Miercuri 24 Aprilie

Ponta vrea să schimbe obiceiurile alimentare ale românilor: Să schimbăm porcul cu vita


Premierul Victor Ponta și-a exprimat dorința de a schimba mentalitatea consumatorului român, astfel încât să fie exportați porcii în China, iar românii să mănânce mai multă vită. Premierul e de părere că o inițiativă a Guvernului ar putea reuși această schimbare.

Ponta a discutat, miercuri, pe această temă cu unii dintre agricultorii prezenţi la Târgul internaţional de produse agricole INDAGRA, după ce a vizitat toate staulele cu animale.

"Să facem campanie că, acum, porcii avem voie să-i exportăm în China, să mâncăm noi mai multă vită (...) Ca să-i schimbăm pe români de pe porc pe vită nu-i uşor, să ştiţi", a spus şeful Executivului, potrivit Mediafax.

Șeful Guvernului a reluat discuțiile pe această temă și la finalul vizitei sale, precizând că exportul de carne creează şi posibilitate de creştere a acestui domeniu.

"Imediat după vizita pe care am avut-o la Beijing, autorităţile din China şi din România au lucrat împreună şi am primit răspunsul favorabil pentru deschiderea pieţei Chinei, o piaţă uriaşă, pentru producţia românească de carne de porc şi bovine", a spus Ponta.

Acesta susține că mentalitatea consumatorului unui anume tip de carne se schimbă în timp, printr-un un efort conjugat al autorităţilor, opiniei publice şi presei.

"Ţine până la urmă nu doar de Guvern - că nu doar Guvernul poate să facă acest lucru - ţine de opinia publică, de mass-media, să încercăm să schimbăm anumite lucruri care ţin de mentalitatea de consumator. Faptul că se consumă în special carne de porc şi mai puţin carne de vită e o chestiune care se schimbă în timp şi pe care putem s-o facem toţi printr-un efort comun", a spus premierul.

Comentarii Facebook