Duminica 9 August

Șpaga, BOALA incurabilă a românilor. Mic TRATAT, FĂRĂ tratament - Editorial de Emanuel Ungureanu

 

M-am operat de curând, nimic grav. Nu am dat șpagă la doctori.

 

Vă spun asta pentru că m-am simțit ca un extraterestru atunci când le-am mărturisit unor prieteni că nu am dat nimic nici „înainte”, nici „după”.

 

În spatele zâmbetului formal, de circumstanță, am ”auzit” infernal gândul lor nerostit: ”N-ai dat șpagă pentru că ești jurnalist și ai cunoscut pe cineva în sistem, ești ”pilos”. Le-a fost groază să ia bani de la tine pentru că știau că riscă să ”îi dai” la ziar. Ești unul dintre cei privilegiați, noi nu suntem…”

 

Se simțeau jigniți. Nu eram ca ei. 

 

Inexact. Sunt exact ca ei.

 

Ascult cu răbdare, de cele mai multe ori fără să mi se miște nici un mușchi al sufletului, prelegeri foarte convingătoare despre faptul că șpaga face practic parte din ființa noastră națională.

 

Am lucrat printre medici șpăgari. 

 

Unul dintre ei, un adevărat prădător trăia din durere, nu pentru alinarea ei.  

 

Cobora acest dr. Mengele atât de mult în zona regnului animal încât îmi explica că pacientul care are dureri mari trebuie lăsat să sufere o vreme fără a interveni cu calmante.

 

În felul acesta urmărea slăbirea rezistenței psihicului bolnavului, acumularea tensiunii soră cu disperarea și odată cu ea, a dorinței de a da oricât pentru ca suferința să înceteze…

 

O mamă ”întreagă la inimă” este în stare să facă orice pentru salvarea vieții copilului ei. 

 

Ați văzut vreodată de ce este în stare o femeie care simte că nu are suficienți bani să-i dea unui medic pentru salvarea vieții copilului ei? 

 

Eu am văzut. Tabloul este terifiant. Imaginați-vă scena…

 

Mama s-a aruncat la picioarele chirurgului rugându-l să-i primească banii. A intrat în cabinetul lui cu disperare amestecată cu speranță și a ieșit zdrobită.

 

Nu dăduse suficient. Rămânea datoare…

 

Românii s-au învățat cu șpaga și șpaga s-a învățat cu ei. 

 

Este ca o ciupercă de unghii care se transmite din generație în generație  dar nu prin gene ci prin papuci.

 

Ne-am „încălțat” cu boala asta cândva în secolul XVIII,  în vremea fanarioților și o transmitem printr-un virus mutant care distruge conștiința, din tată-n fiu.

 

Am trecut prin istorie ca „rața prin apă”. 

 

Sute de ani am ”tezaurizat” prin comportament același sens pentru cuvinte ca: ciubuc, bacşiş, peşcheş, temenea, plocon.

 

Șpaga îmbracă acum  în limbajul cotidian forme de exprimare aproape intraductibile, ne-am ”sofisticărit”. 

 

Ce ar înțelege un austriac din cuvinte și expresii ca: ”i-am dat o atenție”, am ”lins” ușa? ”am „cotizat” , am ”uns” osia, ”ne vedem după operație, nu acum”, ”domnu doctor, suntem pregătiți”, ”bunicule știi ”să dai din urechi?”, ”am pregătit un plic”, cât este ”scorul” la medicul ăsta?, ”trebuie să împarți cașcavalul la toată lumea…” , ”el este anestezistul, el te adoarme, el te trezește”.

 

A da și a primi șpagă a devenit un gest reflex. 

 

Dacă vrea cineva să ne diagnosticheze că suferim de această afecțiune cronică, preferăm să nu spunem că manifestăm și noi  aceleași simptome de ”șpaguloză”. 

 

Ne alegem cu grijă cuvintele: ”Eu nu am dat mită, am dat ”ceva”, după operație, nu ne-a condiționat nimeni. 

 

Oamenii de afaceri trebuie să se descurce și ei cum pot, cei pricepuți la ”învârteli” știu la cine trebuie ”împins vagonul”, dacă te scandalizezi ți se explică teoria ”micului” comision fără de care nici  nemții nu pot trăi.

 

Boala șpăgii nu se referă doar la sistemul sanitar. Acolo se simte mai dureros pentru că în fața bolii de care suferă o persoană apropiată devenim toți vulnerabili. 

 

Cine poate spune că preferă să riște viața propriului copil decât să dea bani unui medic?

 

Personalul din sistemul sanitar a ieșit în stradă zilele acestea. Principala revendicare. Bani mai mulți pentru sistemul sanitar.

 

Afirm cu tărie că nici dacă s-ar aloca 10 % din PIB sistemului sanitar  acesta nu s-ar însănătoși.

 

Degeaba pompezi sânge într-un corp dacă nu intervii să oprești hemoragia interioară. 

 

Avem o țară frumoasă și extrem de bogată în resurse, are dreptate prințul Charles.

 

Însă și resursa de prostie a acestui popor nu este de neglijat și  pare inepuizabilă. Altfel cum se explică  „exportul ”  din ultimii 6 ani a celor  40000 de mii de medici  care au fost nevoiți să plece și tratează  acum bolnavii Occidentului.

  

Petre Țuțea spunea după 13 ani de temniță anticomunistă văzând cum arată structura de caracter a societății românești: ”Am suferit pentru un popor de idioți”. 

 

România este într-o perpetuă criză  economică  pentru că populația este condusă de oameni lipsiți de caracter.

 

Medicii și personalul sanitar fac grevă simțind-se umiliți de o societate care acceptă la nesfârșit să fie condusă de non-valori. Protestul lor este normal. Ce bine ar fi dacă ne-am solidariza mai mulți cu acești oameni.

 

Mi-aș dori să mărșăluiesc alături de medicii rezidenți  Diana Vlad  sau Radu Elisei.

 

Sunt sigur că ei ar scrie pe pancarte slogane cu mesaj puternic  de genul: ”Nu vrem să mai trăim la mila bolnavilor”, ”Nu vrem să operăm hârtii, ci pacienți”, ”Respectați-ne munca, nu ne tratați ca pe niște cerșetori”, ”Nu vrem șpăgi, vrem salarii decente”.

 

Mulți, prea mulți dintre noi nu cred că România se mai poate vindeca de corupție.

 

Eu sunt unul dintre sceptici. Purtătorii de halate albe pot încerca să lupte cu pesimismul meu și a altora  oferindu-ne în timpul grevei o probă de caracter.

 

Am văzut  aseară la televizor sicriul alegoric purtat pe brațe de medici, pe care scria cu litere de-o șchioapă SĂNĂTATE cu trimitere foarte probabilă la politicile publice ale ministerului. 

 

Eu cred că ne-am solidariza mai mulți cu această mișcare dacă pe coșciug ar scrie ȘPAGĂ. 

 

Vă dați seama câți români ar vrea să participle la înmormântare?

Comentarii Facebook