Dacă vrei să slăbești, dar nu mergi la sală sau nu vrei să urmeziț diete drastice, poți să o faci cu ajutorul unor mici schimbări din tabietul tău zilnic. Poți să te abții de la anumite alimente sau să profiți de orice activitate casnică
În acest weeked a avut loc unul dintre meciurile cu cele mai mari scoruri din fotbalul românesc, 58-0. Meciul s-a disputatîntre două echipe de juniori din liga a patra, Sporting Roșiori și FC Traian
Sute de catolici au participat sâmbătă seara la slujba de Înviere de la Biserica Sfântul Mihail, din Piața Unirii.
Cercetătorii au reușit să descifreze misterul unei grupe de sânge care face ca transfuziile să fie letale. Timp de 60 de ani această grupă, denumită ”Vel”, a reprezentat un mister pentru oamenii de știință, dar acum, această descoperire a
Pentru unele persoane, cafeaua este viciul necesar fără de care nu se pot trezi de dimineata cum trebuie. Există însă, potrivit unui studiu recent, un anumit tip de cafea care te poate ajută să trîiești până la 90 de ani.
Până acum 5 ani, pragul de 1 miliard de dolari profit în industria cinematografiei nu a putut fi atins decât de 3 filme:Titanic, The Lord of the Rings: The Return of the King si Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest. După apariția 3D-ului și
Miron Cozma vrea să se implice și mai mult în politică, acesta anunțând că vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 2014. Când va ajunge în funcția de președinte, Cozma are de gând să schimbe numele României în Dacia.
Regulile de bun simț dictează că în situația în care aplici pentru o slujbă și ești chemat la un interviu trebuie sp ai un aspect prezentabil şi îngrijit, să ajungi la timp, să cunoşti câteceva despre companie şi să explici cum poţi con
Sâmbătă noaptea, spre duminică, ora 03.00 se va transforma în ora 04.00, din cauza trecerii la ora de vară. Mersul trenurilor care circulă în acel interval orar va fi decalat, dar acesta nu este singrul lucru afectat de schimbarea de oră. Organi
La 1 aprilie viața românilor se va scumpi. Prețul țigărilor și a berii se va mări, taxa de pașapoarte va crește și va intra în vigoare coplata în sistemul de sănătate.
Deși îți împrospătează respirația, potrivit unor noi studii, guma de mestecat cu aromă de mentă poate contribui la creșterea în greutate din cauza faptului că mentolul face ca alimentele să ni se pară mai tentante.
Toți oamenii care manifestă simptome precum strănutul excesiv, deși nhu sunt răciți, sau faptul că nu pot mirosi o floare, se întreabă mereu ”de ce sunt alergic?” sau ”Care e cauza acestor alergii?”, iar acum, o serie de studii vin cu r
Chiar dacă începi o dietă de lungă durată sau doar vrei să dai jos câteva kilograme, primii pași pot fi foarte greu de urmat și te pot face să renunți.
Revista Forbes a publicat clasamentul celor mai bogați artiști ai muzicii Hip-Hop la nivel mondial. Cea mai mare parte a artiștilor provin din Statele Unite ale Americii.
Stiri de Cluj publica azi primele trei povesti care au fost desemnate castigatoare in cadrul concursului ”Ce reprezinta pentru tine suflet de ardelean”, sponsorizat de Ursus.
Circa 300 de studenţi şi profesori din UBB cer evacuarea din sala Nicolae Iorga a studenților protestatari care dorm acolo de marți, 26 martie.
Potrivit oamenilor de știință, oamenii își pot reduce riscul apariției accidentelor vasculare, una dintre principalele cauze ale dizbilităților și deceselor din ziua de azi, cu ajutorul unei diete bogate în fibre.
Cum gadget-urile care au o conexiune la internet și receptor GPS sunt foarte comune în ziua de astăzi, Google s-a gândit că se pot îmbunătăți performanțele camerei foto, tinând cont de prognoza meteo.
Consumul zilnic recomandat pentru un adult este de 2000 de calorii, dar multe persoane nu știu exact ce porții dintr-un aliment echivalează cu aportul necesar zilnic.
Tribunalul Cluj a anulat un concurs organizat pentru postul de redactor șef adjunct al Radio Cluj, pe motiv de discriminare. Condiția de participare era cunoașterea unei limbi a minorităților, în acest caz limba maghiară sau ucraineană.
Designerul și modelul Irina Zvidrina a realizat un filmuleț prin care le arată femeilor 10 metode în care pot transforma cămașa iubitului într-o piesă vestimentară feminină.
IPJ Cluj oferă o serie de recomandări credincioșilor care sărbătoresc Paștele Catolic, duminică, 31 martie.
Un accident de circulație s-a produs pe Aurel Vlaicu, vineri dimineața, în jurul orei 10.40. Două camioane s-au ciocnit, iar pe drum s-a scurs carburant.
Bărbații aleg pentru relații pe termen lung brunetele sau șatenele, chiar dacă sunt atrași de blonde pentru relații pasagerele.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că Guvernul a adoptat, în ședința de marți, hotărârea pentru aprobarea sccizei specifice xprimată în echivalent euro pe 1.000 de ţigarete, potrivit AGERRES.
Hidrologii au emis o avertizare tip COD GALBEN pe râurile din 16 bazine hidrografice aflate în 10 judeţe din vestul ţării.
Milioane de persoane aflate în Europa de nord se luptă cu zăpada şi cu gheaţa, ceea ce îi face să se întrebe de ce se confruntă cu temperaturi atât de scăzute.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunțat că joi dimineața au fost cereri de la populaţie pentru spargeri de depozite.
O clujeancă a relatat o aventură pe care a avut-o cu doi taximetriști de la firma cunoscută din oraș.
Învitat la conferința județeană PSD Cluj, ministrul Dan Șova a acuzat fosta guvernare de pagube de peste 600 milioane de euro în bugetul național, 50 de milioane de euro reprezentând datoriile pentru autostrada Transilvania.