Duminica 26 Mai

Tișe are DREPTATE! Blocul lui TURN nu e autorizat, dar cele de lângă DA. Îi dă în judecată constructorii vecini

 

Senatorul Alin Tișe a recunoscut că familia lui construieste blocul de 12 etaje de pe strada Ploiești, nr.9 și susține vehement proiectul. Comisia de Urbanism a Primăriei a respins proiectul.

 

Alin Tișe a acuzat presa pentru că a scris despre faptul că familia lui vrea să construiască acest bloc de 12 etaje, într-o zonă foarte aglomerată. ”Nu voi plăti niciodată bani din bugetul familiei pentru ca aşa-zişi jurnalişti şantajişti să nu scrie ceva. Nici nu voi plăti bani unor aşa-zişi vecini, care locuiesc pe altă stradă decât str. Ploieşti, doar pentru a nu face reclamaţii”, a scris senatorul pe Facebook.

 

În continuare el atacă și constructorii care ridică blocuri similare în aceeași zonă. ”Blocul care se construieşte azi pe str. Ploieşti nr 13, lângă terenul meu, cu regim de înălţime P+12E, e autorizat corect ? Casa mea are doar P+M , iar la 5 m se construieşte un bloc P+12E . Ce spune Imoinvest ?

 

Dar blocul care se construieşte pe str. Constanţa colt cu str. Ploieşti, la 20 m de terenul meu, de P+10E, e autorizat corect? Ce spune Florisal?

 

Pentru Imoinvest şi Florisal am o veste tristă: voi deschide, după verificare, procese împotriva autorizaţiilor celor două societăţi şi voi cere sistarea tuturor lucrărilor.

 

Site-urile şi aşa-zişii jurnalişti plătiţi de unii şi de alţii care au înţeles că familia mea nu poare dezvolta un proiect identic cu al altora, vor trebui acum să fie corecţi şi deontologi ... şi faţă de finanţatorii lor! 

 

Asta e vestea! Sper ca e bună pentru unele site-uri foarte revoltate de blocurile acestea foarte înalte care sunt în construcţie deja, chiar dacă pentru investitori vestea e mai puţin bună”, a mai scris senatorul.

 

Despre costul unui asemenea proiect uriaș, de circa 5 milioane de euro, senatorul PDL nu a spus nimic. El este plătit din bani publici, iar soția lui este notar, dar și așa veniturile lor sub mult sub această investiție.

 

Unele surse susțin că senatorul Alin Tișe a umblat pe la ușa constructorilor apropiați PSD pentru a-l susține să construiască blocul. 

 

Blocul TURN al senatorului Alin Tișe desființat de arhitecți. Oamenii de pe strada Ploiești au protestat

 

”Senatorul Alin Tişe face următoarele precizări:

 

1. Societatea Central Business Plaza SRL are ca asociaţi (conform datelor publice de la ORC) pe Tişe Camelia - soţie, şi Tişe Bogdan – frate, fiind constituită în anul 2013 şi având ca obiect dezvoltarea unor proiecte imobiliare.

2. Imobilul de pe str. Ploieşti nr. 9 este proprietatea subsemnatului, împreună cu soţia, şi este sediul „Biroului Notarial Tişe Camelia” şi al „Cabinetului de Avocat Alin Tişe”, construcţia fiind formată din P+M (parter şi mansardă). Imobilul, având în CF un număr de 3 apartamente, a fost achiziţionat de noi în perioada 2008-2013 cu credite ipotecare contractate de la BT pe o perioadă de 30 de ani.

3. Încă din anul 2008, Comisia de Urbanism – Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Local Cluj Napoca, au aprobat pentru zona străzilor Someşului – Constanţa – Ploieşti – Croitorilor un PUZ cu regim de înălţime de P+20E, POT 80% şi CUT 9.

4. Acest PUZ, aprobat în Comisia de Urbanism anterior dobândirii acestei proprietăţi de către noi, cuprindea şi imobilele existente pe str. Ploieşti nr. 9, respectiv nr. 11.

5. Urmare a acestui PUZ pe str. Constanţa colţ cu Ploieşti s-au construit sau sunt în curs de construire mai multe proiecte imobiliare cu regim de înălţime P+10E şi P+12E: Parking Leul, Europa Business Center – Imoinvest SA sau Platinia Elite Residence - SC Drusal SA.

6. PUD-ul depus azi la Comisia de Urbanism de către SC Central Business Plaza SRL pentru imobilul situat pe str. Ploieşti nr. 9 care are un regim de înălţime de P+10E+2ER respectă în totalitate PUZ-ul aprobat. De altfel autorizaţiile date tuturor proiectelor de pe str. Ploieşti, Constanţa, Someşului au fost eliberate în baza aceluiaşi PUZ realizat şi aprobat în 2008.

7. Mai mult, construcţia de pe str. Ploieşti nr. 13, autorizată şi aflată în curs de execuţie, are un regim de înălţime de P+12E este lipită de proprietatea imobiliară pentru care am depus PUD-ul la Comisia de Urbanism.

8. PUD-ul depus respectă în totalitate PUZ-ul având un regim de înălţime similar sau mai mic decât blocurile din jur nu solicită nici o derogare de la PUZ şi nu solicită nici un favor din partea Comisiei de Urbanism sau a primarului Emil Boc. PUD-ul este în conformitate cu legea şi cu reglementările în vigoare.

9. Consider că atât timp cât alte persoane fizice sau juridice au dreptul să construiască lângă terenul subsemnatului clădiri cu regim de înălţime P+12E, este corect şi legal ca şi societatea deţinută de familia mea să poată face acelaşi lucru respectând PUZ-ul.

10. PUD-ul depus azi nu avea nevoie de avizul Comisiei de Monumente Istorice, cum în mod eronat a afirmat unul dintre membrii Comisiei, respectiv arh. Pănescu, întrucât PUZ-ul aprobat în anul 2008 de aceeaşi Comisiei are toate avizele legale inclusiv acest aviz; el a fost însuşit de Consiliul Local Cluj Napoca prin HCFL, iar subsemnatul nu solicită nici un fel de derogare de la acest PUZ.

11. Mai mult, imobilul de pe str. Ploieşti nr. 9 nu este monument istoric, el fiind doar situat în centrul municipiului.

12. Ne întrebăm de altfel cum de imobilul de pe str. Ploieşti nr. 13 (P+12E) aflat în curs de execuţie a fost avizat de Comisia de Monumente Istorice câtă vreme are un regim de înălţime similar cu construcţia propusă de noi?!

13. Promovarea unui PUD presupune: studierea parcelelor, obţinerea unor avize de la instituţiile abilitate, acces la teren şi obţinerea autorizaţiei de construire după parcurgerea acestor etape. 

14. Ca atare nu se pune problema unei construcţii de îndată, ci abia după parcurgerea procedurilor legale şi a identificării unor surse de finanţare pe care în prezent familia mea nu le deţine.

15. În concluzie arăt că proiectul imobiliar promovat în faza de PUD nu face altceva decât să solicite o aprobare legală asemenea solicitării oricărui cetăţean din Cluj-Napoca, fără nici op derogare de la PUZ, fără nici un favor din partea Comisiei de Urbanism sau a Primăriei Cluj-Napoca.

16. Consider că asemeni dezvoltatorilor imobiliari din vecinătatea terenului în discuţie, respectiv str. Ploieşti nr. 13 – Imoinvest SA (P+12E)şi str. Constanţa nr- 12 colţ cu str. Ploieşti - Drusal SA, Parking Leul, str. Someşului – SC Beyfin SA, orice cetăţean, inclusiv subsemnatul şi familia, avem aceleaşi drepturi.

17. În cazul în care se consideră că aceste proiecte imobiliare învecinate au fost aprobate prin „abuz urbanistic” cum în mod eronat s-a exprimat un membru al Comisiei de Urbanism, consider că aceste construcţii ar trebui demolate în regim de urgenţă.

 

Alin Tişe

Senator”

Comentarii Facebook