Odată cu instituirea stării de urgență și a restricțiilor de circulație, toată lumea a fost nevoită să petreacă mult mai mult timp în casă, iar internetul este una dintre cele mai la îndemână surse de divertisment, dar și de informare.
Atac cibernetic asupra serviciilor de internet banking. De ce trebuie să vă feriți
PRO România Cluj: ”Asigurați accesul echitabil la educație pentru toți copiii!”
O salbă de sateliți Starlink, care fac parte din proiectul SpaceX al miliardarului Elon Musk, a fost vizibilă nopțile trecute pe cerul României, aceștia fiind văzuți la Bucureși, la Cluj, dar și pe litoral, confokm imaginilor de pe rețelele de socializa
Fie că vorbim de fotbal, economie, poker, sau sport, un bun antrenor se cunoaște după anumite caracteristici. Ce îți trebuie exact ca să fii un bun instructor?
Imagini în care doi bărbați sunt bătuți de polițiști în București, în noaptea de marți spre miercuri, după ce au refuzat să se legitimeze au ajuns virale pe internet.
Măsuri propuse de PSD pentru gestionarea crizei și adoptate de Parlament: Amânarea utilităților și neplata CAS
Direcția de Finanțe Cluj: Program și orar pe durata stării de urgență
Conducerea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca informează contribuabilii că, pe perioada stării de urgență, programul de lucru cu publicul se va desfășura conform unui orar special.
Samsung se află pe prima poziție în topul vânzătorilor de televizoare smart. Ecranele excelente, dar și tehnologiile smart sunt motivul pentru care popularitatea acestora este foarte mare.
Imaginile cu un tânăr de 22 de ani, din Iași, care s-a urcat pe cal și a mers până la maternitate pentru a-și vizita soția care tocmai născuse au făcut furori pe internet în aceste zile.
Timid, ANAF le reamintește firmelor că trebuie să își achite dările: Bugetul Statului să fie permanent alimentat
Atlet italian a făcut progrese cu un tratament nou. A relatat calvarul prin care a trecut și a dat SFATURI
Vicepremierul României, Raluca Turcan, a anunțat că se ia în calcul înghețarea anului școlar, PNL pregătind trei scenarii în acest sens.
După ce autoritățile UE au început să presiune pe companiile media să scadă calitatea serviciilor de streaming video, pentru a limita banda pe care o folosesc pe perioada izolării din cauza pandemiei de COVID-19, Netflix a fost prima platformă care a ră
UE cere Netflix să nu mai difuzeze filme filme HD pe durata pandemiei de coronavirus
Primul caz de coronavirus confirmat în ANAF, la Brașov
Clujeancă stabilită în Napoli, Italia, unde sunt 6 milioane de oameni în izolare: Toți așteaptă adevărata izbucnire a virusului în sud
Mesaj ISU: Apa băută la fiecare 15 minute nu vă apără de coronavirus
Măsuri anunțate de Banca Transilvania pe fondul stării de urgență
Dragoș Damian, CEO-ul companiei Terapia, una dintre cele mai mari compani de farmaceutice din țară, a transmis o scrisoare deschisă noului rector al Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.
Polițiștii clujeni au depistat și reținut pentru 24 de ore o femeie acuzată că a drogat și a tâlhărit un bărbat cu care s-a cunoscut pe internet.
Municipalitatea anunță că n această săptămână a fost finalizată instalarea, în variate locuri din oraș, a 18 noi hotspot-uri - puncte de acces la internet prin WiFi - pe care clujenii și turiștii le pot folosi gratuit.
Un bărbat acuzat de pornografie infantilă și racolare de minori în scopuri sexuale a fost rețoinut de polițiști.
România, prima țară din lume care implementează Alfabetul Scripor creat de clujeanul Tudor Scripor
Postarea unui tânăr nevăzător din Cluj a ajuns virală pe internet după ce acesta a relatat cum un controlor CFR nu a vrut să îl lase să își ocupe locul la cușeta de dormit, deoarece avea alături de el câinele însoțitor.
Povestea neplăcută a unui tânăr nevăzător care a încercat să ajungă cu trenul de la București la Cluj a ajuns virală pe internet, stârnind furia utilizatorilor rețelei sociale.
Ce este un TV Android, cum funcționează și de ce merită să cumperi unul
Polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au investigat activitatea unei persoane bănuite de pornografie infantilă, act sexual cu un minor și corupere sexuală a mi