Cozi ca pe vremea comunismului, la Electrica, pentru reînnoirea contractelor: „Dacă nu reînnoim noi, îți pun niște sume de te doare mintea” - FOTO


În Cluj-Napoca, în era tehnologiei, clujenii stau ore în șir la rând, pentru a reînnoi un contract de servicii. Pe strada Memorandumului, la ora 12:00,  la sediul Electrica, 50 de oamenii ocupă ambele trotuare, înconjurând clădirea. 

Am auzit că așa va fi în fiecare an. Acest contract e pentru anul acesta și la anul iar o luăm de la început”, povestește o doamnă care stă printre ultimii la coadă, de aproximativ o oră.

Începând din acest an, consumatorii de energie electrică sunt nevoiți să meargă pentru reînnoirea contractului anual. Dacă aceștia nu se prezintă la sediu cu toate actele în regulă, furnizorul lor reînnoiește contractul „după bunul său plac”: „Dacă nu reînnoim noi, iese cu circ și scandal. Îți pun niște sume de te doare mintea.

Românii, obișnuiți să stea la coadă

În plină pandemie de coronavirus, în fața clădirii s-au adunat atât de multe persoane, încât au fost împărțiți pe două rânduri: cei care au venit să-și plătească factura și cei care au venit pentru reînnoirea contractului. Distanțare socială 0. În jurul orei 11:30, unei bătrâne i s-a făcut rău, din cauza statului în picioare.

Noi stăm pentru contracte. Până se fac contractele durează. Am fost marți și am așteptat aproape 2 ore și când am ajuns înăuntru mi s-a spus că durează mai mult timp și să vin în altă zi.  E catastrofal. E bătaie de joc să se stea atâta la coadă. Se știe că un contract nu durează 10 minute”, a spus o doamnă.

În decembrie 2020, sediul Electrica de pe strada Decebal a fost desființat, obligând oamenii să se înghesuie în centru.

Ar trebui să se facă ceva ca să fie mai multe ghișee sau cum a fost pe Decebal la început. Dar acolo s-a desființat. Și toată lumea vine aici și sunt vreo 3 doamne. Nu se poate așa ceva. Ar trebui să se facă un loc cu mai multe ghișee și oamenii să fie primiți civilizat și normal, nu așa, să-ți pierzi timp stând la coadă”, se plângeau oamenii.

676a06fd-2157-4e63-aaba-784021d6aaff.jpg

Dacă nu ai toate actele în regulă, aștepți degeaba

Actele necesare pentru reînnoirea contractelor sunt afișate pe o hârtie A4, lipită pe un geam, mult mai departe de intrarea în clădire. Dacă nu ai toate actele necesare, ai bătut un drum degeaba.

Eu am mai fost și azi-dimineață și coada era și mai lungă. Am fost nevoită să plec pentru că am citit aici pe geam de ce am nevoie și nu aveam citirea contorului și am fost nevoită să mă întorc acasă. Eram cu soțul și acasă nu era nimeni acasă ca să citească contorul și eu să-l notez”, a explicat o femeie.

Oamenii au pretenții de la un oraș atât de mare, precum Cluj-Napoca

Eu am venit ca să transcriu un contract pe numele meu. Altundeva nu pot. Nu doamnele sunt de vină, ci organizația. Ar trebui într-un oraș așa mare să se facă calumea. Să fie într-o altă clădire, dar să se ocupe doar cu contracte. Timpul fiecăruia e prețios.

Chiar dacă ajungi înăuntru înainte de încheierea programului, ți se va spune să mergi în altă zi, deoarece contractul durează mai mult și mai sunt doar 20 de minute din program.

Eu am avut toate actele în regulă, totul a fost ok marți. Dar degeaba am ajuns înăuntru la 15:10, dacă până la 15:30 e programul și a spus doamna că durează și nu îl poate face.

Dacă lucrurile stau așa, atunci ar trebui să aibă un program până la 19-20, două schimburi. Sunt oameni care muncesc până după ora 15. Eu am fugit de la servici și marți și acum. Sper să reușesc astăzi și dacă nu, voi fi nevoită să mă trezesc săptămâna viitoare devreme, ca pe când să deschidă, să pot rezolva”, a povestit o femeie.

Oamenii făceau haz de necaz și spuneau că data viitoare vor veni de seara, cu cortul. Un bărbat a intervenit în discuția doamnelor și a spus că dacă la 8 începe programul, coada începe să se formeze de la 7.

Un alt sediu este în Mănăștur, însă oamenii preferă să stea la coadă în centru, în loc să bată drumul până acolo. Pe lângă acest lucru, ei sunt siguri că și în cartier, lucrurile stau la fel.

De când s-a desființat acolo pe Decebal, în decembrie 2020, mi s-a spus că ori aici, ori în Mănăștur. Dar vin aici pentru că stau aici, în centru. Să mă duc până în Mănăștur? Și acolo va fi la fel. Oamenii care stau acolo nu vin până aici. Și Mănășturul e un oraș întreg, la cât de mare e cartierul.

Plictisindu-se la rând, conversațiile curgeau din toate părțile. În timp ce o bătrânică se plângea că deși nu vrei să schimbi nimic la contract, te obligă să mergi să reînnoiești, o altă femeie a intervenit, spunându-i că se poate rezolva și fără să mergi la sediu. Aparent, dacă nu dorești modificări aduse contractului, însă nu dorești nici să lași la voia lor reînnoirea, poți pune la poștă o cerere. Totuși, nu pare să funcționeze.

Dacă nu s-a schimbat nimic, puteați pune la poștă. Există și opțiunea aceasta. Dar eu am pus de 2 ori și mi-a venit iar hârtie pentru reînnoire. Am venit aici să văd care e problema”, a explicat ea.

Există și varianta online, însă, la o singură privire asupra mulțimii, realizezi că majoritatea sunt pensionari și le-ar fi mult mai greu să facă online.

Se poate face și pe internet, completezi pas cu pas, totul bine, însă dacă te lovești de ceva și nu știi ce trebuie să faci, te-ai blocat. Și atunci îți vine să trimiți toată Electrica undeva”, a râs o bătrânică. Aceasta a mai spus că ei sunt obișnuiți să stea la rând, pentru că asta fac de mici. Totuși, încurajează tinerii, care nu știu cum e să stai ore în șir la cozi, să folosească metoda online, dacă se pricep.


Comentarii Facebook