Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a declanșat o amplă acțiune de verificare a persoanelor fizice care au obținut venituri consistente din platformele pentru adulți, precum OnlyFans și LiveJasmine, și care nu și-au declarat câștigurile. Cont
Tot mai mulți oameni cu bani grei își cumpără, la propriu, un colț de paradis, și odată cu el, un nou pașaport.
O firmă din Târgu Mureș a anunțat că este prima companie din România care a intrat de azi în grevă fiscală, adică nu va mai plăti niciun impozit către statul român
Parchetul și polițiștii au percheziționat un cabinet de avocați și mai multe adrese de domiciliu din Cluj și Buzău, în urma unui dosar de evaziune fiscală întins pe 12 ani
Contribuabilii persoane fizice – fie că este vorba despre PFA-uri, profesii liberale, persoane care obțin venituri din chirii, din investiții bursiere sau din alte surse independente – se confruntă adesea cu neclarități legate de termenele legale și riscu
Industria IT din România a fost adesea privită ca un „motor de creștere” economică. Cu salarii bune, exporturi digitale și mii de tineri atrași anual către acest domeniu, părea că nimic nu o poate opri.
Așa ar suna, probabil, o întrebare pe care ANAF o adresează tuturor celor care au ales să își creeze un cont OnlyFans. Da, știu, „toate fetele câștigă bani frumoși pe OnlyFans” – dar până și succesul acesta are o taxă! Așa că dacă îți creezi contul de Onl
Reacțiile firmelor din IT la modificările de taxe impuse de guvernul Ciolacu: Microsoft, IBM România, GlobalLogic și Alfa Software nu vor acoperi costurile suplimentare pentru angajați
Salariile nete din IT scad după modificările fiscale impuse de guvernul Ciolacu. Noile taxe introduse peste noapte reduc veniturile nete lunare ale angajaților din IT cu sume cuprinse între 650 și 1125 de lei.
În Cluj activează peste 20 000 de IT-iști, Însă în 2024 au mai beneficiat de scutirea de impozit pe venit (10%) doar cei are au avut salariul brut lunar sub 10 000 lei,
Candidatul PSD la Președinția României, Marcel Ciolacu, propune un set de politici publice pentru a-i determina pe tinerii care se gândesc să plece din țară să își facă un rost, aici, acasă, în România.
Modificarea Codului Fiscal pentru a încuraja tinerii să intre pe piața muncii a fost propusă de un grup de parlamentari. Politicienii doresc să implementeze mai multe măsuri
Astăzi este ultima zi în care se mai pot depune declarațiile de venit pentru anul 2023.
De la 1 iulie 2024 intră în vigoare impozitarea cu 70% a veniturilor nedeclarate de persoanele fizice și identificate de ANAF.
În România, veniturile obținute din închirierea proprietăților sunt supuse impozitării, iar o parte din aceste cheltuieli ajunge la stat sub formă de impozit pe venit.
Ca la fiecare început de an, românii aleargă să-şi achite impozitele către stat.
Deși Clujul are cele mai mari chirii din țară și un cost al vieții destul de ridicat, județul nostru ocupă doar al treilea loc la nivel național atunci când vorbim de salariile medii.
Veniturile din dobânzile aferente instrumentelor de economisire se impozitează cu 10%, conform legislației în vigoare
Revoluția fiscală anunțată de un PSD „flămând” după ce a promis măriri de salarii în sectorul bugetar și pensii din bani pe care nu-i au ne va afecta pe toți.
Legea prin care Guvernul a eliminat scutirile de taxe şi impozite a intrat în vigoare. Angajaţii din IT, cei din construcții, agricultură şi industria alimentară plătesc de la începutul lunii noiembrie taxe mai mari la stat.
Românii care nu doresc să îşi deschidă o firmă, dar întreprind totuşi activităţi care trebuie remunerate în sistem special, au posibilitatea de a-şi face un PFA.
Clujul și Bucureștiul nu sunt în topul celor mai bogate orașe din România, așa cum s-ar putea aștepta multă lume.
În timp ce unii se luptă cu „gaura” din buget, se măreşte lista angajaţilor români care vor beneficia de cunoscuta facilitate fiscală cu privire la impozitul pe salariu, care se aplică în cazul celor din IT.
Execuţia bugetară pe primele 3 luni din 2023 s-a încheiat cu un deficit de 1,42% din PIB, potrivit Ministerului Finanţelor.
În România, aproape 4,6 milioane de pensionari vor trebui să plătească impozit pe venit după ce pensiile lor au fost majorate, depășind plafonul de 2.000 de lei.
Românii cu pensii mai mari de 4.000 de lei îşi vor primi înapoi, din oficiu, banii pe care statul i-a reținut în 2022 din veniturile lor pentru contribuția la sănătate (CASS).
Începutul lunii februarie vine cu o veste bună pentru salariaţi. Aceştia din urmă ar putea primi abonamente la sălile de fitness, iar firmele îşi pot deduce această cheltuială.
Părinții salariați primesc o deducere personală suplimentară de impozit pentru fiecare copil înscris la școală, grădiniță sau creșă, indiferent de nivelul veniturilor, din ianuarie 2023, potrivit Federației Naționale a Părinților.
Legea care prevede impozitarea bacșișului cu 10% în baruri și restaurante a intrat în vigoare din 1 ianuarie. Bacșișul va apărea pe nota de plată și pe bonul fiscal, iar consumatorii pot plăti și cu cardul.
ANAF se luptă să impoziteze influencerii. Estimează veniturile acestora pe baza câştigurilor pe care le au VIP-urile care lucrează cu mari companii de marketing şi PR.