Duminica 28 Aprilie

Ce reducere primeşti la plata anticipată a impozitelor și care este termenul limită în 2024


Ca la fiecare început de an, românii aleargă să-şi achite impozitele către stat. Românii au de achitat numeroase contribuţii către stat, sub formă de taxe şi impozite. Vorbim, în primul rând, despre impozit pe venit, contribuţia la Sănătate şi contribuţia la sistemul de pensii.De asemenea, românii au de achitat, printre altele, impozit pe proprietăţile deţinute, maşini, case, terenuri. În principiu, românii au posibilitatea de a-şi plăti impozitele până spre sfârşitul lunii mai, însă ar avea posibilitatea de a obţine un bonus important în cazul în care efectuează plata anticipată, evident integrală, a impozitelor.

Românii care decid să-şi achite integral şi din timp impozitele pot beneficia de o reducere cu 10% a sumei pe care o au de achitat. La prima vedere nu pare să fie o reducere semnificativă, dar există cazuri în care bonusul de 10% poate ajuta foarte mult.

Vorbim în special despre situaţiile în care o persoană anume deţine mai multe bunuri şi atunci are o sumă mai mare de achitat. În mod normal, o astfel de persoană îşi poate permite să plătească impozitele integral.

Primesc reducere cei care plătesc integral până la 31 martie 

Românii care vor să profite de reducerea cu 10% a sumei pe care o au de achitat trebuie să-şi plătească integral impozitele până la sfârşitul lunii martie, respectiv până pe 31 martie.

Cum, însă, în 2024 data de 31 martie pică într-o zi de duminică, cel mai probabil se va lua în calcul, ca ultimă dată, vineri, 29 martie, deşi există posibilitatea să se meargă până într-acolo încât ultima dată luată în considerare să fie luni, 1 aprilie, scrie Observator

Comentarii Facebook