Anul 2024 vine cu numeroase schimbări în domeniul financiar! Ce se schimbă şi cine trebuie să depună declaraţia unică pentru depozitele la bancă


Veniturile din dobânzile aferente instrumentelor de economisire se impozitează cu 10%, conform legislației în vigoare, iar impozitul respectiv se reține "la sursă", ceea ce înseamnă că ne ocupăm noi de plata impozitului către stat, iar dobânda pe care o vei primi la scadența depozitului va fi mai mică cu 10%, spun specialiştii Băncii Transilvania.

Acest 10% este în plus faţă de cei 10% impozit pe venitul câştigat pe care îl câştigă deponenţii pentru orice câştig din depozite bancare. Aceste prevederi se aplică unui număr restrâns de persoane care deţin sume foarte mari sub forma unor depozite bancare.

Se schimbă pragul de la care se plăteşte CASS la dobândă

Începând din 2023, s-au modificat pragurile de la care se plăteşte CASS la dobândă. Astfel, primul prag a scăzut la 6 salarii minime. Celelalte praguri sunt la 12, respectiv 24 de salarii minime. Cu alte cuvinte, la un câştig de 18.000 de lei, spre exemplu, se plătesc 3.000 de lei pe lună.

Persoanele care obțin venituri din chirii, din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din dividende, din alte investiții vor datora CASS la pragurile stabilite prin OG 16/2022, respectiv de 6, 12 și 24 de salarii pe economie.

Potrivit Codului Fiscal, cei care au venituri din salarii vor datora CASS "6 salarii minime brute, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 şi 12 salarii minime brute; nivelul de 12 salarii minime brute, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 şi 24 de salarii minime brute (…)".

Titluri de stat nu au "ataşate" niciun fel de taxă: nici impozit pe venit, nici CASS.

Cine trebuie să depună declaraţie unică pentru depozitele la bancă

Declaraţia unică trebuie completată până în data de 25 mai 2025 şi asta pentru că taxele din 2024 se vor calcula şi se vor raporta la salariul din 2024. Aşadar, dacă ai venituri din depozite de peste 18.000 lei, dar până în 36.000 de lei, va trebui să plăteşti 1.800 de lei. Dacă depăşeşti 36.000 de lei, dar nu treci de pragul de 72.000 de lei, atunci va trebui să plăteşti 3.600 de lei.

Excepţie fac doar cei care lucrează în construcţii, agricultură şi industria alimentară. Procedura este cât se poate de simplă: întâi se completează şi se depune declaraţia unică, apoi se plăteşte taxa. Declaraţia unică se depune chiar dacă eşti salariat şi plăteşti automat şi CASS pentru că taxele nu sunt retrase în mod automat, scrie Observator

Comentarii Facebook