Conform Ministrului Educatiei, sindicalistii ar trebui "sa-si bage mintile in cap", iar inspectorii scolari sa discute "cat se poate de hotarat cu liderii locali de sindicat".
Premierul Emil Boc a dat astazi asigurari ca salariul minim pe economie va fi de 600 de lei, iar pensia minima de 350 de lei. Indemnizatia de crestere a copilului va fi redusa cu 15%.
Propunerea facuta de primarul Ioan Zeng este dezbatuta in aceasta dupa-amiaza de consilierii locali. Edilul comunei sustine ca incasarile la buget ii permit majorarea salariilor pentru cei 16 angajati.
Adriean Videanu a facut o declaratie cel putin surprinzatoare, potrivit careia, cresterea economica a Romaniei in 2010 va trece de 1,5%. Asta in contextul in care in urma cu doar o luna FMI ne-a scazut previziunea de 1,3 la 0,8%.
Consiliul de ministrii al Uniunii Europene vrea sa introduca o amenda de 0,5 % din PIB si retragerea dreptului de a participa la decizii pentru tarile cu deficite peste 3% . Exista voci care cer chiar excluderea automata a acestor state din zona euro.
UDMR este solidar cu Guvernul in ceea ce priveste asumarea raspunderii pe pachetul de masuri anticriza convenit cu Fondul Monetar International, a declarat Laszlo Borbely, vicepresedintele Uniunii.
FMI s-a opus reducerii cu 25% a salariilor pentru bugetari si a propus Guvernului impozite mai mari pentru cei bogati, a declarat Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar International pe canalul France 2.
Guvernul a aprobat o Ordonanta de Urgenta prin care Casa Nationala de Asigurari de Sanatate poate incheia angajamente suplimentare pentru plata medicamentelor gratuite si compensate.
Guvernul nu va mai elibera autorizatii pentru functionarea magazinelor duty-free, iar autorizatiile celor care deja functioneaza vor fi limitate la 5 ani, fara sa mai fie prelungite.
Guvernul nu a fost de acord sa modifice scrisoarea de intentie catre FMI. Sindicatele ameninta cu declansarea grevei generale, dupa esecul negocierilor de astazi.
Guvernul isi asuma raspunderea pe programul anticriza, care cuprinde masurile de reducere a cheltuielilor bugetare asumate cu FMI.
Dansul pinguinului adaptat pentru contextul social si economic actual a fost interpretat prima oara de membrii PSD la mitingul de 1 mai. Astazi sindicalistii l-au reluat si i l-au dedicat primului-ministru Emil Boc.
Zeci de mii de protestatari au participat astazi în Piaţa Victoriei, la mitingul organizat de cinci confederaţii sindicale. Ei au protestat in acest fel faţă de scăderea salariilor şi pensiilor.
Fostul premier liberal Calin Popescu Tariceanu propune un set de 22 de masuri alternative pentru redresarea economiei. Una dintre idei ar fi ca BNR ar trebui sa plateasca impozit de profit, dar "Boc nu le va folosi pentru ca prostul nu e prost destul, pan
Fratele premierului Emil Boc, Ioan Boc, a declarat la Realitatea FM ca taierea pensiilor cu 15 % si a salariilor cu 25 % sunt necesare pentru ca Guvernul sa adune mai multi bani la buget.
Guvernul a aprobat printr-o ordonanta de urgenta trecerea Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC) in subordinea Ministerului Dezvoltarii si Turismului, condus de Elena Udrea.
Analistii Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) au redus prognoza de crestere economica a Romaniei de la 1,3% la zero. Institutia financiara europeana estimeaza ca in 2011, economia romaneasca va avea o crestere de 3%.
TNL Cluj-Napoca a prezentat, intr-o actiune desfasurata duminica, in curtea sediului, cu ocazia Zilei Internationale a Sportului, noile sporturi nationale practicate de Guvernul Boc.
Directorul companiei CFR Marfa, Mihai Frasinoi, si-a dat demisia, in locul lui fiind numit George Micu.
Consilierul pe probleme economice al premierului Emil Boc, Andreea Vass, a anuntat ca varianta agreata de Guvern este cea de reducere cu 25% a indemnizatiei pentru cresterea copilului.
Liderul PSD, Victor Ponta, a anuntat la Cluj ca Traian Basescu si Guvernul Emil Boc intentioneaza sa taie indemnizatiile pentru detinutii politici si invalizii de razboi.
Consilierul guvernatorului Bancii Nationale, Lucian Croitoru, a declarat ca leul s-ar fi depreciat puternic daca nu era ajutorul FMI. El a spus ca Guvernul ar fi trebuit sa taie cheltuielile de la 1 ianuarie 2009.
Presedintele Traian Basescu a declarat ca Romania nu este in situatia Greciei, dar ca nu este nici intr-o "situatie roz". El a spus ca nu este momentul ca Guvernul Boc sa demisioneze.
Aproape o suta de pensionari s-au adunat in fata sediului Prefecturii clujene si protesteaza fata de intentia Guvernului de a reduce pensiile cu 15%.
Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, le recomanda tuturor pensionarilor sa ii urmeze exemplul, in cazul in acre pensiile lor vor fi micsorate cu 15%, asa cum a anuntat Guvernul.
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat ca datoriile catre Bechtel, constructorul Autostrazii Transilvania, ar putea fi achitate in doua saptamani. Oficialul a mai spus ca nu exista finantarea pentru continuarea lucrarilor in judetul Cluj.
Aproximativ 200 de spitale din tara urmeaza sa fie inchise de guvernanti in urma discutiilor purtate cu FMI. Medicii si asistentele ar urma sa fie redistribuiti in alte unitati sanitare sau azile de batrani.
Potrivit memorandumului semnat de Guvern cu FMI, masurile de reducere a cheltuieilor vizeaza impozitarea tichetelor de masa, a debanzilor bancare, renuntarea la cel de-al 13-lea salariu, oprirea pensionarilor anticipate si privatizarea unor companii.
Seful delegatiei FMI, Jeffrey Franks, a declarat ca in lipsa unor masuri dure de austeritate deficitul bugetar al Romaniei ar fi ajuns la 9,1% in 2010 si ca o crestere economica este asteptata abia la finalul anului 2011.
Delegatia FMI isi prezinta astazi concluziile dupa vizita maraton inceputa in 27 aprilie. Misiunea condusa de Jeffrey Franks va prezenta o evaluare a situatiei economice a Romaniei, in cadrul unei conferinte de presa.