Fan înrăit al festivalului UNTOLD, Emil Boc a fost întrebat dacă va merge și la ediția din 2022.
La câteva zile după ce a vorbit pentru prima dată despre palma primită la gala Oscar şi după videoclipul în care Will Smith îşi cere scuze, Chris Rock s-a referit din nou la incident.
Organizatorii unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD, se pregătesc să deschidă porțile tărâmului magic joi, 4 august. Timp de 4 zile și 4 nopți, peste 200 de artiști naționali și internaționali de renume și zeci de mii de fani vor trăi em
Primarul Emil Boc continuă să facă declarații fantasmagorice, neacoperite de finanțările existente, și spune că Metroul va fi cât o pădure cu sute de mii de copaci.
Ministerul Afacerilor Externe a respins ferm, joi, demersul vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, care a publicat pe o reţea de socializare „o hartă care atribuie, în mod fantezist, teritorii ale Ucrainei Românie
UNTOLD, cel mai mare festival din România și unul dintre cele mai mari din întreaga lume, își deschide porțile în 7 zile. Organizatorii dezvăluie detalii despre accesul în festival și sistemul de plată și le recomandă fanilor să aleagă opțiunile de Check-
La Untold 2022 se lucrează din plin la montarea scenei principale a festivalului, care va începe în 4 august.
Mircea Lucescu s-a calificat cu Dinamo Kiev în turul trei preliminar al UEFA Champions League, după o victorie dramatică pe terenul celor de la Fenerbahce.
Daniela Antonela Cărceanu, care pretinde pe TikTok că este ”comisar șef” și face transmisiuni live în uniforma statului, continuă să se certe cu internauții și să pretindă că ea este la locul de muncă.
Un exponat de muzeu de 10.000 de dolari neozeelandezi care constă dintr-o singură felie de castravete murat luată dintr-un cheeseburger de la McDonald's și aruncată pe tavanul unei galerii de artă din Auckland.
O polițistă originară din Dej, comisar șef la Poliția Harghita, a făcut un Live pe TikTok în care îi face prosti și retardați pe urmăritori. De asemenea, nu a uitat să adauge că mamele lor sunt curve.
Loredana Groza este în industria muzicală de mulți ani, a susținut mii de concerte și de cântări până acum, așa că și veniturile ei sunt pe măsură. Artista nu se ferește să dezvăluie ce a făcut cu banii câștigați și cum își trăiește viața la maxim.
Loredana Groza e în industria muzicală din România de mulți ani. Nu este de mirare că modul în care arată vedeta este pe buzele tuturor. Unii chiar zic că interpreta ar fi mai frumoasă decât în tinerețe.
Luni, 25 iulie, la sediul Primăriei Feleacu a fost organizată o ședință cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul soluționării situației apărute la rețeaua de alimentare cu apă potabilă a satului Gheorgheni, cât și reprezentantul Instituție
Numărul cazărilor din Cluj-Napoca în perioada festivalului UNTOLD este din ce în ce mai redus. Pentru a-i ajuta pe fani să își găsească locul potrivit care să îi găzduiască în timpul festivalului, echipa UNTOLD a pus la dispoziție peste 5.000 de cazări la
Loredana Groza a creat mai multe controverse cu un nou clip video publicat pe pagina sa de Facebook. Cântăreața e surprinsă chiar în brațele dansatorilor ei, unde se observă cum se „dezechilibrează” la un anumit moment.
Primăria din Turda vrea să modernizeze cu fonduri europene ambele piețe din municipiu.
Fundașul de fier al CFR Cluj a petrecut, joi seara, după ora 23.00, pe terasa unui club stradal din Cluj-Napoca. După ora 2.00, fotbalistul lui Dan Petrescu, un spartan în ceea ce privește viața extra sportivă, s-a mutat pe ringul de dans cu frumoasele su
Un medic din Brașov i-a lăsat un mesaj lui George Buhnici, prin care îi explică prin ce chinuri trece o mamă și ce ”cicatrici rămân!”.
Suporterul auto-intitulat ”Rege al CFR-iștilor”, Attila Hunyadai, a avut o ieșire furioasă la adresa fanilor care nu vin la stadion.
Una dintre cele patru fiice ale lui Ilie Năstase, Charlotte, a reintrat, recent, în atenția publicului larg, după ce și-a făcut cont pe Onlyfans, platforma care găzduiește în mare parte conținut dedicat adulților.
Un păstrăv impresionant a fost capturat în zona Smida, de la Beliș-Fântânele.
Gică Popescu are multe lucruri cu care se poate mândri, pe lângă cariera fantastică ca fotbalist. Fostul căpitan al Barcelonei şi al naţionalei României a vorbit despre modul în care îşi educă cei doi copii.
Între galeriile U Cluj și CFR Cluj este un adevărat duel al bannerelor. Sâmbătă seara, după finala Supercupei României, pe poarta stadionului din Gruia a fost afișat un banner provocator. În cursul zilei de joi, 14 iulie, a venit răspunsul celor de la CFR
Fanii UNTOLD pot vedea acum în ce zile urcă artiștii lor preferați pe cele 6 scene ale festivalului. Peste 200 de artiști naționali și internaționali, printre care Above & Beyond, Anne-Marie, Claptone, David Guetta, Don Diablo, J Balvin, Kygo, Lost Freq
Clujul va fi luat curând cu asalt de fanii muzicii electronice. Ediția din acest an a festivalului Untold se anunță fără restricții, și, ca de obicei, prețurile pentru închirierea camerelor de hotel sau a apartamentelor a explodat.
Vlăduța Lupău este în ultimul trimestru de sarcină și le-a spus fanilor că are unele probleme de sănătate.
Dan Petrescu a spus că eliminarea din preliminariile Ligii Campionilor este cea mai mare dezamăgire a sa la CFR Cluj. Fanii au cerut demisia antrenorului la finalul meciului de seara trecută.
Andreea Esca a avut parte de o mini vacanță de neuitat. Vedeta Pro TV s-a dus la mare, în Costinești, la Festivalul Neversea, împreună cu mai mulți prieteni și colegi de trust.
Una dintre cele patru fiice ale lui Ilie Năstase, Charlotte, a reintrat, recent, în atenția publicului larg, după ce și-a făcut cont pe Onlyfans, platforma care găzduiește în mare parte conținut dedicat adulților.