Mai mulţi tineri, care au făcut de râs comuna în care locuiesc, au fost săltaţi de mascaţi după ce s-au crezut interlopi şi influenceri şi au postat poze în care arată pistoale, cuţite şi droguri.
Răutate șocantă! O femeie de 53 de ani din comuna Cerăt, Dolj, a dost arestată vineri, 13 mai, la domiciliu după ce și-ar fi legat nepoata de 10 ani cu un lanț, asigurat cu un lacăt , de piciorul unui pat.
Pe raza municipiului Turda, a fost depistat joi, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Oradea care, la momentul solicitării documentelor, ar fi prezentat un permis de conducere care aparținea altei persoane. Polițiștii clujeni efectuează cercet
Un bărbat anchetat pentru conducere fără permis şi violenţă în familie şi-a pierdut controlul când în curtea lui au intrat doi poliţişti ca să îi înmâneze o citaţie. Oamenii legii au fost la un pas să fie omorâţi de bărbatul furios, care i-a atacat cu un
Moarte dubioasă a unui om de afaceri rus, poliția rusă a deschis un dosar penal în legătură cu decesul omului de afaceri rus Alexander Subbotin. Fostul director al companiei Lukoil a fost găsit mort, pe 8 mai, în pivnița unui șaman din Moscova, scrie agen
O tragedie cumplită a avut loc la Spitalul Județean din Focșani, unde după o operație banală un copil de doar patru ani a murit. Familia îndurerată acuză medicii de malpraxis. Copilul s-a stins chiar pe masa de operație, după o intervenție de hernie inghi
Un transport de lemne a fost oprit în 7 mai, în jurul orei 15.30, de polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin și cei ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin. În urma controlului au fost depistate cantități de lemne în plus.
Din dorința de a strânge cât mai multe vizualizări pe platforma TikTok, un tânăr s-a gândit să sfideze autoritățile și s-a urcat pe o mașină de Poliție. Inidentul a avut loc în Brașov, în fața unui complex studențesc din oraș, iar scenele au fost filmate
O avocată, fiica unui fost procuror din Craiova, s-a sinucis în timp ce era în vizită la nişte prieteni. Lucia Marina avea 35 de ani şi era stabilită de câţiva ani în străinătate.
În această dimineață un val de sinucideri a zguduit România. O femeie din Timișoara s-a aruncat de pe un bloc de 10 etaje cu doi copii, toți au decedat în urma impactului. O altă femeie de 35 de ani din Craiova a recurs la același gest aseară și nu a put
Rapperul Puya a fost prins drogat la volan, în cursul zilei de miercuri,27 aprilie, în București. Artistul pare să nu își facă griji prea mari după acest incident, care a ținut primele pagini ale ziarelor și televiziunilor. Cântărețul a mărturisit în fața
Incident șocant în comuna Fruntișeni, județul Vaslui, unde un copil de numai un an și două luni a fost găsit fără viață în împrejurări inexplicabile.
Polițiștii clujeni au găsit-o pe minora plecată voluntar de acasă la data de 28 aprilie, pe raza comunei Mihai Viteazu din județul Cluj. La momentul intervenției, adolescenta se afla la o stână de oi din extravilanul comunei cu un bărbat, în vârstă de 42
O minoră de 15 ani dispărută din Cluj-Napoca a fost găsită în comuna Mihai Viteazu. Minora plecată voluntar, CHIȘ NATALIA - MARIA a fost depistată ieri, 29 aprilie a.c., în jurul orei 18.30, pe raza comunei Mihai Viteazu, județul Cluj, de polițiști.
Rapperul Puya ar fi fost prins drogat la volan, în cursul zilei de miercuri, în București. Dragoș Gărdescu, zis Puya, este cercetat penal.
Patru bărbaţi au fost reţinuţi în urma unui scandal monstru care a avut loc în localitatea Pietroşani din judeţul Argeş. Pentru două familii, prima zi de Paşte s-a încheiat cu bătaie. Şapte bărbaţi au ajuns la spital după o încăierare pornită în timpul me
O crimă teribilă a avut loc în orașul Borșa, județul Maramureș, în ziua de Paște. O maramureșeancă și-a bătut soțul cu coada de mătură până l-a omorât. Bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost găsit mort în casă, zăcând pe pardoseala din dormitor.
Un tânăr din localitatea ieșeană Deleni este cercetat penal după ce a fost prins de proprietarul unei vaci făcând sex cu aceasta, urcat pe două găleți, în spatele animalului.
Un tânăr de 31 de ani a fost prins cu marijuana în avionul care venea din Olanda și a aterizat la Cluj.
România dispune de atât de multe doze de vaccin anti-COVID-19, cât să ne ajungă pentru 128 de ani. Statul român a luat 87 de milioane de doze, din care a folosit mai puțin de 17 milioane. Iar la 1.200 de imunizări, cât se mai fac pe zi, ar dura mai bine d
Consiliera locală de la USR Cluj, Alexandra Oană, trage un semnal de alarmă cu privire la inițierea unui proiect de lege care elimină necesitatea licitațiilor pentru achizițiile publice până în 5 milioane de lei. Spus altfel, orice funcționar public va pu
Un tânăr de 16 ani a furat un autoturism dintr-o parcare situată pe raza municipiului Turda și a plecat la plimbare. Adolescentul s-a ales cu un dosar penal, după ce a fost prins de poliție cu mașina furată.
Doi tineri din Vaslui sunt acuzați de pornografie infantilă și viol, după ce s-ar fi înregistrat în timp ce violau şi supuneau o adolescentă la perversiuni sexuale. Cei doi au fost plasați în arest, unul în spatele gratiilor pentru 30 de zile, iar celălal
Un nou scandal s-a iscat pe lacurile de la Ciurila, unde localnicii se ceartă cu Sergiu Sotelecan, pe proprietate.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, ar fi suferit un atac de cord, acesta fiind motivul pentru care nu a mai fost văzut în public de foarte multă vreme. Informaţia a fost dezvăluită de Leonid Nevzlin, un om de afaceri rus care trăieşte în Israel.
Un bărbat din Turcia, ce pretindea că este medic estetician, a făcut practică pe pacientele din țara noastră care plătesc mii de lei pe anumite proceduri estetice. O pacientă a fost mutilată de o operația făcută de acesta, și a decis să împărtășească expe
Un accident rutier a avut loc pe raza localității Braniștea. O șoferiță a pierdut controlul volanului, ajungând cu mașina în afara carosabilului, pe plafon. A fost transportată la spital.
Șeful Poliției Cluj, comisar șef Mircea Rus, a fost sancționat disciplinar cu ”mustrare scrisă”, pentru că nu a raportat Bucureștiului incidentul din localul Papahida, unde a murit bucătarul Adrian Pop și unde au fost prezenți doi polițiști.
O anchetă pentru tentativă de omor a fost deschisă în cazul elevului de clasa a IX-a care a fost ars în timpul orelor de curs, într-un liceu din Botoșani. Adolescentul este internat cu răni pe 20% din suprafața corpului. Le-a spus doctorilor că i-au dat f
La o zi de la incidentul de la Cluj, în care un polițist a fost prins în timp ce fura dintr-un magazin Dedeman, încă un „om al legii”, agent la secția de Operațiuni Speciale, a fost prins de paznicii magazinului în timp ce se străduia să ascundă mai multe