Un deputat PSD visează la repetarea Referendumului o dată cu cu alegerile europarlamentare din anul 2019.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat dacă se dorește ca România să urmeze exemplul Marii Britanii și să iasă din Uniunea Europeană.
După evacuările de pe strada Coastei, de pe timpul primarului Sorin Apostu, acum Emil Boc dă afară alți oameni din locuințe.
Deputatul PMP Diaspora, Doru-Petrişor Coliu, a recunoscut că a făcut închisoare pentru complicitate la înșelăciune și că va demisiona din toate funcţiile deţinute în partid.
Liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a afirmat, într-o postare, că organizaţiile PSD din Transilvania nu predau partidul ”unei aventuri politice”.
A trecut un an de la trecerea în neființă a cunoscutului medic pediatru clujean, Aurel Bizo. Stins după o grea suferință, memoria lui a rămas vie în amintirea celor pe care i-a ajutat, miile de copii care au făcut dializă la Clinica de Pediatrie
Controversatul deputat PSD PSD Cătălin Rădulescu le-a transmis celor 20 de lideri judeţeni, care au vorbit despre o posibilă retragere a sprijinului politic pentru Liviu Dragnea, să citească statutul, în loc să stea la şpriţuri.
Parlamentarul PSD, Florin Iordache, fost ministru al Justiției, a declarat, miercuri, că în prezent există un proiect de lege privind graţierea la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor,
Deputatul PSD Mihaela Huncă şi-a anunţat săptămâna trecută demisia din partid, iar apoi conducerea organizației PSD Botoșani i-a cerut acesteia să renunțe la mandatul de deputat.
Podul de la Gilău, de peste râul Someș, este aproape terminat, iar liderii PSD Cluj s-au dus să îl viziteze.
Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru îl acuză și el pe Liviu Dragnea că ar trebui să se retragă.
Executivul Primăriei Cluj-Napoca este acuzat că nu face pași concreți pentru a avansa în promisiunile privind introducerea metroului în Cluj.
CExN al PSD a stabilit, sâmbătă, la Neptun, să fie organizate alegeri în 11 filiale, inclusiv la cea din Cluj.
Senatorul PSD Niculae Bădălău apare într-un clip în timp ce dansează pe o manea în care solistul cântă ”Să vină Diaspora, că noi ne p...m pe ea”.
Palatul Snagov a fost neîncăpător la nunta anului din politica românească. Fiul lui Liviu Dragnea, Valentin, s-a căsătorit cu Gina Alexandra Tătulescu.
Ionuţ Chirilă a declarat că CFR Cluj a investit puternic financiar în adjudecarea titlului de anul trecut.
Pentru că se apropie campaniile electorale, primele bătălii fiind 2019 la europarlamentare și prezidențiale, PSD Cluj și-a îndreptat privirea spre comuna Florești.
Mii de oameni au semnat listele ”Fără Penali!” în parcul Central, în cortul amenajat în afara festivalului Untold.
CNAIR a făcut recepția loturilor III și IV din Autostrada Turda - Sebeș, iar șoferii pot circula.
Deputatul PNL, Ovidiu Raețchi, a postat pe contul său de Facebook o listă a celor, ce susține el că sunt, 40 de gafe ale premierului Viorica Dăncilă.
Preşedintele Comisiei pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, susține că acuzațiile de abuz în serviciu nu trebuie să se termine cu un dosar penal.
Liderul PSD Cluj, Horia Nasra, a realizat o listă impresionantă cu promisiunile electorale neonorate ale primarului Emil Boc, care a ajuns la mijlocul mandatului.
Comisia parlamentară care lucrează la legile Justiţiei își reia lucrul.
Circa 500 de persoane au luat parte la marșul organizat de comunitatea LGBT din Cluj.
PSD a organizat, sâmbătă seară, un miting de suținere a guvernului, iar organizațiile locale din toată țara au adus oameni la eveniment.
Șeful PSD Cluj anunță că sunt mii de clujeni care au cerut să meargă la mitingul de la București.
Universitatea Cluj este una dintre cele mai apreciate formații sportive din Ardeal și este considerată de mulți echipa fanion a Clujului.
Un tânăr drogat a fost filmat pe o stradă din Cluj-Napoca. Acesta de abia se mai ține pe picioare și pare că se va prăbuși la orice pas.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat, joi, că BMW -ul de 100.000 de euro condus este al fiului său.
Deputatul USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a condus pe drumul de la mare spre Bucureşti un autoturism BMW seria 7, care valorează peste 100.000 de euro.