Clujul va desființa circa 2000 de garaje în 2022, din Mănăștur, Gheorgheni, Zorilor, Grigorescu și Mărăști.
Decizia privind deschiderea școlilor pe 3 ianuarie este „dezolantă", consideră medicul Octavian Jurma.
Demolarea manufacturilor din jurul Bisericii Sfântul Mihail s-a făcut între anii 1899 - 1900.
Un clujean s-a laudat cu super cabana ridicată la Someșul Rece, pe care o si închiriază, iar arhitectul șef al Clujului l-a demascat. Imobilul e fara autorizație.
Primăria Florești a colectat 300 de tone de deșeuri de pe malul Someșului și a depistat o construcție ridicată chiar pe mal.
Un constructor a ridicat un bloc peste clădirea cooperativei din Apahida, iar oamenii se întreabă cum a fost posibil așa ceva. Dezvoltatorul este Ovidiu Moldovan, zis ”Didu”, fostul cameraman al primarului Emil Boc cât timp a fost la guvern, iar apoi retr
Rapid nu va beneficia de sprijinul galeriei, după ce Peluza Nord a anunțat că nu va participa la meciul cu CFR Cluj, pe fondul restricțiilor privind pandemia de coronavirus.
Biserica Urmanczy - biserica din lac, situată în satul Beliș judetul Cluj, iese la iveala in perioadele secetoase din adancurile lacului de acumulare Belis-Fantanele.
Primarul Emil Boc a spus că dezvoltatorul imobiliar, care a transformat garajele de la subsolul blocului în locuințe și le-a vândut, a acceptat să refacă totul la starea inițială.
Primăria a început demolarea garajelor pe Calea Dorobanților 105.
Primarul Emil Boc a spus că învins-o pe judecătoarea Adina Lupea, de la Curtea de Apel Cluj, care contesta demolarea garajelor, de pe strada Mureșului, din Mărăști.
Andreea Esca și soțul ei au primit undă verde pentru a demola parțial niște imobile în ”inima” Clujului, unde urmează să facă un apart-hotel.
Primăria Comunei Florești, RDE Harghita și AVE Bihor Asociere firme de salubrizare, anunţă desfăşurarea Campaniei de colectare a deșeurilor voluminoase, deșeuri din construcții și demolări în perioada 27-30 Iunie 2021.
Demolarea unei clădiri de pe strada Horea, nr. 33, din Cluj-Napoca poluează întrega zonă cu azbociment cancerigen, acuză vecinii.
Pe Valea Fânațelor, din Cluj-Napoca, sunt 161 de case fără autorizație, nu 250 cum spunea Emil Boc, se arată într-un răspuns dat de Primăria Cluj-Napoca la cererea avocatului Mate Andras Levente.
Un contructor din Florești s-a pus să își demoleze balcoanele de peste trotuar, pentru a nu risca amenzi mai mari. Un consilier local din Florești susține că a reușit, prin reclamații, să determine un constructor să demoleze balcoanele construite pest
Clujul era cetate fortificată pentru a se putea apăra în spatele zidurilor. Turnurile orașului erau porți de acces pentru cei care aveau treabă în interior.
Demolarea Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca s-a făcut la începutul anilor 1900. Clădirea era considerată necorespunzătoare.
Cât s-a donat pentru demolarea hotelului Cristian, din Piața Mihai Viteazu.
WOW! Primăria Mihai Viteazu, jud. Cluj, prinsă cu mâța-n sac! A demolat vechea clădire în 2 ore de la atribuirea contractului - VIDEO
Demolare garaje în Grigorescu și Mănăștur.
250 de case construite ilegal pe Valea Fânațelor și încă se construiesc. Boc: Nu am cum să îi ajut. Faco fără aurorizație, duci o viață de mizerie
Prodvinalco face bloc pe strada Crișan 26, pe un teren cu spațiu verde. Arhimar le dă soare oamenilor 2 ore iarna - FOTO
Regenerare urbană pe Constantin Brâncuși, cu blocuri lângă case, s-a făcut în interesul celor care fac blocuri - Interviu cu arhitectul Șerban Țigănaș
Canalul Morii pe Barițiu va fi readus la viață cu 4 milioane de euro. În 1930 acolo funcționa o moară - FOTO
Primăria Cluj-Napoca a trimis somații de demolare a sute de garaje din Mănăștur și Grigorescu.
LISTA RUȘINII. Top cinci persoane ”implicate în ridicarea Hotelului de pe Avram Iancu, cadoul PNL pentru clujeni”
Istoria românească a avizării Hotelului de pe Avram Iancu. La Cluj, Comisia Monumentelor a spus ”NU”, dar ”miticii” au spus ”Da”
Igluurile / terasă din Piața Muzeului trebuie desființate.
Judecătoarea de la Curtea de Apel Cluj, Adina Lupea, continuă duelul verbal cu primarul Emil Boc, după ce a căzut de acord că trebuie să își demoleze garajul.