Scenariul trecerii la şcoala online, din cauza crizei energetice, exclus de Ministerul Educației.
30% dintre români se așteaptă ca prețurile la locuințe să scadă semnificativ până în primăvara anului 2023, conform unui studiu Storia.ro.
USR PLUS Cluj a propus creșterea burselor elevilor clujeni cu 15%. Cuantumul burselor școlare va fi supus la vot în următoarea ședință de Consiliu Local din data de 7 octombrie.
Alcoolul și tutunul sunt mai scumpe de săptămâna aceasta. Creșterea prețurilor vine la aproape o lună și jumătate de când au intrat în vigoare noile accize, decise de Guvern.
Criza economică de la începutul anilor 2000 a adus la „marea comasare” a școlilor. Unitățile de învățământ cu prea puțini elevi au fost evacuate, iar copiii trimiși la alte școli din apropiere. Au rămas în urmă clădirile goale.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că nu vor exista restricții pentru limitarea răspândirii infectării cu coronavirus. Școlile vor rămâne deschise, singurul lucru monitorizat îndeaproape va fi gradul de ocupare a paturilor din spitale.
Iranul a efectuat sâmnătă, 23 iulie, prima execuție publică în peste doi ani, spânzurând un bărbat condamnat pentru uciderea unui polițist, a raportat un ONG.
Talibanii le-au cerut femeilor angajate în Ministerul de Finanțe din Afganistan să trimită o rudă de sex masculin să muncească în locul lor. Cererea vine la un an după ce angajatelor din sectorul public li s-a spus să stea acasă și li s-a interzis să ocup
Daniel Cadariu, ministrul Turismului, afirmă că există explicații pentru prețurile mari de pe litoralul românesc.
Au fost alegeri în USR, duminică. Cătălin Drulă a fost ales președintele USR din primul tur, cu 71% din voturi.
Salariile tuturor demnitarilor au fost majorate pe şest. Printr-o simplă notă explicativă care corectează o eroare materială, parlamentarii au decis ca toți demnitarii, primarii, prefecții, miniștrii și președintele țării să primească măriri de salariu.
Voucherele sociale pe suport electronic vor fi distribuite de Poșta Română, a anunțat miercuri, 18 mai, directorul general al operatorului național de servicii poștale Valentin Ștefan.
Premierul Nicolae Ciucă susţine că soluţiile Guvernului oferă predictibilitate, necesară în perioada de criză prin cre trece România. O perioadă care poate fi depăşită numai prin investiţii.
Specialiștii de la Banca Națională a României trag un semnal de alarmă, cele mai mari scumpiri vin în următorul semestru. Inflaţia va atinge apogeul la vară, conform estimărilor BNR.
Premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis joi, 7 aprilie, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății că Guvernul se va asigura că investițiile în infrastructura spitalicească, în logistica medicală necesară și în pregătirea de specialitate a forței de mun
Toate sancțiunile impuse de Occident au declanșat teama că în curând va fi o criză alimentară în majoritatea țărilor din estul Europei și în Rusia. Cu aceste informații în gând, rușii au început să se îngrijoreze că unele produse vor dispărea de pe raftur
Analistul politic clujean, dr. Horia Lupu, a realizat o nouă analiză vastă, despre situația din Ucraina. Sunt analizate ascensiunea lui Vladimir Putin, lipsa de reacție unitată a Occidentului, dar și efectele sancțiunilor.
Prelședintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat luni, 21 februarie, decreteul care recunoaște independența regiunilor separatiste pro-ruse Donețk şi Lugansk, din estul Ucrainei. El a precizat faptul că Ucraina nu a avut niciodată o „statalitate autentică”
Orice șofer care circulă cu un automobil pe drumurile publice din România este obligat prin lege să dețină o asigurare de Răspundere Civilă Auto (RCA). În acest an polițele RCA se vor scumpi, un motiv pentru scumpire fiind și inflația.
Fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, și-a dat demisia din PNL, alături de alți 16 senatori și deputați liberali, din vechea gardă, de dinainte de fuziunea cu PDL.
Ministrul Agriculturii, senatorul PNL Adrian Oros, cere demisia celor care au dus PNL -ul în alianță cu PSD -ul, deși aveau alternativa USR.
Conform studiului CONFIDEX, încrederea managerilor din România în economia țării a scăzut la fel de mult la fel ca în debutul pandemiei de COVID. Aceștia sunt îngrijorați în ceea ce privește scăderea PIB-ului, creșterea inflației, creșterea prețurilor, da
Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Nu ştim cât mai durează criza politică, dar eu unul aş dori să avem un ministru al Economiei, al Sănătăţii şi unul de Externe cum are Ungaria. Poate chiar luăm unul de acolo.
Primarul Emil Boc merge pe mâna unui guvern minoritar susținut de PSD și USR.
Peste 100.000 de firme din România se află, în prezent, într-o situație de risc, pe fondul creșterii semnificative a costurilor operaționale, extinderii blocajului financiar, accesului tot mai dificil la finanțare și accentuării neîncrederii în relațiile
Premierul Florin Cîțu a anunțat că România a avut în trimestrul al doilea o creștere economică de 13,6%.
O nuntă în pandemie înseamnă că numărul de invitați este unul restrâns față de cum era înainte. Deși în teorie, costul acesteia ar trebui să fie mai mic, în realitate, lucrurile nu stau deloc așa.
Premierul Florin Cîțu se laudă pe față și spune că datorită ”activității bune a Guvernului”, economia României ”are cea mai rapidă revenire după criza economică din ultima sută de ani”.
Scriitoarea clujeană Ruxandra Cesereanu a fost demisă din funcția de redactor-șef al revistei lunare de cultură Steaua din Cluj-Napoca, de către președintele Uniunii Scriitorilordin România, criticul literar Nicolae Manolescu. Oficial, reproșul este că pu