PSD a organizat, sâmbătă seară, un miting masiv împotriva ”abuzurilor în justiție” și a ”statului paralel”, aducând la București cu autocarele din doată țara membri de partid și simpatizanți.
Comisia de Disciplină din Cadrul Federaţiei Române de Fotbal a dat, vineri, o decizie finală în cazul cererilor de depunctare depuse de CFR Cluj şi FCSB.
Clujeanul Florin Bădiță, fondatorul ”Corupția ucide”, a fost desemnat ”Personalitatea europeană a anului” alături de Emmanuel Macron, Edyta Kocyk, Boyan Slat și Krisztian Imre.
Senatul a adoptat tacit, marţi, proiectul de modificare a Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Procurorii anticorupție au identificat cinci domenii în care se petrec cele mai multe acte de corupție, cu prejudicii de milioane de euro.
Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a spus, la finalul întrevederii avute cu premierul Viorica Dăncilă, ministrul Finanțelor, și șeful BNR, Mugur Isărescu, că prețurile au crescut din cauza unor ”factori externi”.
O curte de apel din Italia a stabilit ca omul de afaceri clujean, Ioan Bene, să execute, după legile italiene, pedeapsa cu închisoarea dată în România în libertate.
ALDE a numit o nouă conducere la organizația din Cluj-Napoca. Noul președinte este conf. univ. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, care a deschis și lista pentru Senat a ALDE Cluj la alegerile parlamentare din 2016.
Demolarea unei clădiri pe strada Scorțarilor din Cluj-Napoca demonstrează încă o dat haosul din urbanism. Primăria Cluj-Napoca ar trebui să intervină urgent la astfel de cazuri.
Fosta preşedintă sud-coreeană Park Geun-hye a fost condamnată, vineri, de un tribunal din Seul la 24 de ani de închisoare pentru abuz de putere și corupţie, anunță AFP.
Un amendament al PSD prevede că deținuții condamnați la pedepse de până la cinci să execute pedeapsa acasă sau în week-end într-un centru special înfiinţat.
Ministrul Justiţiei face unele precizări în privința sumelor vehiculate de sindicatele din Administraţia Penitenciarelor ca despăgubiri pentru deţinuţi.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, vrea ca deținuții să fie ”despăgubiți” din bugetul de stat pentru perioada 2012-2017, pentru condiții necorespunzătoare.
Florin Bădiţă, Fondatorul grupului Corupţia ucide, este nominalizat de Euronews, alături de nume importante la nivel global, la titlul de ”Personalitatea europeană a anului” la Premiile European Leadership 2018.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, că inculpații din România au devenit mult mai specializați.
Un deputat român susține că indemnizaţia de 9.000 de lei pe care parlamentarii o primesc este ”decentă”.
Elena Udrea a fugit, din 7 februarie, în Costa Rica, unde se află și Alina Bica, scrie Rise Project.
Șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, susține că atacurile la adresa justiției nu sunt întâmplătoatre.
Clujenii sunt chemați sâmbătă, 17 februarie, în fața sediului PSD pentru un nou protest.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că nu intenţionează să renunţe la consilierul Darius Vâlcov, condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanţă.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, este cercetat de procurori sub acuzația de abuz în serviciu.
Procesul în care fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, este judecat pentru fapte de corupție s-a terminat. Miercuri, 17 ianuarie, a fost ultima înfățișare la Curtea de Apel Cluj.
Președintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a anunțat public faptul că nu susține proiectul colegior săi din Parlament, privind stabilirea unui prag de 200.000 de euro pentru abuzul în serviciu.
O partea dintre amendamentele prin care se dorește modificarea Codurilor Penale și de Procedură penală sunt halucinante.
Faptele de corupţie săvârşite pentru obţinerea unor foloase pentru altcineva decât pentru sine nu vor mai fi incriminate, potrivit unei iniţiative legislative depusă de PSD la Senat.
Liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a cerut demisia senatorului Marius Nicoară, condamnat cu suspendare pentru că a condus băut la volan.
Deputatul PNL, Cătălin Predoiu, a afirmat că a primi miercuri noaptea o serie de amendamente ale UNJR la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară prin care se „evaporă” competenţa DNA.
Liviu Dragnea a aflat, marţi seară, de la DNA că s-a instituit sechestru asupra bunurilor deţinute, în valoarea de 28 milioane de euro (127 milioane de lei).
Secția de ATI de la Chirurgie II din Cluj-Napoca este mai înghesuită decât o celulă din penitenciar, dar tot ce fac guvernanții este să vorbească despre condițiile precare din pușcării.
Primarul Capitalei a declarat, luni, că manifestările din stradpă sunt ilegale și că la ele au partiticipat și oameni politici.