Un alt parlamentar se plânge că salariul este prea mic, după ce deputata PNL Steliana Miron a spus că nu are bani nici ce coafor.
Inspectorul școlar general adjunct de la ISJ Cluj, Peter Tunde, trimisă în judecată pentru fraudarea examenului de bacalaureat, se pare că își oferea ”serviciile” și unor profesori
Baronul PSD de la Vrancea, Mircea Oprișan, a fost achitat de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul în care a fost cercetat timp de opt ani pentru corupție,
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a postat, din nou, un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care atacă Justiția.
Șefa DNA, Codruța Kovesi, a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că își dorește ca instituția în fruntea căreia se află să nu mai fie nevoită să ceară Parlamentului avize pentru reţinerea sau arestarea aleșilor.
Procurorii Direcției naționale Anticorupție au decis să extindă urmărirea penală față de Elena Udrea, aceasta fiind acuzată de spălare de bani.
Cosmineanu Daniel Ninel, fost director al Depoului CFR din Cluj-Napoca, aflat în stare de arest la domiciliu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru fapte de corupție, alături de alți 14 inculpați.
Preşedintele Klaus Iohannis și-a prezentat bilanțul mandatului de 100 de zile de când e la Cotroceni pe Facebook.
Judecătorii de la Tribunalul Cluj i-au dat o veste mare lui Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, judecat pentru fapte de corupție.
Elena Udrea lansează atac după atac la adresa procurorilor DNA de când se află în arest preventiv, folosindu-se de pagina sa de Facebook pentru a-și distribui mesajele.
Premierul Victor Ponta a anunțat, pe contul său de Facebook, planul său pentru umătorii cinci ani pentru PSD, în care vrea să fie eliminată corupția.
Secretarul Consiliului Județean Cluj, Simona Gaci, a fost audiat la Tribunalul Cluj în dosarul de corupție al lui Horea Uioreanu.
Strada Traian Vuia începe să aibă probleme cu toate că asfaltarea s-a încheiat în urmă cu câteva luni.
Horea Uioreanu a preferat să tacă la Tribunalul Cluj, unde a început procesul în care este acuzat de fapte de corupție.
Procurorii DNA efectuează, luni dimineața, o serie de percheziții în Cluj și alte două județe, într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni cu fonduri europene.
Raed Arafat este vizat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, din cauza unei licitații de achiziționare a unor ambulanțe.
Președintele Klaus Iohannis a vorbit, joi seară, într-un interviu acordat pentru Digi 24, despre scandalul de corupție ce îl vizează pe cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu.
Prim-ministrul Victor Ponta a declarat că cumnatul lui cercetat de DNA pentru fapte de corupție va plăti dacă a făcut ceva ilegal.
Primarul Emil Boc a primit vizita Elenei Udrea acum două săptămâni, înainte ca fosta ministră să fie arestată, dar în plin scandal de corupție.
Ion Țiriac a comentat arestările DNA și a precizat că statul ar trebui să se preocupe să recupereze banii delapidați.
Un studiu realizat de Ministerul Sănătății și Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) arată că peste 50% ditre români au dat bani medicilor, paznicilor sau personalului medical.
Elena Udrea ocupă prima pagină a ziarelor în ultimele zile, după ce aceasta a fost reținută de procurorii DNA, iar judecătorii au dispus măsura de arestare preventivă a acesteia pentru 30 de zile.
Fostul ministru Elena Udrea a fost reținută de DNA în dosarul Microsoft.
Președintele României, Klaus Iohannis a declarat, vineri, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune TV5 Monde, că există corupție în România.
Peste 50 de percheziții au avut loc la Cluj-Napoca, fiind vizată o grupare de hoți care a spart, între altele, și cabana lui Sorin Apostu și casa unei judecătoare de la Curtea de Apel Cluj.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, vicepreşedinte PSD, a fost achitat de judecătorii din Cluj.
Procurorii DNA au făcut percheziții și la Cluj, la un om de încredere al lui Arpad Paszkany, Florin Ciorca, cel care administrează toate firmele lui ”Arpi”.
Judecătorul Lucian Buta, de la Judecătoria Cluj Napoca, a fost audiat ca martor de DNA în dosarul baronului de Vrancea, Marian Oprișan.
Procurorii DNA efectuează, joi dimineață, cercetări într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, de serviciu și a unor infracţiuni economice, comise în perioada 2008 - 2
DNA cere Camerei Deputaților acordul pentru cercetarea Elenei Udrea sub acuzația de luare de mită.