Problema petardelor revine în discuție an de an în perioada sărbătorilor de iarnă, din cauza zgomotelor puternice cauzate care le fac nopți albe clujenilor și nu numai.
Universitatea Tehnologică din Dublin (Technological University Dublin - TU Dublin) a primit, în perioada 16-20 mai, delegați din întreaga Uniune Europeană, reprezentanți ai European University of Technology (EUt+), care au participat la un atelier de eva
Tinerii credincioși interesați de o relație au acum posibilitatea să-și caute perechea cu ajutorul unei aplicații.
Rectorul UTCN, prof. dr. Vasile Țopa, și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, au inaugurat noul sediu al Extensiei Universitare Bistrița, în prezența membrilor Consiliului de Administrație, ai Biroului Operativ al Senatul
Cătălin Negrea a căzut în gol, marţi, după ce a doua paraşută nu i s-a deschis, însă a supraviețuit miraculos. Băiatul s-a prăbușit de la mai bine de un kilometru înălțime. Tânărul care se află acum în comă la spital studia Informatica Economică la FSEGA.
Un biciclist a fost la un pas de un accident grav, evitând impactul în ultimul moment, după ce un VW i-a tăiat calea în Piața Ștefan cel Mare. Biciclistul circula pe banda dedicată autobuzelor, iar șoferul VW -ului i-a tpiat calea în ultimul moment.
Inspectoratele școlare din toată țara ar fi trebuit să publice în data de 9, cel târziu 15 mai, broșurile de admitere la liceu, însă nu au făcut lucrul acesta. Nu reprezintă o excepție nici Inspectoratul Școlar Județean Cluj, care a publicat, în sfârșit,
Rusia va renunța la acordul de standardizare a învățământului superior în Europa, riscând astfel ca studenții ruși să nu mai poată lucra în Europa, scrie The Moscow Times.
Arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, devenit cunoscut publicului larg pentru că este un susținător al arhitecturii tradiționale, a cerut să fie desființate parcările din centrul Clujului.
Polițiștii clujeni auanunțat că tânăra care a lovit duminică pe trecerea de pietoni cu trotineta o femeie care traversa regulamentar strada s-a prezentat la sediul Biroului Rutier de bunăvoie, după trei zile de la mediatizarea accidentului.
Un jaf a fost comis miercuri dupa-amiaza, in jurul orei 19.00, la un mic magazin alimentar situat la intersecția străzilor Constantin Brâncuși cu Axente Sever.
Consiliul Judeţean Cluj a decis să introducă restricţii de circulație pe drumul judeţean DJ 172F, cunoscut și sub numele de drumul Braniștea, sectorul de drum km 13+640 (intersecția cu DJ 161S) – km 23+340 (limita județ Bistrița-Năsăud) până la data de 31
Profesorii protestează în fața Guvernului, cadrele didactice cer în stradă salarii mai mari după ce ANAF a luat în vizor meditațiile. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, propune ca profesorii debutanţi să fie plătiţi la nivelul salariului mediu pe econom
Întrucât contractele au o valabilitate de 4 ani, cardurile trebuie prelungite.
Gigantul producător de jucării Mattel lansează un nou set de păpuși în luna iunie. Barbie va avea aparat auditiv.
Timp de cinci luni, elevii Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej l-au gândit, l-au proiectat şi l-au construit pe Star Light, un robot care ar putea deveni cel mai bun prieten al părinţilor.
Elevii din clasele a VI-a au susținut azi, 25 mai, proba la Limba română și comunicare din cadrul examenului de Evaluare Națională. Subiectele primite de elevi la evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a VI-a vor
Motocicliștii clujeni s-au confruntat cu Poliția Rutieră, după scandalul truselor medicale și a extinctoarelor, pe care bikerii trebuie să le aibă la ei, dar nu au unde să le pună.
Redactorul-șef al postului rusesc de televiziune Russia Today, Margarita Simonian, a declarat într-o emisiune TV de luni, 23 mai, seara, că dacă Rusia nu câștigă războiul din Ucraina „se va termina rău pentru toată omenirea”.
Un accident de circulație de pe Calea Moților, în care o femeie de 66 de ani a fost lovită de o tânără pe trotinetă, s-a produs pe Calea Moților. Femeia de pe mijlocul de locomoție pe două roți nu a oprit și acum este căutată.
Zodiile cu noroc la bani sunt zodii foarte atente cu veniturile lor, chiar dacă unele dintre ele nu lasă deloc impresia că sunt avare și oportuniste. Acești nativi știu să atragă resursele abundenței divine. Fiecare are secretele și metodele sale, însă un
Vara este aproape și gândurile ne poartă involuntar către litoralul Mării Negre. După ce vremea frumoasă s-a lăsat mult așteptată, cu toții suntem mai dornici de o escapadă la plajă. Totuși, litoralul este departe de clujeni, iar weekendurile pot fi „iros
Pasajul peste calea ferată din zona Jucu, care ar veni în sprijinul firmelor și angajaților din parcul industrial Tetarom III, nu se va construi prea curând, în schimb, Consiliul Județean Cluj promite reabilitarea drumurilor în interiorul parcului.
Mina de cărbune din Torețk este una dintre puținele din estul Ucrainei care nu s-au închis din cauza conflictului din regiune
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, vrea să realizeze pe bani puțini un drum cerut de șoferi de mult timp, mini-centura care să lege Cluj-Napoca de Baciu și apoi de nodul de autostradă de la Nădășelu.
Premierul României, Nicolae Ciucă, președintele Comitetului European al Regiunilor, Apostolos Tzitzikostas și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, au făcut un schimb de opinii cu cetățenii în urma Conferinței privind viitorul Europei.
Deputatul Emanuel Ungureanu a criticat conducerea Spitalului Clinic Județean Cluj pentru lipsa de atenție la detalii.
Spitalul Medicover Cluj își deschide porțile, fostul spital Polaris din Suceagu devine astfel una dintre cele mai importante investiții în domeniul sănătății private din ultimii ani, realizate de Medicover România. Spitalul Medicover Cluj vine în sprijinu
Asociaţia Patronală a Transportatorilor ”Europa 2002” din Arad reclamă că nu se găsesc şoferi profesionişti. Numai în judeţ ar fi nevoie urgentă de 750 de oameni.
Secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul român de Externe l-a contactat pe ambasadorul Ungariei în România și i-a transmis preocuparea față de p declarație postată vineri, 20 mai, pe Facebook de președintele Ungariei, Katalin Novak, prin