Turkish Airlines nu a fost desemnată degeaba de șase ori la rând ”Cea mai buna companie aeriena din Europa”. Standardul ridicat impus an de an a fost păstrat și crescut, astfel că acum zborul Cluj - Istanbul este la superlativ.
Federația Română de Rugby primește vești proaste, după ce apelul formulat de aceștia în privinţa deciziei prin care "Stejarii" au fost excluşi de la Cupa Mondială a fost respins.
Dan Petrescu, 50 de ani, a părăsit CFR Cluj pentru un salariu uriaș, dar va putea câștiga mult mai mulți bani dacă salvează echipa Guizhou Hengfeng de la retrogradare.
Prețurile caselor în Cluj-Napoca a explodat, proprietarii fiind în căutarea celor care au bani și vor să investească.
Un concert umanitar va avea loc la Casa de Cultură a studenților, în 13 iunie, pentru a strânge bani pentru un tânăr, Olteanu George, care are nevoie disperată de un tratament de specialitate.
Femeia reținută, zilele trecute, de polițiștii clujeni pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, a fost arestată pentru 30 de zile de către magistrații clujeni.
Clujeanul Leontin Toderici a primit aprobarea Băncii Naționale a României pentru exercitarea funcției de Director General – CEO al Bancpost.
Zeci de angajați ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca au protestat şi au cerut demisia conducerii.
Procurorii l-au scăpat pe bărbatul filmat în timp ce îi fura unei mămici telefonul mobil. Hoțul a fost reținut, dar a dispărut până să fie arestat preventiv.
Sebastian Vladescu, fostul ministru al Finanţelor, și-a achitat cauțiunea de un milion de euro cu lingouri de aur.
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat că pensiile se văr majora cu 10% din data de 1 iulie, acesta precizând că nu vor fi probleme în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor.
O tânără de 21 de ani, din localitatea Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj, premiată la un concurs de creaţie literară, care se mutase recent în Belgia, a fost ucisă cu 50 de lovituri de cuţit, în locuinţa pe care o închiria în Bruxelles.
Clientul unui magazin din Ploieşti, judeţul Prahova, a făcut scandal, acuzând angajaţii că vând carne spălată cu detergent.
Un constructor din Florești care voia să scape de deșeurile de pe șantier în natură a fost prins și sancționat.
Comisia de Disciplină din Cadrul Federaţiei Române de Fotbal a dat, vineri, o decizie finală în cazul cererilor de depunctare depuse de CFR Cluj şi FCSB.
”Căutăm un om viu, care să se uite la filme şi să stea degeaba”. Așa sună anunțul de angajare al unui hostel din Cluj, care a devenit rapid fenomen viral.
Polițitșii clujeni au depistat o femeie, de 26 de ani, din comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud, bănuită de comiterea unui furt.
Gigi Becali spune că nu mai suportă șicanarea continuă făcută de CSA Steaua și că vrea să cumpere o echipă din Liga a doua engleză.
Fostul preot Cristian Pomohaci este cercetat penal pentru evaziune fiscală de către procurorii Parchetului General.
Concursul Exatlon s-a încheiat, miercuri seară, iar marele câștigător este ultimul reprezentant al echipei ”Faimoșilor”, actorul Vladimir Drăghia.
Senatul a adoptat tacit, marţi, proiectul de modificare a Legii 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Scenriu parcă desprins din filme la Baia Mare, unde două perosane sunt căutate de polițiști după ce au jefiut, miercuri, o bancă.
Clarion Events, lider in producerea si furnizarea de evenimente la nivel mondial, organizeaza, in perioada 30 mai – 1 iunie 2018, a doua editie a Juegos Miami, eveniment de 5 stele
Guvernul a decis să retragă, după un scandal de trei zile, de pe site-ul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, proiectul privind Pilonul II de pensii.
Directorul sportiv al lui CFR Cluj, Bogdan Mara, a susține că Bilel Omrani nu pleacă de la Cluj fără 2 milioane de euro.
Doi jandarmi au fosr reținuți de oamenii legii, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracţional organizat, tâlhărie şi ameninţare.
Potrivit cursului de referință al Băncii Naționale a României, moneda europeană se menține la aproape același nivel față de leu de luni.
Fostul premier Victor Ponta a lansat un atac dur, pe pagina sa de Facebook, în ceea ce privește scandalul opririi Pilonului II de pensii private.
Un artist care cântă în centrul Clujului de ani de zile este în război direct cu Poliția Locală Cluj-Napoca, fiind amendat de multe ori pentru că face gălăgie și cerșește.
Vicepreședintele PNL, senatorul Florin Cîţu, a afirmat, luni, că dacă Guvernul va decide să naţionalizeze Pilonul II de pensii are de gând să depună plângere penală.