Miercuri 5 August

Întâlnire de lucru cu avizatorii proiectului Centurii Metropolitane a Clujului. Ce s-a discutat


Primarul  Emil Boc și prefectul Clujului, Mircea Abrudean, au avut luni o întâlnire de lucru cu toți cei implicați în avizarea proiectului Centurii Metropolitane a Clujului.

Potrivit edilului, în acest moment sunt emise 14 din cele 32 de avize necesare proiectului de centură.

Scopul acestei întâlniri a fost acela de a urgenta, în limitele legii, obținerea avizelor necesare în vederea utilizării banilor europeni pentru realizarea centurii (150 milioane de euro, termen: 31 decembrie 2023)”, transmite Boc.

Poziționarea mea, adică a Floreștiului, alături de prefectul Mircea Abrudean și primarul Emil Boc nu este una întâmplătoare, Floreștiul fiind un actor principal în realizarea Centurii, alături de, bineînțeles, municipiul Cluj Napoca și comunele Gilău și Apahida.

Cele 4 UAT s-au ocupat și se ocupă de realizarea Studiului de Fezabilitate, PUZ și studiile tehnice necesare autorizării. Apoi, legat de execuție, aceasta va fi apanajul Guvernului, investiția de +/- 300 milioane euro neputând fi susținută financiar, tehnic și legislativ de UAT amintite. Oricum, Guvernul are la dispoziție 150 milioane euro fonduri europene în acest sens.

Vă reamintesc, Centura metropolitană va avea patru benzi de circulație, o lungime de 38,8 km + drumuri de legătură de 33,6 km. Centura va lega Gilău de Apahida via Florești și Cluj Napoca. Traseul are deja avizul CNAIR. Șoseaua rapidă va avea 20 de noduri: Nod #1 – Gilau vest: conexiune cu DN1, în partea de vest a Gilaului în zona Campingului și a benzinariei Rompetrol / Nod # 2 – Gilau est, zona A3: conexiune cu DN1 și cu A3 în zona nodului existent cu A3 / Nod # 3 – DN1 + DJ107M (spre Baisoara): conexiune cu DN1 în zona sensului giratoriu cu DJ107M (spre Luna de Sus, Vlaha, Savadisla, Lita, Liteni, Baisoara) / Nod # 4 – Floresti str. Eroilor: conexiune cu DN1 în zona giratoriului cu str. Eroilor / Nod # 5 – Floresti str. Somesului: conexiune cu str. Somesului din Floresti, aici ar urma să se conecteze și viitorul drum de legătură directă între Floresti si Baciu peste pădurea Hoia (L= 4.2 km) / Nod # 6 (Cluj #1) – Giratoriu Cora: conexiune în giratoriul de langa magazinul Cora, Cluj Napoca / Nod # 7 (Cluj #2) – Bucium: conexiune în zona Bucium, în zona Parcului Colina - de aici ar urma să se conecteze printr-un drum prin spatele Polus/Vivo, cu Spitalul Regional de Urgență și apoi cu Drumul de Ocolire Nord Floresti / Nod # 8 (Cluj #3) – str. Dimitrie Gusti: conexiune în zona Manastur, zona mai sus de La Terenuri / Nod # 9 (Cluj #4) – str. Frunzișului + str. Câmpului: conexiune cu str. Câmpului și drum legatura spre str. Frunzisului în curba la LIDL / Nod # 10 (Cluj #5) – DN1 Calea Turzii: conexiune cu Calea Turzii, mai sus de giratoriul cu str. Faget, undeva în zona obeliscului de intrare în oraș / Nod # 11 (Cluj #6) – str. Mihail Romanul: conexiune prin drum nou spre Buna Ziua, str. Mihail Romanul / Nod # 12 (Cluj #7) – str. Macesului: conexiune prin drum nou spre Buna Ziua, str. Macesului / Nod # 13 (Cluj #8) – str. Borhanciului: conexiune cu cartierul Borhanci, str. Borhanciului (și de aceea este importantă lărgirea str. Borhanci pana la intersecția cu str. Lacramioarelor) / Nod # 14 (Cluj #9) – str. Soporului: conexiune directă cu str. Soporului, undeva după blocurile existente de 10 etaje / Nod # 15 (Cluj #10) – str. Someseni: conexiune directă cu str. Someseni, între Selgros și Parcul Logistic Transilvania / Nord # 16 (Cluj #11) – str. Traian Vuia: conexiune directă cu str. Traian Vuia, în zona de dinainte de Parcul Logistic Transilvania / Nord # 17 (Cluj #13*) – b-dul Muncii: conexiune directă cu B-dul Muncii, zona după depoul de tramvaie / după Emerson, de aici încolo centura suprapune b-dul Muncii spre est (spre Apahida - Dej) /Nod # 18 (Cluj #14) – Centura Apahida-Valcele: conexiune directă cu Centura Apahida-Valcele în giratoriul existent (cel de langa OMV, Sub Coasta) / Nod # 19 – Apahida 1, parc logistic: conexiune cu parcul logistic din Apahida (necesita pod nou peste Somes) / Nod # 20 – Apahida 2, spre Dej (DN1C): conexiune cu DN1C (drumul spre Dej)”, a precizat primarul Floreștiului, Horia Șulea.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de accesibilitate a zonelor urbane situate în Zona Metropolitană Cluj prin dezvoltarea unui drum nou de mare capacitate - centura metropolitană - și modernizarea drumurilor de legătură, iar scopul proiectului este îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, respectiv a mobilității populației, bunurilor și serviciilor din județul Cluj.

Prin asumarea de către Primărie a cheltuielilor necesare realizării studiilor şi documentaţiilor necesare (SF, PUZ și DTAC), proiectul centurii metropolitane a fost deblocat, susțin autoritățile locale. Primăria Cluj-Napoca a dat Ordinul de începere pentru întocmire SF, PUZ și DTAC pentru proiectul „Drum Transregio Feleac TR35” în octombrie 2018, iar în 2019 s-a predat documentația „Studiul alternativ de traseu”, care a cuprins un număr de 8 variante de traseu studiate.

Varianta finală de traseu a centurii metropolitane poate fi consultată pe site-ul Primăriei ClujNapoca, la secțiunea Administrație/Anunțuri.

În perioada următoare vor fi definitivate studiul de fezabilitate, Planul Urbanistic Zonal și DTAC, urmând ca întreaga documentație să fie predată CNAIR în vederea organizării achiziției publice pentru lucrările de proiectare și execuție. Centura metropolitană are o lungime de 38 de kilometri.

Comentarii Facebook