CLUJ: Bătrân la un pas de a fi păcălit prin metoda ”Accidentul”! Nepoții l-au salvat și au reținut escrocul care voia să îi ia banii


Un bărbat de 77 de ani, din Baciu, a fost salvat de proprii nepoți după ce aproape a căzut în plasa unor escroci care foloseau metoda ”Accidentul”.

La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea unei înșelăciuni prin metoda ,,Accidentul”.

Cel în cauză – un tânăr de 21 de ani, din Focșani, a fost surprins de nepotul persoanei vătămate chiar în momentul primirii sumei de 4.800 de lei, bani pretinși pentru o intervenție chirurgicală”, anunță IPj Cluj.

Potrivit oamenilor legii, la data de 25 ianuarie, în jurul orei 00:30, un bărbat în vârstă de 77 de ani, din comuna Baciu, a fost contactată pe telefonul fix de o persoană necunoscută care i-a spus că ginerele acesteia a suferit un accident, că urmează să fie operat, iar costul operației ar fi de 35.000 de lei. La scurt timp după convorbirea telefonică, la domiciliul bărbatului s-a prezentat  tânărul de 21 de ani pentru a lua banii. 

Totuși, momentul a fost întrerupt de o vizită a nepoților bărbatului, care au constatat rapid că părinții acestora nu au fost implicați în niciun accident, găsindu-i dormind în casă. Astfel, l-au reținut pe tânărul de 21 de ani și au anunțat Poliția.

În scurt timp, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baciu au ajuns la fața locului și au constatat tentativa la infracțiunea de înșelăciune, conducându-l pe tânăr la unitatea de poliție. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

În continuarea cercetărilor, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din  Vrancea și Bacău, polițiștii au identificat alte patru persoane care ar fi fost implicate în comiterea faptei, având participații diferite. Unul dintre aceștia, un bărbat de 41 de ani, din Piatra Neamț, este în executarea unei alte pedepse privative de libertate.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale.

Comentarii Facebook