Roșiile oltenești se vând în Alba Iulia, 65 de lei kilogramul. Pe lângă ele, pentru o salată ai nevoie de castraveți, iar un kilogram de castraveți autohtoni se vinde cu 35 de lei.
Polițiștii din Huedin continuă investigația lungă de 4 ani, pentru furtul a 6 cai dintr-o fermă din orașul Huedin. Marți, 4 aprilie, au percheziționat locuința unui bărbat de 32 de ani, unde au găsit 2 dintre caii furați în 2019.
Rețeta pentru cozonacul de post este potrivită pentru oricine, dar mai ales pentru persoanele care doresc să gătească de post înainte de sărbător. Aceasta este alegerea perfectă pentru pentru persoanele care țin încă post și vor să se bucure de un desert
Un șofer de TIR din Ocna Mureș și-a cerut logodnica în căsătorie într-un mod inedit.
O ninsoare ca în povești s-a abătut asupra Clujului, reamintind de atmosfera care ar trebui să fie în preajma Crăciunului.
Mai multe familii din Munții Apuseni au primit ajutoare din partea motocicliștilor clujeni, ajutați de ISU Cluj și IPJ Alba.
Începutul lunii aprilie a marcat Ziua Internațională a păsărilor, iar cu ocazia sărbătorii, pagina Parcului Natural Apuseni a distribuit fotografii fabuloase cu diferitele specii care populează Apusenii.
Ardealul este o regiune istorică și culturală a României, cu o valoare turistică și culturală ne neegalat.
Meteorologii avertizează că temperaturile scad chiar și cu 15 grade Celsius față de normalul perioadei, fiind specifice mai degrabă unei perioade de iarnă.
Dimitrie Goga, o personalitate energică a vieții didactice a Clujului interbelic, a lăsat în urma sa o serie de descrieri ale Clujului interbelic.
Am găsit 5 locuri faine în Cluj ce merită vizitate într-un weekend de primăvară, și nu numai. Cele 5 locații sunt cu adevărat deosebite și sunt situate la o distanță acceptabilă, sau chiar lângă oraș.
Omul de afaceri Ioan Bene riscă să piardă controlul asupra fostului hotel Continental din Cluj-Napoca, pentru că firma a intrat în faliment. Lupta lui Bene nu e finală, și sunt șanse să poată restaura frumusețea Continentalului.
La data de 29 martie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în municipiul București și județele
Multiple imagini cu Papa Francisc au devenit virale în weekend. Fotografiile îl arată pe suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, îmbrăcat într-o haină albă pufoasă și lungă, cu un brâu care îi accentuează talia.
Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt IGPR, a spus că în cazul bebelușului ucis duminică de tată, în Alba Iulia. nu au fost indicii privind o stare de pericol iminent.
Polițiștii au stat 4 ore și nu au spart ușa apartamentului unde tatăl din Alba și-a spânzurat copilul de un an și apoi s-a sinucis și el la fel. Polițiștii au fost la ușă la ora 1.00, dar nu au spart-o până 5.00 dimineața, pentru că proprietarul, un bărba
Profesorul Tudorel Butoi, psiholog criminalist, a analizat, în direct la Antena 3 CNN, crima îngrozitoare de la Alba Iulia, acolo unde un tată şi-a omorât copilul de un an, apoi şi-a pus capăt zilelor, după o ceartă prin mesaje cu fosta iubită.
Parlamentarii din Forța Dreptei, susținând propunerea organizației de Tineret a partidului, au înregistrat la Parlament proiectul prin care este interzisă orice fel de publicitate la jocurile de noroc. Potrivit propunerii legislative reclama la jocurile d
Bogdan Radu, 27 de ani, este bărbatul care şi-a omorât băiatul de numai un an pentru a se răzbuna pe fosta iubită.
Bărbatul din Alba Iulia, în vârstă de 27 de ani, care și-a ucis fiul de numai un an, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a lăsat o scrisoare de adio.
Activiștii civici din Cluj spun că administrația județeană contribuie la distrugerea tacită a Făgetului, prin extinderea masivă a intravilanului până la limita ariei protejate, peste habitate și specii rare.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a semnat contractul de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a proiectului inter-județean „Velo Apuseni”, investiție ce prevede realizarea a 227 km de piste de bici
O soţie geloasă din Alba a fost condamnată la închisoare după ce a terorizat-o pe amanta soţului său. Femeia a fost condamnată la închisoare de magistrații Judecătoriei Sebeș, pentru fapte de distrugere.
Scandal la IPJ Alba! Pereți scorojiți și murdari, geamuri care nu se închid, parchet putrezit şi o baie cu gresia căzută şi fără apă curentă.
Băile Someșeni ar trebui să rivalizeze cu marile stațiuni balneare ale Europei sau măcar cu ștrandul Apollo, de la Băile Felix, dar se zbat în ruină.
Locul cu cel mai bun aer din Europa este… în România, în minunații munți din Banat, în Poiana Mărului.
Voluntarii clujeni de la Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului - OPMCB au revenit cu informații noi despre gâsca canadiană care și-a făcut apariția pe Lacul Chios.
O comună din Ardeal are vizitatori de 100 de ori mai mulți decât locuitori. Este cazul comunei Rimetea, din județul Alba, acolo unde vin anual 100.000 de turiști. Astfel, cei 1.000 de localnici au ajuns să trăiască de pe urma turismului.
Femeia din Zlatna, județul Alba, care a furat 1 milion de euro de la clienții CEC și i-a donat la săraci, a scăpat de al doilea dosar, pentru că faptele s-au prescris.