Depunerea jurământului pentru elevii Școlii de Agenți de Poliție din Cluj-Napoca - FOTO


A 24-a promoție de elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a depus azi jurământul militar, în prezența domnului Romeo Simionescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Jur credinţă patriei mele România, jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii, jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” au rostit într-un glas cei 300 de elevi ai școlii clujene de poliție.

La festivitate au participat parteneri educaționali ai școlii din domeniul apărării și ordinii publice, administrației publice locale și județene, sistemului de învățământ preuniversitar și universitar.

A 24-a serie de elevi (18 fete și 282 de băieți) se pregătește pentru specializarea Ordine Publică. Elevii provin din județele Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj, Suceava, Alba, Bistrița-Năsăud, Arad, Mureș, Satu Mare, Hunedoara, Timiș, Sibiu, Harghita, Botoșani, Iași, Caraș Severin, Vâlcea, Bacău, Neamț și Gorj.

Înfiinţată în anul 2004, şcoala de poliţie clujeană a pregătit până acum peste 5.800 de agenţi de poliţie.

DSC_0107.JPG

Comentarii Facebook