Fosta soție a lui Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a fost găsită moartă în casă
Camelia Tișe, fosta soție a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a fost găsită moartă în locuință.
Camelia Tișe, fosta soție a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a fost găsită moartă în locuință.
Clujenii nu vor mai putea zbura direct spre mai multe destinații turistice importante din Europa și Emiratele Arabe Unite.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit luni dimineața la un accident rutier petrecut pe raza localității Cetan, comuna Vad.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit luni dimineața pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească în localitatea Mănășturel.
Temperaturile cresc mult față de luna ianuarie, astfel că vom avea la Cluj și 15 grade în săptămâna care va urma.
Fondul clasei reprezintă un subiect intens dezbătut în fiecare an. Există opinii divergente în ceea ce privește contribuțiile financiare ale părinților, iar această dezbatere este accentuată de perspectiva unora că fondul clasei ar putea fi considerat ile
Primarul Clujului, Emil Boc, anunță începerea construcției unui cimitor pentru animalele de companie.
Un bărbat a căzut în râul Someș, iar pompierii clujeni îl caută.
Un șofer a pierdut controlul asupra volanului și a intrat într-un transformator electric de pe Calea Turzii, din Cluj-Napoca.
Un accident s-a produs sâmbătă seara în cartierul Mănăștur, în zona McDonalds.
Un accident rutier s-a produs sâmbătă seara, în Florești, în zona viitorului Spital de Urgență.
Un bărbat a fost filmat în Aghireșu în timp ce abandona trei câini în fața unei case.
Clujenii au făcut treaba administrației și au avertizat asupra unui canal sărit în cartierul Iris. Aceasta este treaba unui city manager și a poliției locale, care să intervină când situația o cere, mai ales că există personal de serviciu 24 de ore din 24
Virajul stânga spre Brico Depot, spre Florești, este un pericol real pentru trafic. Problema este că acum au început virajele inverse, care sunt cu adevărat criminale.
Un taximetrist a trimis o scrisoare de protest către Autoritatea Rutieră privind neregulile observate la autorizarea transportatorilor alternativi, dar la care încă nu a răspuns nimeni.
Despre Cluj se spune că atrage ca un magnet tineretul din toată țara, în principal prin joburile bine plătite față de alte orașe. Tinerii se plâng, însă, că realitatea este alta și că te chinui să faci inginerie sau medicină pentru a încasa 3000 de lei sa
Un bărbat de 33 de ani din Florești, Cluj a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare, după ce a înșelat magazinul online eMAG. Clujeanul comanda telefoane, folosind opțiunea de retur pentru a le trimite înapoi, însă în loc de produsele comandate
Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul orei 12:00 pe raza comunei Feleacu.
Lucrăriule pe drumul expres Tureni (DN1) - Autostrada Transilvania au ajuns la stadiul de 12% realizat.
Paleta de servicii din Iulius Mall continuă să se diversifice, punând la dispoziție și mai multe facilități, de curând fiind inaugurată spălătoria de mașini Eco Wash.
Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Govora.
Problema locurilor de parcare în Cluj-Napoca este una evidentă. În ultimul timp, din ce în ce mai multe persoane care locuiesc în centrul orașului se plâng că au rămas fără un spațiu unde să-și parcheze mașina, din cauza desființărilor parcărilor din zonă
În ultimii ani Primăria Cluj-Napoca a început un adevărat război cu deținătorii de automobile și luptă să există zonele pietonale din centrul orașului.
Familiile din municipiu Cluj-Napoca care au copii cu diferite grade de handicap vor beneficia de un sprijin financiar. Valoarea acestui sprijin este de 600 de lei.
Numărul de îmbolnăviri şi decese cauzate de gripă a crescut dramatic în ultimele săptămâni! Măsuri recomandate în școli și licee, după instituirea stării de alertă epidemiologică în România.
Tragedie pe drumul Cluj-Oradea!
Clujenii se gândesc tot mai mult să lase orașul și să se mute în Oradea.
Două vulpi au fost surprinse, în urmă cu câteva zile, după lăsarea serii, pe Cluj Arena.
Pompierii din cadrul Departamentului Huedin intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe DN1 E60, între localitățile Bologa și Huedin
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a verificat cele 63 de locații ale lanțului de supermarketuri Mega Image din Cluj și a aplicat amenzi în valoare de 900.000 mii lei pentru neregulile depistate.