Bosch a inaugurat a doua clădire pentru Centrul de Inginerie din Cluj! În noua locație sunt dezvoltate tehnologii revoluționare pentru industria auto


Bosch a inaugurat o nouă clădire de birouri pentru Centrul de Inginerie din Cluj.

Lucrările pentru cea de-a doua locație au început în anul 2021, fiind întinse pe o perioadă de 3 ani. Clădirea a fost inaugurată oficial în data de 23 aprilie, însă angajații companiei au putut să se bucure de birourile moderne încă din data de 8 aprilie.

fc230984278f15d8059e22f5a39b99e0(1).jpg

Investiția totală pentru acest proiect se ridică la  21 de milioane de euro, costurile pentru ambele spații de birouri depășind 50 de milioane de euro. 

Noua clădire are 10 etaje și se întinde pe o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați. Clădirea este construită folosind conceptul de ,,spațiu care inspiră’’, design-ul acesteia combinând elementele creative cu tehnologia. Noua structură este conectată de vechiul sediu prin două pasarele.

„În 2024, aniversăm, de asemenea, 30 de ani de prezență Bosch în România și ne bucurăm să marcăm acest moment și prin finalizarea unei investiții de o asemenea amploare, atât ca sumă alocată, cât și prin prisma utilității sale pentru Bosch și pentru industria din România, dar și prin modul exemplar de colaborare cu autoritățile locale.” a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentantul Grupului Bosch în România.

Mihai_Boldijar.jpg

Birouri, săli de conferință și zone de relaxare

Locația oferă aproximativ 400 de locuri de birouri și 300 de locuri alternative, prezența angajaților în birouri fiind de peste 60%, număr foarte mare pentru orice companie care oferă posibilitatea unui sistem de muncă hibrid. 

Cei care lucrează la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj  se pot bucura și de o cantină modernă, o sală de sport și spații verzi pentru socializare. 

Inaugurare_Centrul_de_Inginerie_Bosch_Cluj.jpg

Cei de la Bosch au dezvoltat și un soft care le permite celor din birouri să afle, în timp real, câte zone sunt ocupate. Angajații lucrează într-un spațiu deschis, care îmbunătățește colaborarea și comunicarea între colegi.

,,Ne-am focusat foarte mult pentru a creea o experiență plăcută pentru colegii noștri. Avem panouri fotovoltaice pe acoperișul clădirii. Avem stații electrice de încărcare pentru mașini, biciclete și scutere. Pentru  a crea o experiență plăcută la birou folosim conceptul de shared space, nimeni nu are un birou dedicat”, a declarat Roxana Dăian, Group Leader for Facility and Construction Management Team Bosch. 

Centrul_de_Inginerie_Bosch_Cluj (3).jpg

Zone de testare a mașinilor, laboratoare tehnice și spații de inovare

De la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj  provin în fiecare an, peste 100 de invenții. Noua clădire a fost creată cu acest lucru în gând, fiind proiectate, pe lângă birouri și laboratoare tehnice, și spații de de inovare. 

La nivelul 7 al clădirii noi se află și un simulator de realitate virtuală și augmentată cu ajutorul căruia se dezvoltă soluții inovatoare pentru mentenanța de la distanță, training sau dezvoltarea de produse noi.

Centrul_de_Inginerie_Bosch_Cluj (1).jpg

Sisteme de mobilitate în industria auto

Bosch are o experiență vastă în dezvoltarea unor soluții inovatore, cu un rol esențial în transformarea sectorului mobilității. 

Aceștia lucrează la sisteme pentru mobilitate automată, de la senzori de asistență pentru parcări până la autovehicule fără șofer.

Astfel, compania pune bazele șofatului autonom în România, prin diferitele tehnologii dezvoltate pentru a putea face posibilă circulația mașinilor fără șofer pe străzi, inclusiv prin propuneri legislative. 

„Prin consolidarea poziției Centrului de Inginerie din Cluj, experții noștri locali au o contribuție din ce în ce mai mare la procesul de transformare a companiei la nivel global.

Fie că este vorba despre sisteme avansate pentru asistența șoferului, sisteme de direcție asistate electric, sisteme de propulsie tradiționale și electrice, sau diferite servicii pentru industria auto – la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj avem experiență vastă în dezvoltarea unor soluții software și hardware inovatoare,” a declarat Tobias Matter, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj.

Tobias_Matter.jpg

Parteneriate durabile cu universitățile din Cluj-Napoca

Unele dintre cele mai semnificative proiecte pentru angajamentul Bosch față de sistemul educațional din România este cel cu universitățile locale.

 În acest moment, sunt disponibile pentru studenți trei programe de masterat și patru cursuri universitare pe care Bosch le-a dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea „Babeș-Bolyai”, centrul din Cluj oferind anual peste 50 de burse pentru studenți.

Mai mult, peste 200 de tinere talente beneficiază anual de mentorat și transfer de cunoștințe din partea experților Bosch în diverse programe personalizate din cadrul Centrului de Inginerie din Cluj.

cba794e6abedb439303ad811183d33ff(1).jpg

,,Universitățile sunt principalul nostru partener pentru resursă umană. Marea majoritate dintre colegii noștrii provin din Universitățiile din Cluj-Napoca, București sau alte locații din țară.

Avem parteneriate cu principalele universități și acoperim toate nivelele, avem și burse. Am dezvoltat și un program de internship de 3 luni, unde studenții pot să vină să lucreze.

Avem și cursuri pe care le predau colegii noștrii specialiști și programe de masterat pe care le susținem. Mergem până la programe de cercetare” , a declarat Ionuț Munteanu, Senior Manager, Innovation and University Relations, Bosch.

Centrul de Inginerie Bosch din Cluj a fost înființat în 2023, având un număr de 1700 de angajați în 4 locații.

Comentarii Facebook