O fată de 22 de ani din SUA și-a ucis copilul, în vârstă de 3 ani, pe motiv că personajul animat SpongeBob i-a spus să facă acest lucru.
Două persoane și-au pierdut viața, marți 8 februarie, după ce au căzut într-un lac din județul Suceava cu mașina în care se aflau. Pompierii au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei din autoturism.
Postul Realitate Plus a fost sancționat, marți, de CNA cu o amendă de 10.000 de lei din cauza unor declarații făcute de moderatoarea Alexandra Păcuraru care a cerut trimiterea romilor în India.
O fetiță a stat 40 de minute la piscina hotelului și s-a intoxicat cu clor.
Părinții unei tinere din Germania au fost puși sub acuzare pentru tentativă de omor, după ce ar fi împins pe fereastră un bărbat pe care l-au prins că întreținea relații sexuale cu fiica lor.
Oleksandr și soția sa, Sofia, sunt pictori de biserici. Aceștia pictează scene biblice și portrete ale sfinților în tot felul de locuri, iar lucrările lor se vând ca pâinea caldă. Încasările lor merg către un ONG care se ocupă cu îngrijirea răniților de
Clujeanul Vasile Dîncu, ministru al Apărării Naționale a declarat marți, într-o conferință de presă, 8 februarie, că verificarea buncărelor se face în fiecare an, în mod regulat. „Știm exact, suntem pregătiți pentru orice situație”, a spus ministrul.
Patroana unui magazin din Huși a decis să lupte cu hoții într-un mod inedit. Sătulă de un hoț care îi tot spărgea magazinul, femeia i-a lăsat un mesaj scris.
Mircea Badea a dat verdictul final în scandalul dintre George Simion și Virgil Popescu. Prezentatorul a declarat că nu are de ce să comenteze subiectul în termeni gravi din moment ce a fost un episod autentic care arată, încă o dată nivelul la care se afl
Turcia a decis să excludă persoanele de altă orientală sexuală față de cea heterosexoală din stagiul militar obligatoriu, motivul fiind neclar la momentul de față.
Ministerul Afacerilor Interne anunță că polițiștii pot amenda șoferii, pe baza videoclipurilor publicate pe Facebook, în care se constată încălcarea legilor în vigoare.
Locatarii unui apartament din Tecuci a vrut să facă un grătar în interior și a dat foc blocului. Aceștia au făcut grătar într-o cameră de depozitare din interior.
Un bărbat de 43 de ani, din București, băut și cu permisul de conducere suspendat, și-a răpit cu mașina fosta concubină și fiica. Șoferul BMW-ului a reușit și să accidenteze cinci mașini parcate.
Arnon Shahar, liderul campaniei de vaccinare din Tel Aviv spune că Israelul nu are restricții datorită vaccinului, iar anti-vacciniștii susțin o cauză care este total falsă.
O vedetă de pe TikTok a rămas cu o jumătate de buză căzută, după ce nu a mai avut bani pentru medicul estetician.
România se confruntă cu o criză a forței de muncă destul de mare, criză ce va fi rezolvată cu angajarea străinilor. Guvernul a stabilit o strategie prin care pot intra în țară până la 100 de mii de muncitori din afara Uniunii Europene.
Un incident ieșit din comun a avut loc în orașul Brașov. Un om de afaceri și-a cumpărat o stradă întreagă, participând la o licitație la care nu s-a sesizat și Primăria Brașov.
Un bărbat de 66 de ani a murit duminică, după ce a fost înjunghiat de fiul său, de 38 de ani. Faptele s-au întâmplat în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Constanţa.
Ministrul Sănătății a venit în cadrul unei emisiuni televizate cu mai multe noutăți bune pentru români. Alexandru Rafila consideră că valul 5, provocat de tulpina Omicron, va fi ultimul val al pandemiei, iar cele mai multe dintre restricții vor fi scoase
Un șofer de microbuz, înmatriculat în Hunedoara, a fost filmat în timp ce trăgea șase sănii pe care se află copii și adolescenți. Gestul inconștient al celui care se află în spatele volanului a fost pedepsit de Poliția Română.
Canada fierbe din cauza restricțiilor COVID impuse la nivel național și la nivel regional. Protestele au pornit de la camionagii, cei mai loviți de măsurile impuse, care nu le mai permit să intre în Canada dinspre SUA, dacă nu sunt vaccinați.
Doi copii au căzut în râul Bistrița după ce s-a rupt gheața de sub ei, sâmbătă, 5 februarie. Băiatul de 7 ani și fetița de 8 ani au murit la spital. Copiii au intrat în stop cardio-respirator după ce au căzut în râul Bistriţa din Neamț.
Sute de oameni s-au strâns în fața casei lui Gigi Becali sâmbătă dimineață. Oamenii l-au așteptat pe patronul de la FCSB ca să primească un ajutor financiar.
Statul maghiar a cumpărat mai multe clădiri de patrimoniu din zona Ardealului, prin intermediul unor firme înfiinţate pe teritoriul României, sub umbrela unei companiei ungare.
Șoferii care umblă cu geamurile murdare vor putea fi sancționați, din 27 februarie, cu amenzi de aproape 1.200 de lei. Dispoziția este inclusă în noua ordonanță ce vizează modificarea Codului rutier.
Ministerul Transporturilor și-a propus reducerea lățimii benzilor de circulație, pe anumite sectoare de drum național, de la 3.50 metri până la minimum 3 metri, cu scopul reducerii vitezei de circulație. Proiectul inedit va fi supus dezbaterii publice pân
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, joi seara, că stagiul militar obligatoriu nu va fi reintrodus în România, însă susține că este necesară atragerea de personal militar în Armată.
Un artist german a realizat un cub din aur pur și l-a lăsat în mijlocul Central Park din New York.
Românii nevaccinați pot intra de vineri, 4 februarie, în mall -uri fără a mai prezenta certificatul de vaccinare.
Oficialii americani au declarat că Rusia a elaborat un plan pentru a crea un pretext ca să invadeze Ucraina. Aceștia susțin că a fost dată deja aprobarea Moscovei.