Guvernul Florin Cîțu promite la capitolul Transporturi realizarea a peste 1.000 de kilometri de autostrăzi.
Conform programului de guvernare depus miercuri dimineaţa la Parlament de premierul desemnat, Florin Cîţu, valoarea punctului de pensie va continua să se majoreze anual pentru a acoperi rata inflaţiei şi minim 58,5% din rata de creştere a salariului med
Milioane de oameni vor avea facturi mai mari de la energie electrică de la 1 ianuarie.
Stația de transport în comun din Piața Gării va fi modernizată cu o investiție care se va ridica la 1,3 milioane de lei.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a transmis, din nou, că pensiile și alocațiile vor fi majorate în 2021.
Bugetul din care sunt acordate bursele școlare din Cluj-Napoca vor crește de la 15,2 milioane de lei, la 17,3 milioane de lei, a anunțat primarul Emil Boc.
Primarul comunei Săvădisla, Astalos Ștefan, a declarat pentru Știri de Cluj că turismul din localitate a fost decimat de pandemia de COVID-19.
Cei 150 de muncitori care lucrează la salubritate stradală în Cluj-Napoca se tem că vor fi dați afară, după ce SC Rosal nu va mai face operațiunea de salubrizare stradală. Operațiunea de salubrizare a fost preluată de SC Supercom, care nu a spus ce va fac
Supermarketurile solicită prelungirea cu o oră a programului de funcționare în perioadele 19-24 decembrie și 28-31 decembrie.
Cofondatorul companiei Microsoft și posesor al unei averi de 120 de miliarde de dolari conform Forbes, Bill Gates investește în România aproximativ 9 milioane de dolari.
Românii veniți din toată țara la Cluj-Napoca investesc sute de milioane de euro pe an în apartamente, case și terenuri în orașul de pe malul râului Someș.
Tesla își deschide un punct de vânzare în București, cu service integrat.
Înscrierea în programul "Rabla pentru Electrocasnice” trebuia să înceapă în 15 decembrie, la ora 12.00, dar totul s-a amânat.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a reluat zborurile spre cinci destinații importante din Europa.
Administrația pentru Fondul de Mediu(AFM) a amânat startul Programului Rabla pentru Electrocasnice până la o dată ulterioară, din cauza unor probleme ce țin de securitatea cibernetică a aplicației.
IT-iștii au revenit în topul național al salariilor, cu un câştig net de 7.700 de lei. Problema este că nu au mai crescut față de anul trecut pe fondul pandemiei, pierderea fiind de 1%.
Gigantul auto german va produce maşini complet electrice, la Kecskemét, a anunțat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.
Ministerul Apelor și Pădurilor va pune de mâine în practică programul RABLA pentru Electrocasnice, prin Administrația fondului de Mediu(AFM), ce este dedicat persoanelor fizice.
Există întotdeauna un motiv pentru a bea șampanie. Cine nu iubește un pahar mic sau, de fapt, o sticlă întreagă de bule? Și ce mărci de șampanie se dovedesc a fi cele mai populare?
O nouă locație în care rafinamentul, stilul și bunul gust se împletesc în croieli sofisticate s-a inaugurat de curând în Iulius Mall Cluj. La Torry Milano descoperi cum pasiunea designerilor se regăsește în piesele vestimentare care îți pun în valoare a
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca informează contribuabilii , că data de 15 decembrie 2020 este termenul limită pentru depunerea cererilor în vederea obƫinerii următoarelor facilităƫi fiscale:
Apartamentele din Cluj-Napoca au ajuns la prețuri de case, în special dacă vorbim de cele cu suprafețe generoase. Multă lume se aștepta ca pe fondul pandemiei buzunarele să nu se mai deschidă așa ușor la oferte exorbitante, dar se pare că lucrurile nu sta
Arpad Paszkany, multimilionarul Clujului și fost parton al CFR Cluj, a învins ANAF -ul în instanță, după ce Agenția i-a luat la puricat conturile.
Recent, Douglas, cel mai important retailer european din industria de cosmetice premium, a deschis un nou magazin în Iulius Mall Cluj. Continuă cumpărăturile de Crăciun în noua locație, de unde poți achiziționa pentru cei dragi darurile pe care le merit
De sărbători, Farmec anunță oferte speciale și introducerea serviciului Call & Collect
Printre cei mai bogați români se numără personaje cunoscute de multă lume, dar și unii care sunt necunoscuți. Ion Țiriac este al treilea român ca avere, în timp ce alți oameni din fotbal au dispărut, potrivit Forbes.
Aeroportul Internațional Cluj va fi conectat cu Londra și Amsterdam, 2 din cele mai mari aeroporturi din Europa, prin zborurile ce vor fi lansate de Blue Air.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat sâmbătă, 28 noiembrie, la Cluj că județul va beneficia de o infuzie de capital în valoare de 3,3 miliarde de euro.
Clientii Bancii Transilvania au posibilitatea sa contribuie la fondul de pensii facultative Pensia Mea prin cele peste 500 de sucursale si agentii din tara, pentru a avea o pensie facultativa administrata privat. Fondul Pensia Mea este administrat de BT P
Economia României va avea o scădere de 5%, arată o echipă de șase cercetători din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB-FSEGA), care derulează un proiect de cercetare în cadrul căr