Aeroportul Cluj: Se poate trece cu lichide în bagajul de mână în cantități mari. Electronicele nu mai trebuie scoase la verificare - VIDEO


Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj este primul aeroport din România și printre primele din Europa, unde pasagerii nu mai sunt nevoiți să scoată lichidele și aparatele electronice din bagajele de mână la controlul de securitate, începând cu data de 14 iulie 2022.

Această realizare a fost posibilă în urma cooperării dintre Aeroportul Internațional Cluj, Brigada Antitero din cadrul Serviciului Român de Informații și Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Controlul de securitate pe Aeroportul Cluj este efectuat de Brigada Antitero din cadrul SRI. Această facilitate vine ca urmare a achiziționării echipamentelor de scanare standard C3 cu o capacitate avansată și rapidă  de procesare a bagajelor, determinând reducerea timpului de așteptare pentru pasageri la efectuarea controlului de securitate. 

Cu toate acestea, trebuie să aveți grijă când zburați cu un avion cu legătură, pentru ca pe respectivul aeroport să fie aceleași reguli, altfel vă puteți trezi cu probleme. Spre exemplu, la Munchen sunt aceleași reguli, dar la Varșovia nu, astfel că lichidele ar putea fi confiscate. 

Totodată, au fost achiziționate și echipamente de scanare a bagajelor de cală de tip CTX, cu un nivel superior de detectare a explozibililor. Cele două tipuri de echipamente de securitate au fost achiziționate cu finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Valoarea totală a celor 2 proiecte pentru echipamentele de securitate este de 42.395.371,39 de lei, din care 28.164.219,89 sunt fonduri asigurate de Uniunea Europeană, iar 4.307.468,91 de lei sunt de la Bugetul de Stat.

Aeroportul Internațional Cluj a obținut fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare pentru achiziționarea echipamentelor pentru situații de urgență (2 autospeciale PSI, o autospecială de intervenție rapidă, 100 de tărgi pat, 10 costume aluminizate și 4 defibrilatoare medicale) care asigură creșterea capacității de intervenție a personalului PSI în cazul unui incident sau accident. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 7.741.579,50 lei din care valoarea contribuției Uniunii Europene este de 5.437.279,67 și valoarea finanțării din Bugetul de Stat este de 831.583,94 lei.

În ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a semnat un nou contract de finanțare din fonduri europene pentru construirea unei noi platforme cu 4 locuri de  staționare a aeronavelor. Valoare proiectului este de 31.283.287,86 de lei, din care 10.589.901,90 de lei reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și 1.619.632,05 de la  Bugetul de Stat. 

Viorel Federiga, președinte, Consiliul de Administrație Aeroportul Internațional Cluj: ”Finanțarea din bani europeni este foarte importantă, având în vedere că anii de pandemie au afectat din punct de vedere economic transportul aerian. Vom continua demersurile noastre pentru a  obține fonduri nerambursabile, mai ales că avem în derulare  mai multe proiecte care vizează dezvoltarea infrastructurii aeroportului, astfel încât să asigurăm pasagerilor și partenerilor noștri cele mai bune servicii. Odată cu implementarea proiectelor de infrastructură vom putea extinde rețeaua de rute și  va crește  numărul de pasageri pe aeroport”. 

David Ciceo, director general, Aeroportul Internațional Cluj: ”În Semestrul I al anului 2022 Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a înregistrat un număr de 1.060.482 de pasageri, ceea ce înseamnă că am recuperat aproximativ 80% din traficul de pasageri înregistrat în semestrul I - 2019, înaintea pandemiei. Estimăm pentru anul 2023 un număr de 3 milioane de pasageri, de aceea ne concentrăm pe dezvoltarea infrastructurii care să acomodeze un trafic de pasageri în creștere. În urmă cu 2 zile au devenit operaționale cele 2 căi de rulare, Hotel și India, care fac parte din proiectul “Calea de rulare paralelă cu pista”, finanțat din fonduri nerambursabile. Valoarea totală a acestui proiect este de 63.907.277 de lei din care peste 23 de milioane sunt de la Uniunea Europeană și Bugetul de Stat. Noua cale de rulare și platforma de staționare vor asigura fluidizarea mișcărilor aeronavelor la sol, optimizarea desfășurării activităților operaționale și creșterea capacității de operare”. 

Prin intermediul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj beneficiază de peste 74 milioane de lei, fonduri nerambursabile. 

Video: David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj

Comentarii Facebook