Un hotelier de pe litoral a postat un anunț de angajare, dar în loc să primească CV-uri, s-a trezit cu reacţii amuzante


Criză de personal în HoReCa, după doi ani de pandemie, patronii nu reușesc să găsească muncitori pentru cele mai banale posturi. Se caută barmani, ospătari, cameriste sau bucătari, salariile pot ajunge şi până la o mie de euro. Chiar şi aşa, oamenii nu par deloc interesaţi să muncească în industria HoReCa.

Un hotelier de pe litoral a avut o surpriză total neplăcută, după ce a postat un anunţ de angajare. În loc să primească CV-uri, omul s-a trezit cu reacţii amuzante.

Aici am postat anunțul, căutând cameristă, iar mai jos sunt răspunsuri care pur și simplu m-au șocat. Reacții amuzate. Nu înțeleg ce este atât de amuzant la un salariu de 4.000 de lei pe lună. Într-adevăr, lipsa de personal este una cruntă, față de ultimii ani. Am postat un anunț căutând o cameristă pentru o pensiune de 15 camere și am primit numai comentarii răutăcioase, cum că salariul ar fi mic. Pentru 4.000 de lei au spus că nu vor să vină. Vom fi nevoiți și mama mea și fratele meu și eu și nevasta mea, toată familia ca să ținem afacerea. Că două luni pe an, atât avem”, a declarat Enache Calabache pentru Dobrogea TV.

Pe lângă salariu, un alt motiv pentru care oamenii nu mai vor să lucreze în industrie este pandemia, care a afectat HoReCa şi i-a făcut pe oameni să se îndrepte spre alte domenii de activitate, scrie Observator. 

Comentarii Facebook