Primăria Cluj-Napoca anunță următoarele restricții de circulație, cu ocazia manifestărilor organizate de 1 Decembrie - Ziua Națională a României.
Esplanada din fața Teatrului Național Cluj este aproape terminată, muncitorii fiind zoriți chiar de Emil Boc să termine de turnat beton și de montat granitul.
Deși au fost finalizate înainte de termen, lucrările din fața Teatrului Național, sunt făcute „de mântuială”, spun mai mulți clujeni nemulțumiți de calitatea acestora.
Zeci de mii de oameni sunt așteptați să participe de 1 Decembrie 2022, la Alba Iulia, pentru a serba Marea Unire.
Deşi mai este ceva vreme până la sărbătorile de iarnă, acestea se apropie cu paşi repezi, iar planurile de vacanţă nu se fac în ultima clipă.
Media vârstei de debut în consumul produselor din tutun la români este de 18,6 ani, iar în cazul a 12,4% dintre fumători, apariția acestui comportament s- a întâmplat înainte de împlinirea vârstei de 14 ani.
Clujul va sărbători Ziua Națională a României în Piața Mihai Viteazul, Piața Avram Iancu și Piața Uniri. Va fi defilare militară, regal folcloric, concerte, spectacol de artificii și drone.
În satele din Transilvania, Ziua Morţilor are un nume foarte frumos: Luminaţia. Dacă ar fi după mine, aş trece Luminaţia în rîndul Sărbătorilor Naţionale. De Luminaţie cred că şi copiii pot înţelege ce este patria, mai degrabă decît de Ziua Eroilor sau de
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, reprezentant al Guvernului României, a îngenunchiat la intonarea imnului Secuilor, din finala Cupei României, dintre Sport Club și Steaua, câștigată de harghiteni cu scorul de 5-0.
Angajații români vor mai avea încă o zi liberă din anul 2023. Vezi ce zile libere mai sunt în 2022 și când pică zilele libere de anul viitor.
Înaintea concertului trupei maghiare Bagossy Brothers Company din Piața Unirii, din cadrul Zilelor Culturale Maghiare, au fost intonate la boxe imnurile României și Ungariei.
Românii vor avea parte de o nouă minivacanţă luna viitoare. Luna august fiind şi o lună de concedii, salariații din România pot să-și organizeze o vacanță pe cinste.
Bicicliștii clujeni organizează un marș, vineri, 3 iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Bicicletei 2022.
Angajaţii de la stat, dar şi cei de la privat, vor avea parte de o minivacanţă de trei zile, la jumătatea lunii iunie.
Salarii majorate pentru bugetari, pe ordinea de zi a Parlamentului. Parlamentarii se pregătesc să voteze noi majorări salariale pentru mai multe categorii de bugetari, potrivit unor amendamente depuse marți în Camera Deputaților.
În prima jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă de trei zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Rusaliilor.
Grădina Botanică „Alexandru Borza” Cluj-Napoca a trecut la programul de vară și oferă vizitatorilor un interval mai mare de timp pentru a admira colecția de lalele timpurii, narcise și zambile, aflate acum la apogeul înfloririi.
Angajații care au fost nevoiți să muncească de Paște au dreptul, potrivit legislației în vigoare, la anumite compensații. Zilele libere legale de Paște se recuperează ulterior potrivit legislației în vigoare. Cei care trebuie să muncească în aceste zile
După aproape trei luni fără nicio zi liberă legală, românii se vor bucura în sfârșit de o minivacanță în luna aprilie. Angajații vor beneficia de patru zile libere legale de Paște, începând cu Vinerea Mare.
Ziua Jandarmeriei Române a fost sărbătorită la Cluj, în avans cu două zile, dar pe ascuns de privirile lumii, în curtea Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca. Nu au fost invitate nici familiile jandarmilor, dar nici presa.
Marți, 15 februarie, cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, elevii Liceului Teoretic Avram Iancu din Cluj-Napoca au donat cărți pentru copii din mediile defavorizate ale județului Cluj.
De Ziua Naţională a lecturii, 15 februarie, atât ora 11.00 cât şi ora 14.00 vor începe cu 15 minute de lectură indiferent de materiile predate în orele respective. Acest lucru a fost stabilit printr-un document trimis de Secretarul de stat, Sorin Ion, tut
Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca împreună cu Festivalul Internațional de Carte Transilvania organizează un eveniment la care sunt invitați să participe toți cei care iubesc cărțile și lectura.
Noua lege prevede încurajarea organizării activităților educaționale și culturale care să promoveze lectura în unitățile de învățământ preuniveristar.
Lista sărbătorilor legale din anul 2022 a fost extinsă cu alte două poziții după ce, două legi au intrat în vigoare. Acum, această listă numără 90 de astfel de zile. Cele două sărbători legale vor fi in luna februarie și în luna iunie.
În 2022, românii vor avea 15 zile libere legale, de sărbători naționale sau religioase. Șase sunt în weekend și nouă în timpul săptămânii.
Clujul ar putea rămâne cu prefect de la UDMR, în persoana lui Tasnadi Szilard. Cel care vânează postul mai ceva ca un lunetist este președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, cercetat penal în trecut, alături de soția și fiica lui de DNA Cluj. Soția, Mihael
Surorile Contraș (Rocsana în Cluj-Napoca și Simina în Chicago, SUA) au fost unite de câteva cuvinte magice apărute pe câte o instalație luminoasă, care au ”ars” instant distanța de 8.000 de kilometri care le desparte pe cele două.
Jandarmii clujeni care au defilat de 1 Decembrie, în centrul orașului, sunt înfierați pentru că și-ar fi bătut joc de eveniment.
Parada de 1 decembrie de la Cluj a fost un dezastru anul acesta, după ce jandarmii s-au încurcat şi nu s-au putut sincroniza în timpul defilării.