Știri de Cluj a înregistrat în luna martie 2022 un trafic lunar unic de peste 3 milioane de cititori. Acesta este un record pentru istoria presei online din județul Cluj, dar și din Ardeal.
Un șofer a demolat troița de la intrare din comuna Ciurila, iar mașina a rămas înfiptă în soclu.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că atunci când vine vorba de operații și intervenții estetice, Bianca Drăgușanu nu spune niciodată nu. Ba chiar vedeta împarte cu fanii sanii fiecare detaliu ce ține de frumusețea corpului său. De data aceasta în
Deputatul Adrian Oros, parlamentar Forța Dreptei, i-a atacat pe toți ”Bocii, fluturii, bușoii”, care au distrus PNL și coaliția, susținându-l pe Florin Cîțu, pe care acum l-au aruncat ca pe o măsea stricată.
Un soldat rus care a participat la acțiunile trupelor din zona centralei atomice de la Cernobîl a decedat. Informația a fost publicată de Serviciul Medical Militar al Federației Ruse.
Incident grav în timpul unei intervenții chirurgicale, la spitalul ORL Dorin Hociotă din București. Masa pe care se afla o pacientă s-a răsturnat.
Emil Boc anunță că vrea să cumpere Hotelul Continental, indiferent de preț.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică investighează afirmaţiile oficialilor ucraineni, care susţin că soldaţii ruşi care au ocupat fosta Centrală Nucleară Cernobîl s-au retras, afectaţi de radiaţii.
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a stagnat vineri la 4,60%, însă ROBOR la şase luni a atins un nou record, potrivit datelor BNR. La începutul lunii martie indicele era cotat la 4,25%. Indicel
Un tren care transporta tancuri americane a fost filmat vineri, 1 aprilie, la ora 14.00, la Tăietura Turcului.
Ziua Jandarmeriei Române a fost sărbătorită la Cluj, în avans cu două zile, dar pe ascuns de privirile lumii, în curtea Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca. Nu au fost invitate nici familiile jandarmilor, dar nici presa.
Două avioane ale forțelor aeriene sud-coreene s-au ciocnit în aer în timpul unui antrenament și s-au prăbușit pe un munte din sud-estul orașului Sachenon. Trei persoane au murit și una a fost grav rănită.
Ideea construirii unui metrou la Cluj nu este nouă, în timp ce unii clujeni privesc această inițiativă a administrației locale ca fiind un proiect utopic, alții au început să ia ideea în serios. Pe măsură ce populația a crescut, iar orașul a devenit al do
Consiliul Județean urmează să aprobe restricții de circulație pe DJ 172F, sectorul de drum km 13+640 (intersecţia cu DJ 161D) – km 23+340 (limita judeţ Bistriţa-Năsăud) până în 31 decembrie 2024. Vor fi impuse următoarele restricții pe DJ 172F (Beclea
Parcul din zona Expo Transilvania, cunoscut și sub numele de ”groapa”, va avea o altă imagine în câțiva ani. Sunt acolo 15 hectare care vor fi remodelate, iar din randările arhitecților rezultă, probabil, cea mai modernă zonă urbană din România.
Nelson Mondialu le dă sfaturi de viață românilor, iar pe mulți oameni cinstiți i-a iritat.
Copiii ucraineni care intră în România pe la Punctul de trecere a Frontierei dela Isaceea din județul Tulcea primesc, din partea polițiștilor de frontieră, jucării.
O scurgere de ulei sau carburant a fost semnalată pe Someșul Mic, în zona Operei Maghiare, anunță Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului - OPMCB.
Un incendiu de vegetație a izbucnit și în Florești, fiind pus de persoane necunoscute.
Incendiile de vegetație din ultimele două săptămâni au distrus vizuinele și ”casa” animalelor sălbatice. În Cheile Turzii este o adevărată dramă.
Actrița Jada Pinkett Smith a reacționat pe rețelele de socializare, după două zile de la incidentul în care soțul său, Will Smith, l-a pălmuit pe comediantul Chris Rock, duminică, 27 martie, în timpul Galei Oscar.
Marcel Ciolacu a comentat ironic demisia fostului premier, Viorica Dăncilă, din Partidul Social Democrat, din care și el face parte: „Suntem devastați de această pierdere, dar sper că vom trece cu bine peste acest șoc!”.
Bolovanul de 50 de kg, care a găurit acoperișul și tavanul unei case din Hunedoara, a venit de la un kilometri distanță, anunță Poliția.
Grănicerul ucrainean care a trimis „la origini” echipajul unei nave ruse de război care a solicitat acestuia și camarazilor săi de pe Insula Șerpilor să se predea, a fost decorat pentru merite deosebite, scrie publicația ucraineană UNIAN. Polițistul de fr
Un bolovan de circa 50 kg a căzut din cer, prin acoperișul unei case din Hunedoara. Incidentul s-a petrecut marți, dupa amiaza.
Șoferii continuă să facă presiuni pentru a vedea reparații de pe ruta Beclean - Braniștea - Dej.
Vlăduța Lupău și soțul său sunt în culmea fericirii, după ce artista de muzică populară a anunțat fanii că va deveni mamă. Ce nu știu însă fanii, este că această sarcină i s-a dat artistei extrem de greu, datorită unei boli pe care o avea. Invitată în emi
Clujenii s-au săturat să fie batjocoriți pe banii lor la Spitalul de Copii din Cluj, unde condițiile nu sunt de oraș de cinci stele.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Cluj, Dr. Dreghiciu Daniela, a dat vina pe părinți, pentru problemele din zona de urgențe. Aceasta a spus că aceștia se înghesuie cu cei mici la medic, deși nu sunt urgențe și pot fi văzuți de medicul de familie
Norul de fum din zona Cernobîl, rezultat în urma incendiilor de pădure din regiune, se va deplasa spre sudul și estul Ucrainei și apoi spre Rusia, anunță Administrația Națională de Meteorologie.