Un robot a rupt degetul unui băiețel de șapte ani în timpul unui turneu de șah. Acesta a fost aparent tulburat de mișcările rapide ale băiatului.
Concertul The Weeknd organizat în Philadelphia, pe 14 iulie, s-a încheiat cu o dramă. Un bărbat a murit după ce a căzut de la 12 metri înălţime pe Lincoln Financial Field, stadionul care a găzduit show-ul.
Carlos Santana, chitaristul de 74 de ani, s-a prăbușit pe scenă marți seară, în timpul unui concert în aer liber lângă Detroit, Michigan, scrie BBC.
Campioana României la fotbal feminin va începe competiția în prima fază a preliminariilor, pe care o va și găzdui.
Dan Petrescu a fost invitat la o emisiune online și a povestit cât de apreciat este afară, iar în România lumea nu îl respectă.
”U” Olimpia Cluj rămâne campioana României, iar ”U” Olimpia 2 Cluj a câștigat liga secundă de fotbal feminin.
Simona Halep este de departe cea mai de succes sportivă a României din ultimii 30 de ani. Ea are succes teribil în tenis, dar nu a ignorat școala.
După ce a fost expulzat din Australia înainte de startul primului turneu de Grand Slam al anului, Novak Djokovic a aflat că nu va putea juca nici la Indian Wells și Miami. Tenismenul sârb a declarat pe contul său de Instagram că nu i s-a dat voie să călăt
11 copii ucraineni, alături de cei 2 antrenori ai lor, dar și de șoferul microbuzului cu care au ajuns în România, se află la Brașov. Aceștia nu s-au mai întors în țara lor din cauza isbucnirii războiului de către Rusia.
La Cluj va avea loc în perioada 18-20 februarie 2022 un concurs internațional de bridge, cu premii în valoare de 36.000 de lei.
Novak Djokovic ar putea avea probleme serioase după ce a fost expulzat din Australia pentru că nu era vaccinat și pentru că ar fi mințit în privința faptului că a făcut COVID-19, în luna decembrie, fiind prin urmare imunizat.
Ioan Becali (69 de ani), unul dintre cei mai influenți agenți de jucători din istoria fotbalului românesc, i-a dat o lecție jucătorului de tenis Novak Djokovic, care și-a pus toată planeta în cap, în scandalul din Australia.
Primarul Emil Boc susține că ”minciuna are picioare scurte și în cazul Djokovic” și că numărul unu mondial nu își respectă statutul.
Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, afirmă că este „un admirator al marelui jucător de tenis Novak Djokovic", dar că a susţinut „decizia autorităţilor australiene de a refuza viza persoanelor nevaccinate, potrivit legii".
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a vorbit despre criticile pe care i le-a adus în mod repetat Dana Budeanu, la podcastul lui Radu Țibulcă.
Emma Răducanu este pe lista personalităţilor ce vor fi onorate de Regina Elisabeta a II-a de Anul nou, alături de actori precum Daniel Craig şi Joanna Lumley, informează Daily Mail.
The Cherrytree Music Company, Live Nation, Emagic și Backstage Production au confirmat că Sting va susține un concert special My Songs în Cluj-Napoca la Sala Polivalentă BT Arena pe data de 15 martie 2022, ora 19.00. Biletele vor fi puse în vânzare începâ
Președintele Klaus Iohannis s-a întors din Egipt și s-a dus, sâmbătă, 30 octombrie, la golf, lângă Cluj, la Pianu de Jos, județul Alba.
Simona Halep (22 WTA) nu a reușit să plece cu trofeul cel mare la Transylvania Open, după ce a pierdut finala disputată în compania lui Anett Kontaveit (8 WTA), 6-2, 6-3.
Dirijorul si fostul director al Operei Naționale din Cluj, Petre Sbârcea, s-a stins din viata, anunța foștii colegi ai maestrului.
Petre Sbârcea era Cetățean de Onoare al Municipiilor Cluj-Napoca și Sibiu și a fost decorat de către președintele României în grad de cavaler al Ordinului Național „Serviciul credincios”.
Emma Răducanu a pierdut în sferturi la turneul de tenis de la Cluj, dar a spus numai vorbe frumoase despre modul în care au primit-o clujenii. Ea a promis că pe viitor turneul de la Cluj va face parte din agenda ei.
Spectacolul ”CTRL + Z” este spectacolul care a deschis festivalul Bucharest Fringe 2021, maratonul teatrului independent.
Spectatori-surpriză pentru Simona Halep. Dubla campioană de Grand Slam a debutat cu o victorie categorică la Transylvania Open. Ea a învins-o, miercuri, pe conaționala Gabriela Ruse, scor 6-1,6-2.
Simona Halep a spus că meciul cu Gabriela Ruse a fost unul dintre cele mai bune jucate de ea după refacere și revenirea în urma unei accidentări.
Emma Răducanu a jucat marți seara la Transylvania Open și a câștigat meciul, fiind prima ei victorie dintr-un turneu WTA. Emma a câștigat US Open, dar meciurile de acolo nu fac parte din turneele WTA.
Cronicarul de tenis Mircea Meșter a criticat faptul că turneul de tenis Transylvania Open e fără spectatori, dar la cinema se intră fără probleme.
„Vrem turneu cu spectatori!” Ana Bogdan a emoționat publicul clujean, interzis la Transylvania Open: „V-aș îmbrățișa pe toți!”
Emma Răducanu participă în aceste zile la Transylvania Open, primul ei turneu pe pământ românesc.
Patrick Ciorcilă a anunțat că au fost luate măsurile necesare pentru desfășurarea meciurilor de tenis în condiții de siguranță.