Românii își pot verifica vechimea în muncă și pot estima pensia direct de pe telefon! Aplicația care îi scapă de drumurile la ghișeu
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pune la dispoziția pensionarilor și a persoanelor asigurate aplicația MyCNPP, prin intermediul căreia utilizatorii își pot verifica vechimea în muncă, pot estima valoarea viitoarei pensii și pot trimite cereri online, fără să se deplaseze la ghișeele instituției.
Aplicația oficială este disponibilă gratuit în Google Play, pentru telefoanele cu Android, și în App Store, pentru dispozitivele cu iOS. Utilizatorii pot accesa serviciile folosind adresa de e-mail și parola sau prin intermediul identității digitale ROeID.
Prin intermediul platformei, utilizatorii pot consulta informații despre decizia de pensionare, pot genera rapoarte privind stagiul de cotizare și punctajele realizate, precum și documente referitoare la activitatea profesională. De asemenea, pot verifica informațiile disponibile despre cartea de muncă scanată și fondul de pensii Pilon II, notează digi24.ro.
Pensionarii care primesc banii în cont bancar pot consulta și talonul electronic de pensie, cu detalii despre sumele plătite lunar.
Un alt serviciu disponibil este simulatorul de pensie, care permite estimarea momentului în care o persoană se poate pensiona și a drepturilor pe care le-ar putea primi. Calculul pornește de la stagiul de cotizare înregistrat în sistem, iar utilizatorii pot introduce inclusiv perioade suplimentare pentru a vedea cum se modifică rezultatul.
Cum se creează un cont în aplicația MyCNPP
Persoanele care nu au deja un cont pot parcurge procedura de înregistrare prin una dintre cele trei variante puse la dispoziție de CNPP: prin identitatea digitală ROeID, printr-o cerere semnată cu certificat digital calificat sau printr-o solicitare care presupune prezentarea la ghișeu.
În cazul utilizatorilor care au un cont ROeID activ, autentificarea inițială permite crearea contului în Spațiul Privat Virtual al CNPP pe baza datelor de identificare disponibile în sistem.
Cei care dețin un certificat digital calificat pot completa cererea și o pot semna electronic, urmând ca aceasta să fie transmisă casei teritoriale de pensii pentru verificare și aprobare.
Pentru înregistrarea prin ghișeu, solicitantul completează formularul și transmite cererea, apoi se prezintă personal la casa teritorială de pensii pentru semnarea documentului, după primirea numărului de înregistrare.
Adresa de e-mail utilizată trebuie să aparțină titularului contului, deoarece aceasta este folosită în comunicările oficiale referitoare la drepturile de pensie.
0 Comentarii