Tichetul de masă a rămas la 45 de lei, deși alimentele s-au scumpit cu 7,75% într-un an. Un studiu ASE arată ce s-ar întâmpla dacă ar ajunge la 50 de lei: 2,4 miliarde de lei în plus în economie și 18.000 de locuri de muncă. Ce spun Ministerul Muncii și S
Numărul cererilor de azil înregistrate în România a crescut cu 48,5% în primele nouă luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), între ianuarie și septemb
Adrian Oros lansează acuzații grave la adresa ANSVSA: despăgubiri suspecte, oi declarate moarte găsite în Cluj și probleme cu vaccinarea.
Ultimele luni ale anului 2026 ar putea aduce noi provocări pentru angajați și consumatori, inclusiv pentru cei din Cluj! Managerii companiilor din România estimează creșteri de prețuri în toate sectoarele economice analizate, în timp ce în industrie și co
România a făcut progrese economice și sociale importante după căderea comunismului, însă inegalitățile dintre regiuni și nostalgia unei părți a populației pentru regimul Nicolae Ceaușescu ridică semne de întrebare. Aceasta este concluzia unei analize publ
România continuă să piardă populație, iar fenomenul de îmbătrânire demografică devine tot mai accentuat! Potrivit celor mai recente date provizorii publicate de Institutul Național de Statistică (INS), la 1 iulie 2026, populația după domiciliu a României
Motorina s-ar putea scumpi cu aproximativ 0,85 lei pe litru de la 1 noiembrie 2026, dacă Guvernul nu prelungește reducerea temporară cu 25% a accizei. O eventuală majorare ar pune presiune suplimentară asupra sectorului construcțiilor, care se confruntă d
Județul Cluj rămâne an de an în top 3 la insolvențe, după București și Bihor. În România au fost deschise 20.567 de proceduri de insolvență din 2024 până în septembrie 2026, iar peste 90% dintre ele s-au transformat în faliment
Anul 2027 ar putea veni cu bani în plus pentru milioane de pensionari din România, inclusiv pentru cei din județul Cluj! Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că primele calcule indică o posibilă majorare a pensiilor cu aproximativ 7%. O astfel de cr
25 de comune din județul Cluj s-ar putea afla în centrul discuțiilor privind reorganizarea administrativ-teritorială a României. PSD vrea să promoveze o reformă prin care localitățile mici ar putea fi comasate, însă criteriile exacte nu au fost încă stabi
Apartamentele din România s-au scumpit cu cel puțin 30% în trei ani, iar chiria pentru două camere în marile orașe a ajuns la 440–600 de euro pe lună. Cine a cumpărat în 2023 cu dobândă fixă plătește acum o rată mai mică decât chiria cerută pe piață
Aproape două treimi dintre românii cu credit ipotecar vor să scape de bancă înainte de termen. Procentul de 62% este cel mai mare din Europa, unde media e de doar 25%. Studiul arată și câți români s-au gândit să emigreze din cauza costului locuinței
O familie cu doi copii are nevoie de 11.668 de lei pe lună pentru un trai decent în România, arată Monitorul Social. Salariul minim net acoperă mai puțin de jumătate din suma necesară, iar autorii analizei estimează că pragul nu va fi atins mai devreme de
Jurnalistul Răsvan Apostolescu, unul dintre comentatorii de fotbal ai generației lansate la începutul anilor ’90, a murit la vârsta de 66 de ani. Anunțul a fost făcut de Radio România Actualități, post la care acesta a devenit cunoscut pentru comentariile
Trei cetățeni străini, doi din Belarus și unul din Ucraina, cercetați de DIICOT pentru tentativă la acte de diversiune, au fost reținuți în Germania și Polonia, potrivit unor surse judiciare citate de G4Media. Anchetatorii îi suspectează că ar face parte
O familie din România formată din doi adulți și doi copii are nevoie de aproape 11.700 de lei pe lună pentru a duce un trai decent. Valoarea coșului minim de consum a ajuns la 11.668 de lei în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei, respectiv 2,6%, fa
DGASPC Cluj caută doi kinetoterapeuți și un terapeut ocupațional, pe perioadă nedeterminată. Pentru postul de la căminul din Recea-Cristur nu se cere experiență. Dosarele se depun până pe 9 noiembrie
Banca Transilvania lansează Bank Friday pe 6 noiembrie, cu peste 40 de oferte, premii de 30.000 de euro, reduceri UNTOLD 2027 și Happy Hour.
Un vânzător din Argeș a dat 75 de mașini second-hand în doi ani și jumătate, fără firmă și fără să plătească TVA. Inspectorii ANAF au ajuns la el pornind de la anunțurile de pe internet: prejudiciul trece de 1,1 milioane de lei, iar actele erau trecute pe
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că va schimba, în perioada imediat următoare, componența comisiilor din Ministerul Sănătății responsabile de recunoașterea și echivalarea diplomelor, calificărilor și competențelor profesionale ale medici
Schimbări importante ar putea apărea în sistemul medical din România! Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că își dorește modificarea modului în care sunt plătite gărzile medicilor, dar și remunerarea rezidenților din primii trei ani de preg
Serviciul Român de Informații (SRI) anunță că a identificat o rețea de sabotaj coordonată din Federația Rusă, implicată în incendiul izbucnit în 14 septembrie 2026
Blocul Național Sindical sprijină recunoașterea mai simplă a calificărilor profesionale în Uniunea Europeană, prin atestate digitale. Sindicaliștii avertizează însă că, fără salarii și condiții de muncă mai bune în țară, noile reguli ar putea grăbi plecar
Șoferii ar putea beneficia în continuare de măsurile de limitare a scumpirii carburanților până la 31 ianuarie 2027.
Rezidențiat 2026: Ce sfaturi le dau tinerii medici care au obținut punctaje de top candidaților din acest an. Strategii de învățare și greșeli de evitat.
România se află într-o cursă contra cronometru pentru atragerea fondurilor europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Alexandru Ghigiu, avertizează că autoritățile au la di
Deficitul bugetar al României a coborât la 3,81% din PIB după primele nouă luni din 2026, cu 24 de miliarde de lei mai puțin decât anul trecut. Veniturile cresc mai repede decât cheltuielile, iar investițiile au sărit de 107 miliarde de lei
Noul ministru al Educației, Sorin Costreie, a propus fiscalizarea meditațiilor, astfel încât profesorii să declare veniturile obținute din orele suplimentare și să plătească impozite către stat. Oficialul susține că amploarea fenomenului pune probleme si
Doar o casă din patru are asigurarea obligatorie PAD, deși 68% dintre români spun că vor să-și protejeze locuința. Cei mai mulți știu că polița e obligatorie, dar doar jumătate știu că riscă amendă