Tinerii cu vârste între 18 și 29 de ani, angajați cu normă întreagă și cu venituri nete de cel mult 4.000 de lei, ar putea primi un sprijin de până la 600 de lei pe lună pentru plata chiriei. Măsura este prevăzută într-un proiect de modificare a Legii nr.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează, pe 3 noiembrie, o dezbatere specială dedicată unei perioade marcante din istoria învățământului superior românesc. Rectorii universităților din Cluj, Sibiu și Timișoara vor discuta despre refugiul ac
Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din 2026. Deficitul rămâne la 6,2% din PIB, dar crește cu 3,5 miliarde de lei. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că România se află „într-un echilibru foarte fragil”
Un nou sondaj de opinie realizat de CURS arată o imagine îngrijorătoare asupra percepției românilor privind situația țării, dar și o diferență importantă între principalele partide politice în ceea ce privește intenția de vot. Dacă duminica viitoare ar av
La 11 ani de la incendiul din clubul Colectiv, România încă nu dispune de centre funcționale pentru tratarea marilor arși. În acest context, premierul Luca Niculescu i-a cerut ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, să pregătească un „calendar realist”
Prețul curentului pentru populație a crescut în România cu 51,6% într-un an, cea mai mare scumpire din UE, arată datele Eurostat. La gaze, tot România conduce clasamentul, cu un avans de 9,3%, deși media europeană a scăzut
Aproape 42% dintre părinții români care lucrează în străinătate intenționează să se întoarcă definitiv în țară în următorii ani, însă mulți dintre ei nu știu încă dacă vor face acest pas. Separarea de copii afectează relațiile de familie, iar distanța, pr
România își schimbă treptat profilul migrațional. Pentru al patrulea an consecutiv, numărul persoanelor care s-au stabilit în țară l-a depășit pe cel al românilor și străinilor care au plecat. În perioada 2022-2025, soldul migratoriu pozitiv a adus Români
Prețurile carburanților se mențin la același nivel de mai multe săptămâni, iar șoferii din Cluj-Napoca plătesc printre cele mai mici prețuri la benzină, comparativ cu alte mari orașe din România. Potrivit datelor centralizate de Peco Online, vineri, 30 oc
Luna noiembrie 2026 vine cu mai multe termene fiscale importante pentru antreprenori, contabili, firme și persoane fizice autorizate. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit calendarul obligațiilor declarative și de plată, iar contribu
Industria din România a emis în 2024 cu 39,2% mai puține gaze cu efect de seră decât în 2008, arată datele INS. Gospodăriile merg în sens opus: emisiile lor au urcat la 22,6 milioane de tone, cu 52,7% peste nivelul din 2008
Scandalul scandărilor rasiste de la derby-ul dintre CFR Cluj și U Cluj, încheiat cu scorul de 1-3, ar putea ajunge în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Cătălin Raiu, vicepreședintele instituției cu atribuții de președint
România avea aproximativ 517.100 de șomeri în luna septembrie 2026, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Rata șomajului a ajuns la 6,3%, în scădere ușoară față de luna august, însă o problemă majoră continu
Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate în România a scăzut cu 15,5% în primele nouă luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), î
Rezultate deosebite pentru elevii Liceului Teoretic „Dumitru Tăuțan” din Florești, care au demonstrat că ambiția, disciplina și munca susținută pot duce la performanțe internaționale! Trei tineri sportivi au participat la Campionatul Mondial - Jocurile Mo
Liceenii din România ar putea studia inteligența artificială și cetățenia digitală ca disciplină opțională, indiferent de profilul sau specializarea urmată. Programa școlară dedicată acestui domeniu a fost aprobată de Ministerul Educației și Cercetării și
Teoria potrivit căreia vaccinurile provoacă autism continuă să circule la aproape trei decenii de la apariție, deși numeroase cercetări științifice nu au identificat o legătură cauzală între vaccinare și autism. Alexandra Păcurariu, specialistă în cadrul
Studenții și absolvenții UTCN au vizitat sediile companiilor din Cluj-Napoca la Noaptea Companiilor, pe 21 și 22 octombrie. Au discutat cu reprezentanții firmelor despre joburi și internshipuri și au participat la workshopuri și prezentări
Facturile la gaze ar putea crește cu peste 100% de la 1 aprilie, dacă plafonarea prețurilor este eliminată, arată o analiză XTB România. Gazul s-a scumpit cu 36,2% doar în octombrie, iar bursa europeană a trecut de 100 de euro/MWh
Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș din România la apartamente: metrul pătrat a trecut de 3.300 de euro, cu 5% mai mult decât acum un an. Bucureștiul e la aproape 1.000 de euro distanță, iar media națională pentru un apartament a ajuns la 114.900 de eur
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își pune în prim-plan istoria, tradiția academică și perspectivele de viitor, în preajma zilei sale oficiale, sărbătorită în fiecare an la 3 noiembrie. Joi, 29 octombrie 2026, rectorul UBB, prof. univ. dr. psih.
România a ajuns din nou în fruntea clasamentului european al prețurilor ridicate la energia electrică, după ce cotațiile de pe piața spot au atins aproximativ 323 de euro/MWh, la un nivel similar celui din Ungaria, potrivit platformei EU Energy Live. În i
Cluj-Napoca își păstrează poziția de lider pe piața imobiliară din România, în ciuda încetinirii ritmului de scumpire a locuințelor.
Discuțiile despre reducerea TVA la energie și a altor taxe din factură au ajuns pe masa specialiștilor. Daniel Apostol, directorul general al Federației Patronale a Energiei, spune că sunt variante luate în calcul pentru protejarea consumatorilor
Românii care vor să lucreze în străinătate au la dispoziție 181 de posturi vacante în Spațiul Economic European, prin rețeaua EURES. Cele mai multe sunt în Norvegia, în construcții și la procesarea somonului, urmată de Polonia și Cehia
Un judecător din România câștigă între 6.990 și 20.346 de lei net pe lună, în funcție de gradul profesional, vechime și gradație, potrivit datelor publicate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru luna octombrie 2026.
Fundația Eurotrans, organizație înființată de UDMR, nu va mai participa la procesul simplificat de obținere a cetățeniei ungare pentru etnicii maghiari din România, după încheierea finanțării acordate de guvernul Ungariei. Activitatea fundației pentru ace
Peste 4,1 miliarde de ambalaje au fost returnate prin SGR în primele nouă luni din 2026, iar rata de colectare a ajuns la 85%. Clujul intră în top 5 județe, cu 167 de milioane de ambalaje. Unde se situează celelalte județe și ce urmează pentru sistem
Șoferii din România ar urma să fie evaluați după noi reguli medicale pentru obținerea sau reînnoirea permisului de conducere, începând cu 6 noiembrie 2026, potrivit informațiilor prezentate de Digi24. Modificările vizează persoanele cu antecedente de depe
CFR Cluj este în insolvență și nu ar avea drept de participare în cupele europene, dacă termină pe o poziție favorabilă. Totuși, Răzvan Zăvăleanu este pregătit să parcurgă o procedură specială pentru ca echipa să poată evolua în Europa.