Românii vor să scape cât mai repede de bancă! 62% dintre cei cu credit ipotecar cred că îl vor achita înainte de termen. Nicio țară din Europa nu ne bate
Românii vor să scape repede de bancă: 62% dintre cei cu credit ipotecar cred că îl vor achita înainte de termen
Aproximativ 62% dintre românii care au un credit ipotecar se așteaptă să-l ramburseze înainte de termen, în condițiile în care media europeană este de doar 25%, potrivit unui studiu Re/Max Europe despre tendințele locative din 2026, potrivit agerpres.
Niciun alt stat inclus în cercetare nu are un procent mai mare de debitori convinși că își vor închide împrumutul mai devreme decât prevede contractul. Diferența față de restul continentului este de peste două ori.
„Faptul că aproape două treimi dintre românii cu credit ipotecar vor să îl achite înainte de termen spune mult despre relația noastră cu datoria. Pentru majoritatea românilor, locuința este investiția unei vieți, iar creditul este o obligație de care vor să scape cât mai repede. Experiența ultimilor ani, cu dobânzi în creștere și rate care s-au modificat de la o lună la alta, a întărit această prudență”, a declarat Răzvan Cuc, președintele Re/Max România.
„Pe de altă parte, pentru cei care încă nu au cumpărat, accesul la prima locuință rămâne principala provocare a pieței, iar aici este nevoie atât de soluții de finanțare accesibile, cât și de mai multă ofertă la prețuri potrivite pentru tineri”, a mai spus acesta.
77% dintre români locuiesc în casa proprie
Studiul descrie o piață rezidențială stabilă, cu oameni foarte legați de proprietatea lor. 77% dintre români dețin locuința în care stau, unul dintre cele mai mari procente din Europa.
Dintre proprietari, 68% își consideră casa actuală un „cămin definitiv”, adică un loc în care vor să rămână pe termen lung. Jumătate dintre români sunt optimiști în privința pieței imobiliare, cu 16 puncte procentuale peste media europeană.
Banii rămân însă o problemă. Doar 44% dintre români spun că se simt confortabil cu cheltuielile pe care le au acum cu locuința.
Fără casă: aproape jumătate vor să devină proprietari, 17% s-au gândit să plece din țară
Pentru românii care nu au o locuință, prima proprietate rămâne obiectivul principal: 47% își doresc, înainte de orice, să devină proprietari. La polul opus, 26% cred că nu își vor cumpăra niciodată o casă, iar 17% au luat în calcul emigrarea ca soluție la costurile mari ale locuirii.
Locuința nu e doar un activ financiar. Aproximativ 87% dintre români se văd cu prietenii sau cu familia cel puțin o dată pe lună, iar 69% socializează des cu vecinii. 46% dintre respondenții din România spun că își cunosc bine vecinii, peste media europeană. Doar 4% recunosc că folosesc telefonul la masa în familie, cel mai mic procent din Europa.
La nivel european, cheltuielile cu locuința schimbă deciziile importante de viață. 72% dintre adulții care nu au o proprietate spun că au amânat cel puțin un pas major – căsătoria, un copil, continuarea studiilor sau o schimbare de carieră – din cauza acestor costuri.
Ca să facă față, 41% dintre cei chestionați au tăiat din banii de vacanță, iar 39% au redus bugetul pentru ieșiri și timp liber.
Presiunea ajunge și în viața de cuplu. 23% dintre europeni spun că au rămas într-o relație mai mult decât și-ar fi dorit, pentru că nu își permiteau locuințe separate. La tinerii între 18 și 24 de ani, procentul urcă la 34%. Dintre cei fără locuință proprie cu vârste între 18 și 34 de ani, 21% au amânat decizia de a avea copii.
Optimismul e scăzut: doar 34% dintre europeni cred că situația locuințelor din țara lor se va îmbunătăți, iar circa două treimi nu se așteaptă la nicio schimbare în bine.
0 Comentarii