Clujul, în top 3 la insolvențe! Peste 20.000 de proceduri deschise în România în mai puțin de trei ani, iar nouă din zece se termină direct cu faliment
Județul Cluj, constant în top 3 la insolvențe. În România, nouă din zece proceduri deschise se termină cu faliment
Județul Cluj se menține an de an în primele trei județe din țară la numărul de proceduri de insolvență deschise, după București și Bihor, potrivit datelor prezentate marți, 27 octombrie, de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), potrivit agerpres.
Între ianuarie 2024 și septembrie 2026, în România au fost deschise 20.567 de proceduri de insolvență, a declarat Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul ONRC. Peste 90% dintre ele, respectiv 18.739, sunt proceduri de faliment.
Burdescu a explicat că o parte dintre firme intră direct în faliment, prin procedura simplificată. Altele pornesc pe procedura generală, dar ajung tot la faliment după depunerea raportului, pentru că nu îndeplinesc condițiile de reorganizare prevăzute de Legea 85.
„Asta înseamnă că aceste 18.739 de proceduri de faliment au un deznodământ care este cunoscut încă de la început. Ele vor fi supuse, probabil, închiderii și radierii din Registrul Comerțului, pentru că din faza de faliment, teoretic, nu se mai poate reveni în faza de funcțiune“, a spus oficialul ONRC.
Clujul, între județele cu cea mai mare activitate economică
Clasamentul pe județe rămâne aproape neschimbat de la un an la altul: București, Bihor, Cluj, Ilfov și Timiș. Același top se regăsește și la procedurile de faliment. Potrivit lui Burdescu, sunt județele cu cea mai intensă activitate economică.
„Sunt județele care, teoretic, în fiecare an, au cele mai mari deschideri de procedură“, a declarat ea.
Bucureștiul conduce detașat, cu 3.804 proceduri deschise în perioada analizată. Oficialul ONRC nu a prezentat cifre separate pentru județul Cluj.
În 2024 au fost deschise 7.417 proceduri de insolvență, iar în 2025, 7.786. În primele nouă luni din 2026 s-au adunat deja 5.364. ONRC estimează că și anul acesta creșterea va fi de 5–8%, ritm constant în ultimii ani.
Imaginea completă pentru 2026 va apărea abia la final de an, pentru că iulie și august sunt luni slabe, iar cele mai multe sentințe de deschidere a procedurii se înregistrează între septembrie și decembrie, a explicat Burdescu.
Pentru comparație, în Registrul Comerțului figurează aproximativ 1,5–1,6 milioane de entități active, inclusiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale, față de 7.000–8.000 de proceduri de insolvență deschise anual.
Puține firme scapă prin reorganizare
Planurile de reorganizare aprobate de judecătorul-sindic rămân rare: 374 în 2024, 380 în 2025 și 351 în primele nouă luni din 2026. Nici acestea nu garantează salvarea firmei.
„Să știți că foarte multe dintre acestea se duc în faliment tocmai ca urmare a faptului că planul este considerat că nu a produs efectele pentru care a fost elaborat“, a spus Burdescu.
În prezent, pe rolul instanțelor se află 15.111 proceduri de insolvență, indiferent de anul în care au fost deschise. Pe lângă București, Bihor, Cluj, Ilfov și Timiș, în această listă apare și Constanța.
În 2024–2026, 18.395 de proceduri s-au închis cu radierea firmei din Registrul Comerțului. Doar 671 s-au încheiat cu revenirea la situația anterioară, dar cifra include și cazuri în care creditorul a renunțat sau în care părțile au ajuns la o înțelegere. Burdescu a avertizat că multe dintre aceste firme ar putea reveni curând în insolvență, „foarte probabil, direct în procedură de faliment“.
0 Comentarii