Cu siguranţă de prima oară când te-ai urcat în maşina lui ţi-ai dat seama ce fel de şofer este.
Secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, Nemeth Zsolt, a declarat că guvernul de la Budapesta susține eforturile prin care se încearcă obținerea autonomiei Ținutului Secuiesc.
Grupul parlamentar al FIDESZ nu susține declarația făcută de unul dintre parlamentarii acestei formațiuni, că Ungaria își va revizui graniţa cu România.
Băncile vor majora comisionul perceput pentru tranzacțiile de pe cardurile bancare.
Premierul Victor Ponta a făcut, pe blog, un raport la 100 de zile de la preluarea guvenării. Citește AICI care sunt realizările lui.
Antrenorul CFR Cluj, Ioan Andone, este supărat pentru că elevii lui primesc gol prea ușor.
U Cluj a reușit numai un egal, în deplasare, cu CS Severin, echipă care a promovat în acest an în primul eșalon fotbalistic.
A doua sesiune (august-septembrie) a examenului de bacalaureat din acest an începe luni, 20 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă.
Oamenii reuşesc mereu să sfiideze moartea şi să revină la o viaţă normală, chiar dacă au suferit accidente cumplite. Iată patru miracole care au şocat lumea.
Festivalul Folcloric Internaţional "Sfântul Ştefan" se află la cea dea XIV-a ediţie şi este un eveniment tradiţional la Cluj-Napoca, ce aduce în atenţia publică diversitatea culturală şi etnică a minoritarilor din Europa Centrală.
Poştaşii clujeni au protestat vineri în faţa Prefecturii Cluj faţă de problemele cu care se confruntă Poşta Română.
Culorile pe care le purtăm ne înfluenţează starea de zi cu zi. urtând anumite culori putem obţine tot ce vrem la job.
Fostul prim-ministru al Romnâniei, Emil Boc, a declarat joi, la Cluj, că listele pentru referendum sunt gata şi sunt cele din data de 10 iulie 2012.
Primarul Clujului a fost prezent joi şi la parking-ul de pe Negoiu, acolo unde lucrările sunt programate a fi gata pentru anul 2013.
Fostul prim-ministru al României, Emil Boc, a condus, joi, după mai bine de 3 ani.
Parking-ul de pe strada Mehedinţi din Cluj-Napoca a fost inaugurat, joi dimineaţă, după mai bine de un an de lucrări.
Masako Mizutani a uimit o lume intreaga prin felul în care arată. La prima vedere nimeni nu îi da mai mult de 20 de ani, dar în realitate această femeie are 43 de ani.
Credincioşii prezenţi la Mănăstirea Nicula sunt serviţi cu sarmale din partea reprezentanţilor mănăstirii.
Un lemur care mănâncă orez este protagonistul unui videoclip care face senzaţie pe internet.
Școala de dans Bailarte din Cluj-Napoca s-a clasat pe locul 1 la competiția de salsa organizată în week-end la Vama Veche de academia de dans a celebrului instructor de dans Wilmark.
Reprezentanţii municipiilor, oraşelor şi comunelor în Consiliul pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest au fost desemnaţi.
Kilogramele depuse peste greutatea normală pot fi la originea diabetului şi a unor boli cardiovasculare. scrie jurnalul.ro
"U" Mobitelco a perfectat transferul pivotului american John Ofoegbu, care vine de la ocupanta locului trei din Bulgaria, Thundja Yambol.
Gala de deschidere a avut loc luni seară, la Opera Maghiară de Stat din Cluj.
Mediafax Group, compania care furnizează cel mai diversificat conţinut media din România, a lansat aplicaţia GoListen, prima aplicaţie Android care le citeşte utilizatorilor ştirile de pe internet.
Jennifer Aniston a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, Justin Theroux.
Campionatului naţional de Dragracing se află la cea de-a 4-a ediţie şi a făcut senzaţie, sâmbătă şi duminică, printre spectatorii veniţi să vadă show-ul din apropierea fostei fabrici Nokia de la Jucu de Sus.
Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că SRTv are o pierdere de 145,6 milioane de euro, iar desfiinţarea TVR Info şi TVR Cultural, deşi dureroasă, e necesară.
Jamaica a stabilit un nou record mondial în proba masculină de 4x100 de metri stabilit de Jamaica, Usain Bolt şi colegii săi păstrându-şi astfel titlul cucerit în urmă cu patru ani la Beijing.