Lacul Tarnița redevine un sanctuar al naturii, cel puțin în privința ambarcațiunilor. Sâmbătă dimineața lacul era liber de ambarcațiuni, priveliștea fiind superbă.
Taximetriștii circulă la Cluj-Napoca pe benzile dedicate transportului în comun. Miercuri, un taxmetru a fost surprins în intersecția de lângă Prefectura Cluj, urmărind mijloacele de transport.
Incidența cazurilor COVID-19 a scăzut sub 1 la mie în Cluj-napoca, astfel că trebuie luată o decizie în privința școlilor.
Aproape 500 de persoane s-au vaccinat la maratonul de la Sala Polivalentă BT Arena, în ziua de vineri. De asemenea, până sâmbătă dimineața, la ora 8.00, s-a ajuns la 1000 de persoane vaccinate.
Clujenii se vaccinează, dar nu în procentele anunțate până acum de autorități.
Moții organizează un protest la Cluj și Alba, în fața prefecturilor, și cer asfaltarea drumului național 75, Turda - Câmpeni.
Clujul are un singur centru de sacrificare a mieilor pentru sărbătoarea de Paște, la Stațiunea de la Turda. Anii trecuți, Clujul avea 5 - 6 centre deschise în tot județul, dar acum nu mai este cerere.
Primăria Cluj-Napoca și Prefectura Cluj au căzut de acord pentru a tranforma o serie de parcări în terase, pentru a da o gură de oxigen barurilor și restaurantelor.
Protestele anti-restricții vor trebui să își schimbe orarul, pentru că după pora 20.00, cel mai probabil de vineri, nu se va mai putea circula pe stradă.
Rata de infectare în municipiul Cluj-Napoca a trecut joi, 1 aprilie, peste 7,5. Astfel, se vor impune noi restricții.
Proprietarul Casei Vikingilor cere ca localurile să fie lăsate să funcționeze măcar cu 30% din capacitate, pentru a evita falimentul.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, este singurul liberal clujean vocal după ce UDMR a reușit să pună mâna pe Prefectura Cluj.
Prefectura Cluj îi primește pe cei din HoReCa să discute, dacă se repetă ”schema” deschidem pentru 4 zile
Kelemen Hunor vrea să cedeze Prefectura Cluj. Mingea e la Bolojan, care trebuie să fie de acord
Kelemen Hunor e dispus să cedeze prefectura Cluj
Inițiativă la Cluj pe model brașovean! Cârciumarii să aibă reprezentant în Comisia care decide închiderea și deschiderea localurilor
Bolojan tace și face. Și-a pus omul secretar de stat în Ministerul Transporturilor pentru a-și asigura banii de investiții
Prefectura Cluj anunță că de miercuri, 10 februarie, funcționează în județul Cluj 10 fluxuri noi de vaccinare în județul Cluj.
Mircea Abrudean va fi secretar adjunct al Guvernului. Noul prefect este Tasnadi Zsolt.
Tasnadi Szilard, UDMR, prefect în locul lui Mircea Abrudean.
Primarul Emil Boc susține că munca la stat este tot mai grea și solicitantă.
Sindicaliștii Sanitas pichetează Prefectura Cluj, în 12 ianuarie, pentru că Guvernul nu acordă salariile cuvenite pe anul 2021.
O pană de curent a lovit județul Cluj, vineri, dar și în alte zone ale țării.
Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, fostul deputat Lucian Heiuș și Tănase Stamule, fost consilier al lui Orban, sunt cele trei persoane care se luptă pentru funcția de secretar general al guvernului.
O mână de polițiști, membrii de sindicat, au protestat la Cluj față de îngheșarea salariilor și a sporurilor pentru anul 2021.
Prefectura Cluj a analizat posibilitatea carantinării comunei Feleacu, unde incidența cazurilor de COVID se păstrează foarte ridicată.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj va ridica starea de carantină din comunele Săvădisla și Sic, după ce numărul cazurilor de COVID-19 au scăzut.
La Permise si Inmatriculari Cluj, la ghișeu, masca nu se poartă, ne-a reclamat un citito
Numărul mare de cazuri înregistrate în ultima vreme la Gherla a dus la instituirea carantinei zonale pentru municipiu de către Departamentul pentru Situații de Urgență.
Potrivit datelor oficiale transmise de către Prefectura Cluj, municipiul Cluj-Napoca a depășit pragul de 3 cazuri de coronaviurs la 1.000 de locuitori.