Papa Francisc a apărut, pentru prima dată în public, într-un scaun cu rotile.
Papa Francisc vrea să meargă la Moscova pentru a se întâlni cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, și pentru a-l convinge pe acesta să pună capăt războiului din Ucraina. Suvernaul Pontif a dezăluit că a trimis mai demult un mesaj în acest sens Kremlinulu
Ieri, joi 14 aprilie, a fost o zi cu foarte mare însemnătate pentru credincioșii catolici de pretutindeni. Joia Mare, a patra zi din Săptămâna Patimilor, a fost marcată de pregătiri intense, în întâmpinarea sărbătorilor pascale. Mii de credincioși s-au a
După doi ani de pandemie care ne-au ținut închiși și departe de cei dragi, ieri, duminică 10 aprilie, a avut loc prima procesiune religioasă a catolicilor din Roma, procesiunea „ramurelor de măslin” sau „ziua Floriilor”.
Papa Francisc a condamnat puternic masacrul din orașul ucrainean Bucha ținând în mâini un steag al Ucrainei trimis chiar din orașul în care invadatorii ruși au comis atrocitățile și crimele odioase împotriva civililor pașnici, relatează Reuters.
Papa Francisc a declarat că amenințarea unui conflict global generat de invazia Rusiei în Ucraina ar trebui să îi convingă pe toți că a venit timpul ca omenirea să abolească războiul înainte ca acesta să nimicească omenirea.
Ceremonia de înscăunare a noului Episcop Greco-Catolic de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa CLAUDIU LUCIAN POP are loc sâmbătă 24 aprilie.
Fundația Doina Cornea, prin președintele ei, Leontin Horaţiu Iuhas, fiul marii luptătoare anti-comuniste, este târâtă într-un scandal de apărare a realizatoarei TVR Cluj, Liana Goța.
Reprezentanții Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla anunță că PS Florentin Crihălmeanu a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.
Papa Francisc a anunțat că susține parteneriatele civile între persoanele de acelați sex, printr-o declarație revoluționară, afirmație care se află în totală opoziție cu poziția oficială a Vaticanului.
CTP despre eliminarea Simonei Halep de pe Roland Garros 2020: Nici Papa Francisc, nici Dumnezeu din ceruri nu puteau face ceva
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, a transmis, joi, o scrisoare prin care le oferă preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor un set de recomandări prin care să fie aplicate, și la nivelul Eparhiei de Cl
Papa Francisc testat pentru coronavirus
Papa Francisc oficiază, sâmbătă, Sfânta Liturghie la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, în cadrul celei de-a doua zi a vizitei sale în România.
Critici pentru rochia purtată de Carmen Iohannis la primirea Papei Francisc. Cine a creat-o - FOTO
Papa Francisc a ținut un discurs la Cotroceni în care laudă România
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că, duminică, 2 iunie 2019, va asigura curse suplimentare pe liniile care deservesc Piața Gării pentru pelerinii din municipiul Cluj-Napoca care se vor deplasa spre Blaj cu trenurile speciale
Papa Francisc a transmis un mesaj video înaintea vizitei sale în România, difuzat marţi seară de TVR, în care spune că vine între români pentru a "merge împreună".
Comisia de Cultură a Camerei Deputaților a aprobat înființarea Muzeului Ororilor Comunismului
Ce spune Papa Francisc despre Messi, ”Dumnezeul fotbalului”
Program / Vizita - Papa Francisc va fi în România între 31 mai – 2 iunie
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat că Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului, probabil în data de 31 mai, precizând că publicul va avea acces la eveniment. Papa Francisc şi Patriarhul Daniel vor rosti rugăciuni şi cuvânt
Papa Francisc va face o vizită în România la sfârșitul lunii mai.
O companie de transport din România a decis să scrie și în engleză anunțurile din mijloacele de transport.
Potrivit presei din străinătate, Papa Francisc va efectua o vizită în România și Bulgaria în prima jumătate a lui 2019.
Deputatul PNL, Ovidiu Raețchi, a postat pe contul său de Facebook o listă a celor, ce susține el că sunt, 40 de gafe ale premierului Viorica Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă a fost, zilele trecute, într-o audiență la Papa Francisc, la Vatican, apoi a anunțat, la un post de televiziune, că Suveranul Pontif va efectua o vizită în România în anul 2019.
Agenţia italiană de presă askanews.it scrie că premierul Viorica Dăncilă i-a oferit Papei Francisc seminţe de legume de diferite tipuri, printre care ceapă de Buzău, castraveţi şi roşii.
Papa Francisc a spus că oamenii sunt ”neghiobi” dacă neagă schimbările climatice.
Papa Francisc le-a transmis credincioşilor adunați în Piaţa Sf. Petru că ”dragostea conjugală trebuie să fie pentru totdeauna”.