Fundația Doina Cornea, târâtă într-un scandal de fiul marii luptătoare anti-comuniste, care se luptă cu TVR Cluj


Fundația Doina Cornea, prin președintele ei, Leontin Horaţiu Iuhas, fiul marii luptătoare anti-comuniste, este târâtă într-un scandal de apărare a realizatoarei TVR Cluj, Liana Goța.

”Fundația Doina Cornea” precizează într-un comunicat că angajata TVR Cluj ar fi fost nedreptățită la realizarea emisiunii dedicate funeraliilor episcopului Florentin Crihălmeanu, pentru că TVR Cluj a folosit în realizarea unui portret al înaltului prelat imagini din emisiunile și interviurile realizate de Goța. TVR a precizat că aceste imagini sunt alte Televiziunii Publice, unde Liana Goța este angajată, și că aceasta nu deține drepturi de autor asupra lor, fiind remunerată și muncind cu aparatura instituției. În plus, la finalul reportajului a fost titrată ca cea care a realizat interviurile cu PS Florentin.

Liana Goța mai susține, în manifestul Fundației Doina Cornea, că nu ar fi fost lăsată să prezinte emisiunea din ziua funeraliilor, dar TVR a precizat că aceasta a fost invitată, dar a refuzat. 

În 27 ianuarie, Fundația Doina Cornea, prin Leontin Horaţiu Iuhas, a revenit cu un comunicat, care nu face decât să adâncească scandalul nedemn de numele Doinei Cornea. 

Liana Goța este în silentio stampa, fiind apărată de Fundația Doina Cornea

Fundația Doina Cornea invită actuala conducere a TVR Cluj la minima decență de a oferi publicului larg comunicatele sale interne doar atunci când ele reflectă pe deplin realitatea și sunt însoţite de punctul de vedere al doamnei Liana Gota, care din respect pentru durerea creată de dispariția Episcopului Florentin, își rezervă dreptul la replică în silentio stampa.

"Alergătorului de cursă lungă i se întind niște curse inimaginabile... a devenit aproape o regulă pentru valorile din România...‟ desprindem cu amărăciune din una dintre emisiunile cu Episcopul Florentin care va face alături de alte multe emisiuni difuzate pe postul național de televiziune obiectul unei cărți în curs de publicare: „Liana și Episcopul”.

Doamna Liana Goţa este un alergător de cursă lungă. O dovedesc cei 24 de ani neîntrerupţi petrecuţi în Televiziunea Română. Ani dominaţi de lupta ei continuă de promovare a valorilor, valori ce cu mare greutate erau introduse printre subiectele televiziunii: Preasfinţitul Episcop Florentin, Martirii Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma, Doina Cornea.

Aşa cum cea a cărei nume şi în a cărei memorie a fost constituită fundaţia noastră a apărat, în condiţii mult mai vitrege, pe cei care spuneau ADEVĂRUL şi erau persecutaţi din această cauză, Fundaţia Doina Cornea apără ADEVĂRUL şi LIBERTATEA.

Nu dorim să intrăm în polemici cu diverse instituţii media în a căror arhivă găseşti doar cele mai calomnioase articole despre Presfinţitul Episcop Florentin Crihălmeanu – în viaţă, iar acum, după plecarea lui, în mod voit manipulator, se prefac că-i apără onoarea.

Cu toate că doamna Liana Goţa are în familie adânci rădăcini greco-catolice, în emisiunile pe care le semnează a avut invitaţi din ambele Biserici Naţionale – Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Înalţii prelaţi ai acestor două Biserici Naţionale nu au acceptat să participe, la TVR Cluj, decât în emisiunile doamnei Liana Goţa.

Ne simţim obligaţi să răspundem acum deoarece reacţia TVR Cluj la protestul nostru, rostogolită şi interpretată în mod calomnios de câţiva ziarişti ai unor foi locale, a produs confuzie în rândul câtorva cititori de bună credinţă, dintre care unii greco-catolici.

De la bun început precizăm că protestul nostru se referă strict la o încălcare a unor drepturi şi principii faţă de un membru al fundaţiei noastre, fără a avea legătură cu tragicul eveniment. Mai mult de atât, Preasfinţitul Episcop Florentin a fost unul dintre cei mai iubiţi membri ai fundaţiei noastre şi care a dat Binecuvântarea lui Fundaţiei Doina Cornea.

Protestul nostru a fost, este şi va rămâne protestul nostru, prin care apărăm onoarea uneia dintre colegele noastre, aşa cum vom face cu oricare membru al fundaţiei căruia i se va încălca vreun drept. Respingem cu această ocazie toate afirmaţiile vehiculate în spaţiul public prin care se induce ideea că „doamna Liana Goţa protestează prin intermediul fundaţiei‟. Suntem siguri că ea îşi apără drepturile, atât cât poate, în interiorul instituţiei iar atunci când va simţi nevoia să o facă va avea propriile reacţii publice, sub semnătura ei.

Afirmaţia că ediţia specială din ziua înmormântării Preasfinţitului Episcop Florentin a fost o ediţie de ştiri este total falsă ţinând cont că a intrat cu generic şi siglă de Spirit şi Credinţă şi a fost realizată în cadrul convenţiei acestei emisiuni semnate de doamna Liana Goţa, producătorul ei.

Este total falsă afirmaţia TVR Cluj că materialele folosite din emisiunile semnate de doamna Liana Goţa, în calitate de producător al emisiunilor ‟Spirit şi Credinţă„ s-ar fi făcut cu citarea sursei şi a autorului. Total fals. Este o practică a Studioului TVR Cluj de a fi folosite secvenţe din emisiunile Lianei Goţa de către unii realizatori în propriile lor emisiuni fără citarea autorului. Aducem aici doar unul dintre cele mai noi exemple: În data de 13 ianuarie 2021, în emisiunea „Actual regional‟, realizată de redacţia de ştiri, abundă fragmente întregi din emisiunile Doamnei Liana Goţa „Spirit şi Credinţă‟, cu titlurile „Personalităţi ale Bisericii Române Unite cu Roma în lumina Marelui Centenar‟, difuzată în data de 1 decembrie 2018 de TVR3 şi „Aşteptându-l pe Papa Francisc şi Beatificarea pe Câmpia Libertăţii de la Blaj a celor şapte Episcopi greco-catolici morţi în faimă de Martiri‟, difuzată în data de 12 mai 2019, tot pe TVR3.

Afirmaţia din răspunsul TVR Cluj prin care se precizează că doamna Liana Goţa ar fi fost invitată să modereze ediţia specială dar ar fi refuzat este o încercare de a dezinforma opinia publică. Ca director şi coordonator de programe al TVR Cluj nu ai calitatea să inviţi producătorul propriei sale emisiuni din grila TVR3 să şi-o modereze sau nu. Este ingerinţă editorială – credem noi, apelând la logica bunului simţ.

Sunt momente de mare tristețe printre clericii și credincioșii greco-catolici. De aceea, a continua această sterilă dispută, în lipsa minimei decențe a TVR Cluj de a-și cere măcar scuze propriului angajat, căruia i-a încălcat drepturile, ni se pare lipsit de sens”.

Comentarii Facebook