Un vânt extrem de puternic a lovit Clujul în noaptea de luni spre marți, fiind Cod Roșu decretat de meteorologi, pentru zona muntoasă a Clujului.
Muzeul Farmaciei, închis deja de mai mulți ani, se va redeschide pentru public la mijlocul lunii iunie. Astfel, una dintre cele mai iubite colecții din cadrul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei – Colecția de Istorie a Framaciei – va putea fi viz
Un accident de circulație în care au fost implicate doua dube s-a produs luni, 27 martie, în jurul orei 19.40, pe Bulevardul Muncii.
Rectorul UTCN a participat la primul Forum European de Inovare din Silicon Valley, în perioada 20 - 24 martie, la invitația Comisarului European Mariya Gabriel, ca parte din delegația alcătuită din membri ai Parlamentului European, președinți de regiuni,
Scriitorul Stelian Tănase va fi prezent marți, 28 martie, de la ora 18.00, la nouă ediție de marcă din seria de evenimente „Serile Clujul Cultural.
Un bărbat revenit acasă din Spania a fost prins de patronul unui magazin în interior, în timp ce fura la ora 5 dimineața.
Un accident de circulație s-a produs luni, 27 martie, pe strada Plopilor.
Patru polițiști, alături de alți trei complici ai acestora au fost reținuți în Brașov, după perchezițiile efectuate duminică.
Meteorologii ANM au emis mai multe avertizări Cod roșu, portocaliu și galben de vijelii și viscol. Aproape toată țara este vizată de avertizările meteo.
Începutul de săptămână a adus scumpiri la benzină, cu 0,005 lei/l la staţiile Rompetrol şi Mol, cu 0,004 lei/l la staţiile Petrom, OMV şi Lukoil, iar motorina s-a ieftinit cu 0,004 lei/l la staţiile Petrom, Rompetrol, OMV, Mol şi Lukoil.
O turistă a vizitat Clujul și a relatat cum a fost înșelată cu o cazare rezervată în luna noiembrie 2022 pentru luna martie 2023.
Profesorul Tudorel Butoi, psiholog criminalist, a analizat, în direct la Antena 3 CNN, crima îngrozitoare de la Alba Iulia, acolo unde un tată şi-a omorât copilul de un an, apoi şi-a pus capăt zilelor, după o ceartă prin mesaje cu fosta iubită.
Parlamentarii din Forța Dreptei, susținând propunerea organizației de Tineret a partidului, au înregistrat la Parlament proiectul prin care este interzisă orice fel de publicitate la jocurile de noroc. Potrivit propunerii legislative reclama la jocurile d
Bogdan Radu, 27 de ani, este bărbatul care şi-a omorât băiatul de numai un an pentru a se răzbuna pe fosta iubită.
Două mașini au fost implicate sâmbătă, 25 martie, într-un accident produs la Câmpenești, chiar în sensul giratoriu.
Un accident de circulație s-a produs sâmbătă, 15 martie, pe podul de lângă Gara Cluj.
Comisia Centrala de Disciplina a Federației Române de Baschet a aplicat amenzi echipelor U-BT și CSM Oradea, după bătaia de la meciul din 18 martie.
Doi clujeni s-au luat la bătaie pe Calea Florești, din cartierul Mănăștur, iar poliția l-a încătușat pe unul dintre bătăuși.
O scenă de-a dreptul șocantă s-a produs zilele trecute în Parcul Rozelor, din Cluj-Napoca, în zona skatepark -ului. Un puști de 14 - 15 ani l-a împușcat în față pe un alt adolescent, de la mică distanță, cu un pistol cu aer comprimat. Cei implicați au păs
În luna martie, Georgiana Lobonț și-a isterizat fanii. Ea și soțul ei au ajuns în atenția publicului după ce ultimul a spus în luna ianuarie că vor divorța, dar apoi toată povestea a fost dată uitării.
4.208 elevi de elevi clujeni vor susține, începând de luni, 27 martie 2023, simularea județeană a Examenului Național de Bacalaureat, 2023.
După ani de promisiuni, Turnului Pompierilor a fost finalizat și deschis publicului.
Activiștii civici din Cluj spun că administrația județeană contribuie la distrugerea tacită a Făgetului, prin extinderea masivă a intravilanului până la limita ariei protejate, peste habitate și specii rare.
Temperaturile vor fi scăzute în următoarele două săptămâni, se arată în prognoza publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie. În perioada 27 martie - 24 aprilie 2023, pe români îi așteaptă frig și ploi.
În cuibul monitorizat video de pa Vlaha a aterizat deja prima barza. Iubitorii păsărilor așteaptă ca în aceste zile sa aterizeze si perechea Berzei.
Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean a scos în stradă 400 de salariați din școlile clujene, care au protestat în fața Prefecturii Cluj.
Aeroportul Internațional Cluj redevine capitala aviației europene. Cea de-a doua ediție a conferinței internaționale de aviație Aviation-Event 2023 are loc la Cluj!
Primii kilometri de drum expres din Ardeal sunt în grafic pentru 2023, anunță Asociația Pro Infrastructură. Este vorba despre cei 19 km ai centurii care leagă Oradea de Autostrada Transilvania.
O soţie geloasă din Alba a fost condamnată la închisoare după ce a terorizat-o pe amanta soţului său. Femeia a fost condamnată la închisoare de magistrații Judecătoriei Sebeș, pentru fapte de distrugere.
Șantierele din Florești se mută în zona Terra, iar primarul promite că până în primăvara anului viitor totul va fi gata. Zona Terra nu are acum iluminat stradal pentru că stâlpii vor fi înlocuiți, cu ocazia acestor lucrări.