Miercuri 11 Decembrie

Fondatorul Bismobil Kitchen, Mihail Șaran, prins de poliție, după ce a evadat din Chișinău


Fondatorul companiei ”Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran, a fost depistat și reținut vineri, 14 aprilie, de polițiști într-o casă părăsită din localitatea Durlești, Republica Moldova, după o săptămână de la evadare.

Șaran a evadat, după ce și-a rupt brățara de la picior, care îi montoriza locația, și a dispărut. 

340627936_3375530489424052_1577625048497542916_n.jpg

În 11 aprilie, pe pagina de socializare a directorului și fondatorului companiei ”Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran, a apărut o postare prin care acesta spune că ”știe că într-o zi o să se predea organelor de urmărire penală, sau singuri o să îl rețină, însă până atunci o să se expună online”.

Mihail Șaran a evadat în 7 aprilie înainte ca magistrații Judecătoriei Chișinău să decidă dacă înlocuiesc arestul la domiciliu cu arest preventiv, pentru 30 de zile, conform propunerii procurorilor. Șaran nu a mai ajuns la Judecătorie, pentru că a evadat.

După ședința de examinare a demersului procurorului, până la pronunțarea încheierii, învinuitul s-a deplasat în parcul ”Dendrariu.” Acolo, acesta a forțat și a înlăturat de pe corp brățara electronică în baza căreia era monitorizat de oamenii legii, a aruncat haina în care era îmbrăcat, pentru ca să nu fie recunoscut și a evadat. La moment, acesta este căutat de Poliția R. Moldova pentru a fi reținut.

Demersul procurorilor urma a fi examinat joi, însă ședința a fost amânată la demersul părții apărării, motivând necesitatea audierii unor martori. Inițial, învinuitul a fost reținut la 19 ianuarie 2023, la aeroportul din Chișinău, chiar în momentul în care urma să părăsească Moldova, cu un bilet cu o singură direcție – Moscova, Rusia”, au anunțat procurorii din Republica Moldova.

Oamenii legii au cerut înlocuirea arestului la domiciului cu arest preventiv, pentru ca acesta să ”nu influențeze martorii și să nu împiedice în alt mod desfășurarea obiectivă a investigațiilor”.

Mihail Șaran, directorul și fondatorul companiei „Bismobil Kitchen” a fost reținut pe 19 ianuarie 2023 la Aeroportul Internațional Chișinău în timp ce intenționa să părăsească țara, cu un bilet cu o singură direcție - Moscova, Rusia. Ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta a fost plasat în arest preventiv, scrie zdg.md.

Compania fondată de Șaran a păgubit zeci de români cu mobilier de bucătărie exclusivist

Mihail Șaran, asociat unic la SC Bismobil Kitchen SRL (firma “mamă”) și Andriana Brașoveanu, administrator la toate cele peste 40 de firme au făcut pentru brandul Bismobil Kitchen peste 40 de SRL-uri (toate cu același administrator – Andriana Brașoveanu),  fiecare cu capital cât de mic posibil, de 200 de lei, în general. 

Procurorii din Iași au făcut percheziții în 28 martie, la 42 de locații din toată țara, inclusiv la Cluj: Iași (13), Brașov (3),Ilfov (3), Galați (2), Bihor (2), Vaslui (2), Argeș (1), Bacău (1), Cluj (1), Constanța (1), Dolj (1), Prahova (1), Sibiu (1), Timiș (1), Mureș (1) și în municipiul București (8).

Până în prezent, au fost identificate sute de persoane păgubite, iar prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de aproximativ 4.000.000 de lei. Tribunalul Iași a aprobat cererea de arestare a Andrianei Brașoveanu, care a fost plasată în arest la domiciliu. 

Comentarii Facebook