Ştiri      marea britanie

"Avatar", filmul cu cele mai mari incasari din istoria cinematografiei

"Avatar", filmul cu cele mai mari incasari din istoria cinematografiei

"Avatar" a reusit imposibilul, a depasit la incasari filmul "Titanic". Avatar a reusit in cateva saptamani de la lansare sa aduna impresionanta suma de 1,880 miliarde de dolari, cu 5 milioane mai mult decat "Titanic -ul", potrivit site -ului IMDB.

Regizorul filmului Avatar, acuzat de plagiat

Regizorul filmului Avatar, acuzat de plagiat

James Cameron, regizorul megaproductiei Avatar, este acuzat de plagiat. Jurnalistii din Marea Britanie spun ca regizorul american a folosit ca sursa de inspiratie pentru filmul sau romanele SF ale unor autori rusi.

Avatar, al doilea film ca incasari din istorie, dupa Titanic

Avatar, al doilea film ca incasari din istorie, dupa Titanic

Pelicula Avatar ameninta sa detroneze Titanic -ul in privinta incasarilor. Intr-un top la nivel mondial, filmul lui James Cameron ocupa locul al doilea cu aproape 1,2 miliarde de dolari incasate, cu peste 600 de milioane mai putin decat filmul Titanic.

Un roman, cu handicap sever si orfan, a ajuns student la Oxford

Un roman, cu handicap sever si orfan, a ajuns student la Oxford

Cornel Hrisca are 18 ani, nu are antebrate, iar dupa nastere a fost abandonat de parinti intr-un orfelinat din Romania. Acum este student la Oxford si canta la tobe intr-o formatie din Anglia. Vedeti o poveste aproape incredibila.

Google a lansat pe piata Nexus One-VEZI VIDEO

Google a lansat pe piata Nexus One-VEZI VIDEO

Google se lauda cu un telefon care are un procesor mai bun decat ultimul model IPhone si care este mai subtire si mai usor decat acesta. Telefonul nu este disponibil, deocamdata, in Romania, dar va fi vandut direct de Google in toata lumea

Socant : China a executat cu injectie letala un cetatean britanic -VIDEO

Socant : China a executat cu injectie letala un cetatean britanic -VIDEO

Akmal Shaikh este primul cetean european executat de China in ultimii 50 de ani. El a fost condamnat la moarte pentru trafic de droguri. Autoritatile britanice sunt consternate de decizia Chinei

O firma din Marea Britanie a inventat punga care se dizolva in apa

O firma din Marea Britanie a inventat punga care se dizolva in apa

O companie din Marea Britanie a inventat punga de plastic care se dizolva in apa. Produsul se numeste sugestiv "Harmless" si este compus dintr-un plastic ce se degradeaza in contact cu apa.

Romanii, dar si alti est-europeni, vizati de o noua campanie "anti-spargeri" in Marea Britanie

Romanii, dar si alti est-europeni, vizati de o noua campanie "anti-spargeri" in Marea Britanie

Britanicii este avertizat printr-o noua campanie "jucausa" sa nu cada prada hotilor si spargatorilor. Marea Britanie s-a confruntat cu un val de spargeri si furturi, dupa ce au deschis frontierele cetatenilor din fost spatiu comunist.

Propunere de revelion: alegeti din Topul celor mai ciudate muzee din Europa

Propunere de revelion: alegeti din Topul celor mai ciudate muzee din Europa

Daca nu v-ati hotarat inca unde sa va petreceti Revelionul, dar vreti sa gasiti ceva mai neobisnuit va propunem sa alegeti una dintre destinatiile urmatoare, din topul celor mai ciudate muzee din Europa.

Robbie Williams - baiat in corul de Craciun

Robbie Williams - baiat in corul de Craciun

Robbie Williams va aparea de Craciun intr-o emisiune speciala imbracat ca un baiat de ... cor. Alaturi de prietenii sai Ant si Dec, prezentatorii din spatele scenei de la celebra emisiune "Britain's got talent".

General Motors inchide uzinele Saab

General Motors inchide uzinele Saab

Pentru ca nu a gasit un cumparator, gigantul american General Motors a anuntat ca va incepe procedurile de inchidere a constructorului suedez de automobile Saab.