Polițiștii clujeni au depistat și reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați acuzați de comiterea unor furturi de arbori.
Zilele Culturale Maghiare de la Cluj nu se anulează, ci vor avea loc în august
Parlamentul a adoptat, miercui, o lege care introduce salariul minim diferențiat pentru pentru angajați, în funcție de pregătirea profesională. Astfel, un angajat care are studii superioare finalizate și care și-a luat doctoratul chiar în activitatea pe
Coaliția pacienților ”COPAC” acuză că drepturile sunt încălcate: Sunt și alți pacienți, nu doar cu cei COVID
Scade consumul în România. În a doua lună a stării de urgență vânzările s-au dus în cap
Propunere interesantă. Metroul Clujului să meargă până în Gilău, unde este o zonă mare de dezvoltare
Gaborii din Dej își fac PFA -uri ”pentru a intra în legalitate”. PFA -urile afectate de COVID primesc 4000 de lei de la stat
ADMITERE USAMV Cluj 2020: S-au scos la concurs aproape 2.500 locuri. Ce NOUTĂȚI sunt
Două foste străzi private, Nichita Stănescu și Gheorghe Bibescu, au intrat în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, iar de marți au început lucrările de reparații.
CLUJ: Poliția Cluj recunoaște că taxa de examinare pentru recuperarea permisului de conducere este la NEGRU
Jazz in the Park a ANULAT și mutata evenimentul pentru 2021
Floreștiul are o firmă nouă care colectează deșeurile. Care este tariful și în ce condiții se va face colectarea
Organizatorii festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA anunță oficial amânarea evenimentelor din acest an pentru anul 2021, din cauza problemelor generate de pandemia COVID-19.
Florești, Luna de Sus: Cum arată o școală unde se aplică distanțarea socială. Unii elevi revin la școală pentru pregătire - FOTO
Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de tip cod galben de vreme rea pentru județul Cluj
Polițiștii clujeni au depsitat, în cursul zilei de joi, un bărbat dat în urmărire pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.
Sondaj IMAS: PSD scade mai mult decât PNL. Cresc USR și Pro România
Din 1 iunie, CFR Călători repune în circulație trenuri suspendate. Se va circula cu mască și cu respectarea distanței
Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de joi, o Hotărâre prin care se reglementează procedura de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevi.
De vorbă cu patronul unei terase din Cluj. Ca să te așezi la o masă, vei da cu subsemnatul ca la Poliție și Procuratură
O femeie în vârstă de 111 ani, din Chile, este cea mai vârstnică persoană care a supravieţuit infecției cu SARS-CoV-2.
Un incendiu a izbucnit, azi-noapte, în jurul orei 00.10, la o gospodărie din comuna clujeană Luna.
Pedofilul de la Iulius Mall a fost arestat și va fi judecat. Cine îl știe și are informații poate suna la 112
Chiriile nesimțite au revenit la Cluj. Pandemia nu a schimbat nimic. Cât este chiria unei garsoniere în Mărăști
Imagini șocante cu pădurea de la Măguri Răcătău! Pădurarii spun că i-a rupt vântul, dar un fost coleg îi contrazice - VIDEO
Pădurarii îl acuză pe Nasra de ”Fake News”. Lemnele ”defrișate” sunt de fapt arbori doborâți de vânt
Primăria Cluj-Napoca anunță că a demarat lucrările de modernizare a rețelelor de iluminat public și fibră optică pe Calea Florești. Lucrările se desfășoară pe trotuarul din partea stângă, între breteaua Bucium și Podul Valea Gârbăului.
Defrișări în masă la Măguri Răcătău și nimeni nu răspunde! ”Eterna scuză a unor furtuni, a ”doborâturilor” nu ţine domnilor!” - VIDEO
AACR a organizat, pe ultima sută de metri a lunii, o întâlnire de CA doar pentru cei șapte membri ai săi să primească indemnizațiile lunare.
Primarul din Câmpia Turzii spune că s-a pierdut urma ursului filmat în localitate: E posibil să fi rămas în zona Parcului Municipal