Unul dintre cei mai buni naiști ai lumii, maestrul Gheorghe Zamfir, urcă în premieră pe scena principală UNTOLD pentru un moment unic.
Patronul unei mici fabrici din Apahida a relatat problemele colosale cu care se confruntă în acest an, care ar putea să ducă la închiderea afacerii.
CFR Cluj a anunțat revenirea lui Alin Minteuan (44 de ani) la club, pe postul de antrenor al echipei secunde, din Liga 3. În primăvara lui 2020 Minteuan pleca cu scandal de la CFR, după ce a purtat un război rece cu oficialii vișiniilor, printre care și D
O tânără în vârstă de 21 de ani, din Bistriţa-Năsăud, şi-a dat foc de faţă cu mama, în timp ce se afla în vizită în casa acesteia, la două zile după ce iubitul ei a făcut acelaşi lucru.
Doi tineri, dintre care unul are 15 ani, au fost reţinuţi de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani după ce au violat o fată, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ, D
Ultimele date pe șomaj, publicat de INS, au arătat că avem peste 400.000 de șomeri, în luna mai, după un an și jumătate de pandemie.
Un tribunal din Londra a condamnat-o miercuri la cinci ani şi jumătate de închisoare pe o femeie de 60 de ani de origine română, dar care este stabilită în Franța, care a furat diamante în valoare de 4,2 milioane de lire sterline, adică aproape 5 milioane
Primăria Zalău ridică două blocuri ce vor fi date tinerilor în sistem ANL.
Până astăzi, 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.120 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
În ultimele 24 de ore au fost 60 de cazuri noi de COVID-19, din 26.466 de teste efectuate. Rata de infectare este de 0,22%. Alte 77 de decese au fost raportate, din care 75 sunt din lunile aterioare. La ATI sunt 56 de pacienți.
Premierul Florin Cîțu se laudă pe față și spune că datorită ”activității bune a Guvernului”, economia României ”are cea mai rapidă revenire după criza economică din ultima sută de ani”.
Până astăzi, 30 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.792 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Ștrandul Clujana s-a deschis de câteva zile, are condiții mai bune ca anii trecuți, dar este scump. O familie cu un copil cheltuie lejer 200 de lei, pe bilete și ceva de mâncare.
O minoră de 14 ani din Florești este dată din nou dispărută, după ce în luna mai a fost căutată din nou de Poliție.
Primarul Emil Boc a anunțat că pe Splaiul Independenței va apărea o bandă dedicată pentru tramvai, până la strada Barițiu.
Concertele pe care violonistul David Garret urma să le susțină anul acesta în România, au fost reprogramate pentru anul viitor. Unul dintre ele ar fi avut loc la Cluj-Napoca.
Boc a anunțat că a fost depășit pragul de 50% populație vaccinată în Cluj-Napoca, astfel că, începând de vineri 18 iunie, clujenii pot circula gratuit cu autobuzele CTP.
Cât a ajuns să coste un apartament în București, Brașov, Constanța, Iași sau Cluj?
CFR Cluj a anunțat primul transfer pentru sezonul viitor. Fotbalistul, prezentat chiar de ziua de naștere
Primăria Florești va achita compensațiile pentru a nu crește prețul abonamentelor și biletelor pentru transportul în comun. Consilierii USR PLUS s-au opus.
Începând de la 1 iulie, românii vor plăti cu până la 25% mai mult la factura de energie electrică, în cazul în care nu aleg un furnizor de pe piața concurențială.
Directorul de comunicare al UNTOLD, Edy Chereji, spune că nu este nicio diferență între un pelerinaj religios și un festival. În prezent, singura diferență este că festivalurile nu pot fi organizate.
Mai multe vedete din România au petrecut ultimele zile la hoteluri de lux din Antalya, Turcia. Fotografiile postate pe Instagram de Amna, Andreea Antonescu, Sandra Bendre, Andra Oprea sau Manuela Lupașcu te duc cu gândul la vacanță, iar Turcia nu este dep
Imunizarea adolescenților cu unul dintre serurile anti-Covid-19, la un pas să devină realitate. Vaccinarea la copiii între 12 și 15 ani ar putea fi autorizată în UE în luna mai.
Teatrul Național din Cluj-napoca anunță cu bucurie redeschiderea sa pentru spectacole cu public în luna mai.
Primarul Clujului, Emil Boc, susține că spectacolul de operă de la Cluj, din luna mai, va fi destinat exclusiv celor vaccinați.
Filme Netflix mai 2021. Ce noi seriale și producții apar. Surpriza de pe listă. Momentan nu poți merge la cinematograf din cauza restricțiilor, dar nu-ți face probleme! Netflix îți pregătește pentru luna mai o mulțime de surprize.
Horoscop 1 mai 2021. Iubire pătimașă, discuții aprinse și o soluție de ultim moment.
Spania îşi propune să redeschidă graniţele pentru turiştii străini începând cu luna iunie, sub schema certificatului de sănătate digital Covid, a spus Fernando Valdés, secretar de stat în Ministerul Turismului.
5 zodii care fac bani repede.Norocoșii horoscopului în 2021, ce se întâmplă cu Scorpionii?