Ştiaţi că Venezuela, o ţară cu o economie pe butuci, are cea mai importantă rezervă de petrol - 300.9 miliarde barili? În acelaşi timp, Statele Unite, care deţine 36.5 miliarde barili, este doar a 11 ţară la capitolul rezerve, însă prima la producţia de p
După ce l-a transferat pe Dican la FC Botoşani, Universitatea Cluj anunţă împrumutul belgianului Martin Remacle (24 ani), de la moldoveni. Fostul internaţional de tineret al Belgiei evoluează pe poziţia de mijlocaş central.
O schioare începătoare a fost spulberată de un vitezoman al pârtiilor pe Domeniul Schiabil Transalpina-Voineasa.
Băieţelul născut fără picioare şi tatăl lui, la rândul său cu dizabilităţi, ambii supravieţuitori ai războiului din Siria, şi protagoniştii unui moment emoţionat surprins în „Fotografia anului 2021” din cadrul concursului internaţional de la Siena, Italia
O familie de români este acuzată că a profitat de un pensionar din Italia. Aceștia l-au sechestrat timp de 10 ani și i-au încasat pensia cu care și-au plătit datoriile.
3,6 milioane de persoane au accesat informații pe platforma Întreb BT în cursul anului trecut, ceea ce înseamnă +23% ca număr de vizitatori și +22% din punctul de vedere al vizitelor făcute, prin comparație cu 2020.
Realizatorul TV, Dan Negru, spune că România nu a avut niciodată un un model de polițist care să fie model. Meseria de polițist este subiect de glume și bancuri, ”uniforma” fiind des jignită.
Mugur Mihăescu a declarat că familia sa a fost infectată cu tulpina OMICRON a virusului Sars-Cov-2.
Clujul este cel mai scump oraș din România, unde prețurile apartamentelor merg numai în sus de circa 10 ani.
Un tânăr român, în vârstă de 19 ani, stabilit în Italia, a inventat masca de protecție inteligentă, care luminează atunci când nu mai este eficientă și nu mai filtrează așa cum trebuie.
CFR Cluj anunță, prin vocea patronului Nelu Varga, transferul atacantului croat Marko Dugandzic (27 de ani). Vârful vine din Rusia, de la Soci, și ar urma să primească un salariu consistent în Gruia.
Profețiile lui Nostradamus și Baba Vanga nu sunt favorabile pentru anul viitor.
Perioada de dinainte de Crăciun este una destul de stresantă pentru toată lumea. Cadourile pot accentua starea de stres pe care oamenii o au, îngrijorați că nu vor termina la timp pregătirile pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătoarea sfântă. Mulți oame
Persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson şi cele vindecate au protecţie zero față de Omicron, iar varianta ar putea proveni de la șoareci, arată rezultatele preliminare ale unui studiu internațional publicat de biorxiv.org și citat de Smart Radio.
Franciza de restaurante cu specific italian Bella Italia a inaugurat astăzi cel mai mic restaurant de food-truck din familia Bella Italia, în parcarea Auchan Iris, din Cluj-Napoca.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, crede că polițiștii și-au făcut datoria așa cum trebuie în scandalul în care au fost implicați Diana Șoșoacă, soțul ei și jurnaliștii italieni.
Se apropie sărbătorile de iarnă, iar mulţi români îşi doresc să călătorească peste hotare. Însă pandemia de coronavirus a adus noi restricții pentru turişti.
Ciprian Marica a postat o fotografie cu el în holul unui bloc, iar fanii l-a luat la mișto, făcând o paralelă cu scandalul sexual de la Grand Hotel Italia, când a fost filmat cu un prosop pe hol.
Primarul Emil Boc susține că relaxările acum nu sunt bine venite și că ar trebui măsuri de siguranță, nu măsuri luate în scop politic.
Google este cel mai puternic motor de căutare, ”inima internetului”, iar oamenii îl folosesc pentru a se lămuri, atunci când nu știu lucrurile.
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni din 2021, cu 30,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 6,11 milioane pasageri la 7,992 milioane pasageri, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Moș Nicolae este așteptat să vină cu daruri peste câteva ore, în noaptea de duminică spre luni, 6 decembrie. Copiii din toată țara își lustruiesc în această seară ghetuțele pe care le vor pune fie la ușă, fie la fereastră, în speranța că Sfântul va fi mul
Cunoscutul avocat clujean Ciprian Păun a făcut o analiză pertinentă despre starea în care se află cultura românescă și impactul devastator pe care l-a avut cartea lui Codin Maticiuc, despre intelopul Nuțu Cămătaru.
Lorenzo Damiano, liderul mișcării anti-vaccin din Italia, a anunțat că se va vaccina, după ce a ajuns în stare gravă la spital.
Fostul fotbalist Andrei Cordoş a fost instalat, miercuri, în funcţia de manager general al clubului Universitatea Cluj, a anunţat gruparea din Liga a II-a într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial.
O româncă de 19 ani se numără printre prefinalistele de la Miss Italia. „Sunt o fată simplă, determinată, solară, dar și foarte sensibilă", spune Eliana Moise.
Cercetătorul Octavian Jurma a declarat că ar putea apărea o nouă mutație a virusului COVID-19 și, de asemenea, am putea avea de a face cu un alt val al pandemiei.
Examenul național de rezidențiat din centrul universitar Cluj-Napoca va avea loc duminică, 21 noiembrie.
Pe un grup de Facebook dedicat persoanelor care locuiesc în Cluj-Napoca, o persoană a dorit să afle mai multe detalii despre cum e viața la Cluj, în contextul în care îți dorește să se întoarcă în țară, după ce timp de 15 ani a locuit în Italia. Ce răspun
O grădină construită de un italian după modelul celor aristocrate din Vestul Europei, unică în România, a devenit punct de atracţie pentru turiştii din toate colţurile ţării.