Ştiri      deputat

Mihai Seplecan va ocupa funcţia de preşedinte executiv al PNL Cluj

Mihai Seplecan va ocupa funcţia de preşedinte executiv al PNL Cluj

PNL Cluj şi-a stabilit, în mare, structura de conducere paritară în cadrul viitoarei alianţe cu PDL, astfel încât cele două filiale vor avea aceleaşi funcţii şi acelaşi număr de membri în conducere.

Zegrean, președintele CC: Parlamentarii votează legi pe bandă rulantă. N-au consilieri sau și-au angajat nevestele

Zegrean, președintele CC: Parlamentarii votează legi pe bandă rulantă. N-au consilieri sau și-au angajat nevestele

Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat că se primesc foarte multe sesizări pentru că Parlamentul adoptă legi într-un ”ritm colosal de mare”.

Elena Udrea a botezat copilul unui deputat la Cluj. Cum a fost evenimentul? - FOTO

Elena Udrea a botezat copilul unui deputat la Cluj. Cum a fost evenimentul? - FOTO

Elena Udrea a fost duminică la Cluj și i-a botezat copilul lui Adrian Gurzău, deputat și președintele Partidului Mișcarea Populară Cluj.

Uioreanu a primit 50.000 de euro de la fratele lu Gruia Stoica, milionarul de la Grup Feroviar Roman

Uioreanu a primit 50.000 de euro de la fratele lu Gruia Stoica, milionarul de la Grup Feroviar Roman

Vasile Didilă, fratele milionarului în euro Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Roman, i-ar fi dat lui Horea Uioreanu 50.000 de euro, pentru finațarea campaiei electorale din iunie 2012.

Ministrul pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, este noul președinte interimar al PSD Cluj-Napoca

Ministrul pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, este noul președinte interimar al PSD Cluj-Napoca

Ministrul delegat pentru Dialog Social, deputatul Aurelia Cristea a fost desemnată în ședința biroului permanent județean al PSD Cluj președinte interimar al organizației PSD Cluj-Napoca.

Deputatul UDMR CLUJ, Mate Andras, condamnat la şase luni de închisoare pentru că și-a angajat soția la cabinet

Deputatul UDMR CLUJ, Mate Andras, condamnat la şase luni de închisoare pentru că și-a angajat soția la cabinet

Deputatul UDMR Cluj, Mate Andras, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, de instanţa supremă, fiind acuzat că şi-a angajat soţia la Parlament, iar aceasta a obţinut astfel venituri de 5.508 lei.

Declarația de avere a Elenei Udrea. Are 27 terenuri, 2 case și bijuterii de 100.000 euro

Declarația de avere a Elenei Udrea. Are 27 terenuri, 2 case și bijuterii de 100.000 euro

Elena Udrea a dobândit, 27 de terenuri în Bucureşti şi Călăraşi şi două case, în timpul mandatului, în urma divorţului de Dorin Cocoş. Aceasta a și vândut două imobile pe care a luat 255.000 euro şi a dat împrumuturi 2.217.360 lei şi

Trupa Hi-Q s-a DESPĂRŢIT a doua oară

Trupa Hi-Q s-a DESPĂRŢIT a doua oară

Trupa Hi-Q s-a despărțit din nou, după ce în 2003 Dana Nălbaru pleca după un scandal cu Mihai Sturzu şi Florin Grozea.

Angela Merkel aleasă drept ajutor la ”Vrei să fi milionar”

Angela Merkel aleasă drept ajutor la ”Vrei să fi milionar”

Un moment inedit a avut loc în cadrul emisiunii ”Vrei să fii milionar”, varianta din Germania, unde un concurent a apelat la cancelarul Angela Merkel la varianta de ajutor ”Sună un prieten”.

Klaus Iohannis i-a chemat la Sibiu pe Nicoară, Seplecan și deputații PNL de Cluj - FOTO

Klaus Iohannis i-a chemat la Sibiu pe Nicoară, Seplecan și deputații PNL de Cluj - FOTO

Primarul Sibiului și președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, i-a chemat la Sibiu pe parlamentarii liberali din Cluj, în frunte cu Marius Nicioară, pe Mihai Seplecan, candidatul la funcția de președinte interimar al CJ Cluj.

Horea Uioreanu AUDIAT la DNA Cluj. VEZI lista celor care vor fi audiați - FOTO

Horea Uioreanu AUDIAT la DNA Cluj. VEZI lista celor care vor fi audiați - FOTO

Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, este audiat la DNA Cluj, fiind adus la sediul Direcției de la Consiliul Județean Cluj, unde au fost audieri.

Clujul a mai câștigat un europarlametar. Daniel Buda așteaptă totuși redistribuirea voturilor

Clujul a mai câștigat un europarlametar. Daniel Buda așteaptă totuși redistribuirea voturilor

Clujul este reprezentat în Parlamentul European de doi europarlamentari, de la PNL și PDL.

Primarul din Florești cere demisiile lui Uioreanu și Petran: A fost NON-COMBAT

Primarul din Florești cere demisiile lui Uioreanu și Petran: A fost NON-COMBAT

Primarul din Florești, Horia Șulea, cere demisiile lui Horea Uioreanu și a lui Ioan Petran, ca urmare a rezultatelor slabe de la alegeri.

Fluturași PMP cu Emil Boc în cutiile poștale din Cluj. PDL a RIPOSTAT DUR - FOTO

Fluturași PMP cu Emil Boc în cutiile poștale din Cluj. PDL a RIPOSTAT DUR - FOTO

Mulți clujeni s-au trezit în cutiile poștale cu fluturași ai Partidului Miscarea Poporului, în care apare primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Sindicatul BNS susține PSD Cluj la alegerile europarlamentare

Sindicatul BNS susține PSD Cluj la alegerile europarlamentare

Sindicaliștii din Blocul Național Sindical au semnat un protocol de susținere a PSD Cluj la alegerile europarlametare.

Steluța Cătăniciu își mai prelungește cu câteva luni mandatul de DEPUTAT

Steluța Cătăniciu își mai prelungește cu câteva luni mandatul de DEPUTAT

După ce Curtea de Apel Cluj a declarat-o incompatibilă, deputatul PNL Cluj, Steluța Cătăniciu, a făcut recurs, fapt ce îi mai aduce maxim câteva luni de mandat ca și deputat în parlamentul României.

Ponta anunță că se retrage din politică

Ponta anunță că se retrage din politică

Premierul Victor Ponta a scris pe Facebook că va lăsa locul tinerilor în politică.

Mihai Seplecan, favorit pentru colegiul de deputat rămas liber după Gigi Becali

Mihai Seplecan, favorit pentru colegiul de deputat rămas liber după Gigi Becali

Clujeanul Mihai Seplecan este favorit pentru a candida din partea PNL pentru funcția de deputat, în colegiul 25, din sectorul 6, București.

Daniel Buda candidează în locul lui Rareș Niculescu la europarlamentare

Daniel Buda candidează în locul lui Rareș Niculescu la europarlamentare

Președintele PDL Cluj, Daniel Buda, rămas fără post după ce a pierdut lupta pentru un scaun de deputat, va candida la europarlamentare în locul lui Rareș Niculescu.

Aurelia Cristea, ministrul cu o poveste impresionantă: Am început ca vânzătoare. Nu e rușine să muncești - VIDEO

Aurelia Cristea, ministrul cu o poveste impresionantă: Am început ca vânzătoare. Nu e rușine să muncești - VIDEO

Ministrul delegat pentru Dialog Social, clujeanca Aurelia Cristea, le-a replicat celor care îi contestă ascesiunea profesională, in cei 28 de ani de activitate.

ȘOC în Parlament: 32 de parlamentari declarați incompatibili de ANI. Doi dintre ei sunt din Cluj

ȘOC în Parlament: 32 de parlamentari declarați incompatibili de ANI. Doi dintre ei sunt din Cluj

Agenția Națională de Integritate a declarat incompatibili 22 de deputați și 10 senatori, dintre care și deputații clujeni Moldovan Ioan și Oros Nechita Adrian.

Aurelia Cristea a vorbit pe blog despre viața de ministru și a încheiat cu ”Mulţumesc, mami!”

Aurelia Cristea a vorbit pe blog despre viața de ministru și a încheiat cu ”Mulţumesc, mami!”

”După doi ani, Clujul are din nou ministru” este o postare pe care Aurelia Cristea, noul ministru Delegat pentru Dialog Social a făcut-o pe blog după depunerea jurământului.

Cine e Aurelia Cristea, noul ministru de la Cluj, și cum a obținut 550.000 de euro din vânzarea unei MEGA VILE

Cine e Aurelia Cristea, noul ministru de la Cluj, și cum a obținut 550.000 de euro din vânzarea unei MEGA VILE

Clujul are un nou ministru în cabinetul Ponta 3 în persoana deputatului PSD Cluj, Aurelia Cristea.

AURELIA CRISTEA este ministru. Clujul este reprezentat în Guvernul Ponta 3

AURELIA CRISTEA este ministru. Clujul este reprezentat în Guvernul Ponta 3

Deputatul clujean Aurelia Cristea este noul ministru pentru dialog social şi societate civilă.

Dan Diaconescu vrea să îi scoată pe maghiari de la guvernare: Un guvern cu PP-DD e mult mai bun decât unul cu UDMR

Dan Diaconescu vrea să îi scoată pe maghiari de la guvernare: Un guvern cu PP-DD e mult mai bun decât unul cu UDMR

Partidul Poporului a anunțat că vrea să vină la putere, ca o alternativă pentru UDMR, precizând că ei nu au atâtea pretenții ca și partidul maghiarilor.

Deputatul Steluța Cătăniciu se ține cu ”ghearele” de mandatul de deputat. Cum a încercat să EVITE raportul ANI

Deputatul Steluța Cătăniciu se ține cu ”ghearele” de mandatul de deputat. Cum a încercat să EVITE raportul ANI

Deputatul PNL Cluj, Steluţa Cătăniciu, a încercat cât a putut să zădărnicească pe cât posibil procesul în care este acuzată de ANI de conflict de interese.

Romaniţa Iovan NU i-a uitat pe moții din comuna Horea și face parastas în Apuseni

Romaniţa Iovan NU i-a uitat pe moții din comuna Horea și face parastas în Apuseni

Romaniţa Iovan NU i-a uitat pe moții din comuna Horea, cei care au găsit avionul prăbușit în 20 ianuarie.

Klaus Iohannis vrea și primar și vicepremier şi ministru de Interne

Klaus Iohannis vrea și primar și vicepremier şi ministru de Interne

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat că ar vrea să rămână în funcția în care a fost ales, dar în același timp să fie și vicepremier şi ministru de Interne.

Politicianul care își face imagine pe spatele accidentului aviatic din Apuseni

Politicianul care își face imagine pe spatele accidentului aviatic din Apuseni

Secretarul comunei Horea, Corneliu Olar, fost deputat PDL, își arogă meritul coordonării acțiunii de căutare a avionului prăbușit în Munții Apuseni.