Duminica 28 Aprilie

Patriciu Achimaș, fostul ministru al Sănătății, candidat al PSD Cluj la Camera Deputaților


Fostul ministru al Sănătății, medic la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, Patriciu Achimaș, ar urma să fie candidatul PSD Cluj pentru Camera Deputaților, în cadrul alegerilor parlamentare din 6 decembrie.

Ședința pentru desemnarea candidaților se desfășoară chiar în aceste momente (16.50).

Achimaș este primul pe lista de candiați, iar membrii partidului se ceartă pentru a stabili cine va fi candidatul de pe locul doi.

Patriciu Achimaș a fost ministru al Sănătății în 2016, în cadrul Guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș.

Al doilea pe lista PSD la Camera Deputaților, dar fără șanse, este Alexandru Cordoș, fost senator PSD, trecut prin alte partide, și cercetat penal pentru mai multe fapte, dar achitat din lipsă de probe. Într-unul dintre dosare, soția lui Cordoș, Mihaela Cordoș, a fost și condamnată pentru că cerea șpagă pentru a angaja oameni la Spitalul Clinic Județean Cluj. În acest dosar a fost cercetată și fiica celor doi, dar și față de aceasta procurorii DNA Cluj nu au mai continuat cercetările.

La Senat va candida Vasile Dâncu, redevenit strategul PSD la nivel național. Nici locul de senator al PSD Cluj nu este eligibil. Social-democrații ar putea obține numai un post de deputat la alegerile din 6 decembrie 2020.

Comentarii Facebook