Doi polițiști au intervenit în ajutorul unei familii din Ucraina, care a avut probleme între Recea Cristur și Panticeu.
Federația Română de Fotbal a stabilit, luni, 14 martie, programul play-off-ului și play-out-ului din Liga 2. În prima etapă, Petrolul Ploiești și U Cluj, primele două clasate la finalul sezonului regulat, au meci direct.
Afirmația făcută de profesorul FSEGA, dr. Daniel Metz, potrivit căreia ”viitorul României nu este agricultura” a stârnit reacții între fermieri și specialiștii Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca.
Cu toate că județul Cluj raportează zilnic printre cele mai multe infecții COVID-19 noi, depistate la nivel național, rata de incidență a cazurilor de Coronavirus continuă să scadă în întreg județul.
În această săptămână, Senatul a adoptat un proiect de lege prin care se vrea modificarea legislației privind sistemul de pensii publice prin extinderea listei localităților în care locuitori se pot pensiona mai repede, fără a fi penalizați.
Două automobile au ajuns într-un șanț, după ce s-au izbit puternic pe un drum din localitatea Cășeiu. Pompierii clujeni au intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. Din fericire, toate persoanele implicate în accident erau
Poliţiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 8 martie.
Două tinere de 18 și 19 ani, care cerșeau cu copii în brațe la Dej, s-au ales cu dosare penale.
Clujul ar avea 197 de adăposturi de război, dar sunt informații că nu toate sunt disponibile sau că unele nu există pur și simplu.
Incidența cazurilor de COVID-19 a înregistrat, vineri, 4 martie, o nouă scădere în Cluj-Napoca
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Galați, a încercat să înșele o clujeancă. Gălățeanul i-a promis femeii în vârstă de 49 de ani că va efectua lucrările de construcție a unui container modular, în schimbul căruia cele două persoane ar fi conven
Un accident rutier a avut loc în localitatea Mănășturel, comuna Cuzdrioara, din județul Cluj, anunță ISU Cluj.
Noile date prezentate de Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj ne face să sperăm la un viitor mai bun, în contextul pandemic. Rata incidenței COVID continuă să scadă atât în Cluj-Napoca cât și la nivel de județ.
ISU Cluj a trimis un microbuz la Vama Siret, pentru a aduce refugiați ucraineni. Din mai multe zone au plecat deja 16 microbuze ISU.
Pompierii clujeni au intervenit sâmbătă seara, pentru a stinge incendiul care a mistuit acoperișul unei case de locuit din localitatea Guga, comuna Cășeiu. Cauza probabilă a fost amplasarea necorespunzătoare a lemnelor față de mijloacele de încălzire.
Rata de incidență COVID continuă să scadă la Cluj. Potrivit datelor prezentate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, rata incidenței cumulative a COVID-19 la nivel de județ pentru 1000 locuitori, în data de 25 februarie este de 16,08 cazuri.
Clujenii au la dispoziție 198 de adăposturi de război, în cazul în care situația o va cere.
Județul Cluj pare să se apropie treptat de faza de platou a pandemiei, de câteva zile rata incidenței COVID scade la nivel de județ, însă schimbările se produc foarte lent. La etapa actuală nu este foarte clar dacă pandemia chiar se retrage sau vom mai av
Un fost general vrea să revină în Armată, într-o eventuală stare de mobilizare, pe fondul tensiunilor de la granița României.
După o perioadă de creștere a cazurilor COVID la nivel de județ, situația pare să se amelioreze, atât în Cluj-Napoca, cât și în celelalte orașe din județ.
O persoană a fost prinsă într-un utilaj agricol din satul Babdiu, comuna Bobalna.
Incidența COVID-19 în județul Cluj și în municipiul Cluj-Napoca pare să se îmbunătăţească în pofida numărului persoanelor decedate, din cauza virusului, de ieri, 19 februarie.
Sorin Rus, despre numărul mare de accidente din Cluj: „nimeni nu acționează asupra factorilor principali care generează accidente grave”
DIICOT Cluj au reținut mai multe persoane pentru trafic de droguri, iar între ei este fiul unui primar și un arbitru cunoscut.
O casă din Gherla a fost mistuită de foc. Pompierii s-au luptat cu flăcările mai mult de o oră.
Trupele speciale, coordonat de DIICOT, au făcut percheziții la Cluj. Este vizată o rețea de traficanți periculoși.
Un echipaj SMRD trimis să preia o femeie gravidă de la Sâmboleni, comuna Cămărașu, a ajuns în situația de a aduce pe lume copilul, pentru că lucrurile s-au precipitat.
Pompierii s-au luptat mai bine de cinci ore cu flăcările care au cuprins o hală de 12.000 metri pătrați. Echipajele de intervenție s-au prezentat de urgență la fața locului cu mai multe autorspeciale de stingere.
Dispeceratul Detașamentului de Pompieri Dej a avut parte de o intervenție inedită luni seara, când în jurul orei 18:00, au primit un apel de urgență din localitatea Sâmboleni, comuna Cămărașu. Motivul apelului? O femeie însărcinată acuza puternice dureri
Consiliul Judeţean Cluj informează șoferii în legătură cu faptul că, în cursul zilei de marți, 15 februarie, pe raza județului Cluj nu există drumuri blocate sau închise, dar pe mai multe zone de drum circulația se desfășoară anevoios din pricină poleiulu